Trecerea de la lumină la întuneric are întotdeauna un pasaj confuz, ce vine din limitele biologice ale ochiului. De aceea, în relativ strîmtul spaţiu, n-am putut distinge decît siluetele celor care se aflau în încăpere. Amplificat de pereţii apropiaţi am auzit însă glasul unui bărbat vorbind în limba franceză. Nu vorbea de fapt, ci declama, fără ezitare, nişte fraze ce păreau învăţate pe de rost, ca la teatru. Privind diorama ce se etala alături, am încercat să înţeleg sensul vorbelor. Nu cred că am mai auzit vreodată pe cineva vorbind cu atîta pasiune, cu atîtea nuanţări şi conexiuni fulgurante despre o operă de artă. M-am întors să-i văd chipul. Era Bernard Blistène, directorul Centrului Pompidou.