Dionne Warwick s-a născut pe 12 decembrie 1940. Cu oarecare întârziere, vă invit să ascultaţi câteva dintre cântecele ei cu ocazia aniversării. Dionne Warrick s-a născut într-o familie de cântăreţi--muzică religioasă--şi a studiat muzica în facultate. Cariera ei a început, ca atâtea altele, cu o replică ştiutoare--Forget the song, get the girl--sfatul unui producător pentru oamenii care aveau să scrie majoritatea cântecelor faimoase ale lui Warwick, Burt Bacharach si Hal David.

Warwick este poate unică pentru că aproape un deceniu din carieră a lucrat cu aceiaşi scriitori şi pentru că nu a suferit când muzica a fost revoluţionată de invazia britanică, ci a continuat să aibă succes şi în Marea Britanie. Pentru seria de articole pe care am început-o săptămâna asta, aici este limita cronologică--Bacharach este ultimul compozitor pe care îl voi discuta, anul viitor. Muzica jazz în această epocă a tăiat legăturile cu muzica swing, cu dansul şi cu muzica populară. Apariţia rock-n-roll-ului şi apoi a muzicii rock a scihmbat muzica populară. Aşa se face că nici cântăreţii şi nici compozitorii nu au mai putut să facă muzică ca până în anii '60. Bacharach foloseşte multe elemente din repertoriul compozitorului profesionist, care scrie cântece şi albume, show-uri de Broadway, dar şi muzică sau cântece pentru filme de Hollywood. Warwick are o carieră la fel de variată, dar epoca în care muzica populară avea o asemenea răspândire se termină. Aceasta este ultima generaţie în care muzica este scrisă pentru adulţi, am putea spune.

Warwick cântă rhythm-and-blues şi jazz şi gospel. Tradiţiile muzicale sunt mult mai maleabile când o epocă se termină, dar nu este clar că mai au puterea pe care o aveau înainte. Dar are o voce şi un stil care amintesc că pe vremea când muzica se scria pentru adulţi, muzica avea formă. Puterea acestei forme muzicale nu este numai de a permite colaborări între compozitor şi cântăreaţă, dar şi de a educa pasiunile pe care le stârneşte.

 

DON'T MAKE ME OVER (1962)

ANYONE WHO HAD A HEART (1963)

WALK ON BY, (1964)

I SAY A LITTLE PRAYER FOR YOU (1967)

THIS GIRL'S IN LOVE WITH YOU (1969)

I'LL NEVER FALL IN LOVE AGAIN (1969)