tichete de vacanta - ultimele știri
Tichetele de vacanță sunt un beneficiu suplimentar pe care angajatorii îl pot oferi angajaților din instituţiile statului, însă din acest an nu toţi bugetarii le vor mai primi.
Tichetul de vacanță valorează, în 2023, aproape 3.000 de lei brut, conform noului salariu minim pe economie, sumă la care se va aplica un impozit de 10%.
Valoarea tichetelor de vacanță pentru 2023 a fost anunțată de Ministerul Finanțelor. Potrivit documentului, angajații din instituțiile de stat vor primi aceste tichete de vacanță.
Şi anul acesta au fost distribuite voucherele de vacanţă, lista unităţilor hoteliere fiind una foarte vastă. Vacanţa de vară este în desfăşurare, iar românii au la dispoziţie o listă foarte mare de unităţi de cazare unde pot folosi aceste vouchere de...
Ministrul Turismului, Daniel Cadariu, face apel către instituţiile publice din România, care nu au declanşat procedurile privind contractarea de tichete de vacanţă, să urgenteze emiterea acestora.
În jur de o sută de angajaţi ai inspectoratelor de poliţie, jandarmi şi pompieri din Cluj sunt bănuiţi că şi-ar fi decontat, timp de mai mulţi ani, concedii fictive. Astfel, aceştia au încasat ilegal suma de 1.450 de lei pe care fiecare o primeau anu...
Autorităţile, dar şi reprezentanţi ai mediului privat, au promovat cu vehemenţă emiterea tichetelor de vacanţă pentru anul 2022, o astfel de măsură fiind deja anunţată de Daniel Cadariu, propus ministru al Turismului
Posibilitatea anulării tichetelor de vacanţă pentru bugetari, din 2022, a creat îngrijorare pe piaţa tranzacţionării vacanţelor. „Adevărul” a stat de vorbă atât cu reprezentanţi ai unor agenţii de turism, cât şi cu beneficiari ai tichetelor.
Un profesor din Olt care şi-a rezervat o săptămână la mare încă din luna ianuarie a fost obligat să scoată alţi 1.400 lei din buzunar pentru că Poşta Română i-a rătăcit plicul cu tichetele de vacanţă. Paguba încă nu a fost recuperată.
Economistul liberal Florin Cîţu susţine că, în medie, salariile bugetarilor sunt duble faţă de cele din sectorul privat, majoritatea angajaţilor din sectorul public comportându-se ca şi cum ar fi câştigat la loterie bonusuri „pe viaţă”.
Vacanţa de Paşte şi 1 Mai care se apropie este prima gură de oxigen pentru hotelieri, cele mai multe vacanţe pentru această perioadă fiind deja vândute. Preţurile în România au crescut, însă, artificial, avertizează tour-operatorii.
Cum a crescut numărul de turişti în Delta Dunării. „Românii învaţă să facă din nou concedii în ţară”
Chiar dacă datele statistice oficiale nu au apărut încă, operatorii din turism spun că locurile de cazare din Delta Dunării au fost ocupate la capacitate maximă în lunile iulie şi august. În comparaţie cu litoralul, în Deltă şi luna septembrie, şi ch...
După ce au mărit salariile la limita admisă de lege, mulţi primari din Dâmboviţa se spală acum pe mâini şi spun că nu mai au bani şi pentru acordarea tichetelor de vacanţă.
Preşedintele României a promulgat recent noua lege prin care angajaţii pot primi tichete culturale, cu care pot merge la filme, spectacole şi expoziţii ori pot cumpăra cărţi sau manuale şcolare.
Guvernul a aprobat normele de acordare a voucherelor de vacanţă, astfel că salariaţii din instituţiile şi autorităţile publice vor beneficia, până la 30 noiembrie 2018, de indemnizaţie de vacanţă, sub formă de vouchere, în cuantum de 1.450 de lei.
Guvernul a decis să nu acorde nici în 2018 bugetarilor tichete de vacanţă, bani pentru orele suplimentare ori plăţi compensatorii la pensionare, majorând însă brutul indemnizaţiilor persoanelor persecutate din motive politice sau etnice, indemnizaţii...
articol publicitar
JYSK România, parte a grupului scandinav JYSK Nordic, unul dintre cei mai mari retaileri de mobilier şi decoraţiuni interioare din Europa, va acorda începând cu luna aceasta angajaţiilor săi tichete de vacanţă de până la 1.500 de lei pe an, în funcţi...
Dacă angajaţii din sistemul public ar beneficia din acest an de tichete de vacanţă, numărul turiştilor ar putea creşte cu 12-13%, ritm superior celui înregistrat în ultimii ani, de 7-10% a declarat pentru News.ro preşedintele Federaţiei Patronatelor ...
Acordarea de fonduri pentru premierea angajaţilor din sectorul bugetar va fi amânată pentru începutul anului viitor, acestea urmând să fie prevăzute în noua Lege de salarizare unitară, care se speră să intre în vigoare de la 1 iulie 2017, a declarat ...
Fiecare bugetar va primi în jurul datei de 1 iulie un tichet de vacanţă de valoarea unui salariu minim pe economie, pe care îl pot folosi oriunde în ţară şi oricând, până la sfârşitul anului, a declarat, pentru Profit.ro, ministrul Turismului, Mircea...
Guvernul condus de Sorin Grindeanu nu va acorda în acest an bugetarilor bonuri de masă, tichete de vacanţă sau tichete-cadou şi nu va plăti orele suplimentare efectuate, care vor fi recuperate cu zile libere, arată un proiect de ordonanţă de urgenţă ...
Guvernul Cioloş a aprobat în şedinţa de joi o ordonanţă de urgenţă prin care amână până la finalul lunii februarie intrarea în vigoare a unor măsuri de ordin economico-social care ar împringe deficitul bugetar spre 10% în următorul an, prevederi care...
Guvernul ar putea aproba, joi, în şedinţă, o ordonanţă de urgenţă prin care se aplică amânarea unor măsuri care ar pune o presiune foarte mare pe bugetul de anul viitor, împingând deficitul la 9,76% din produsul intern brut (PIB), potrivit proiectulu...
Bugetarii nu vor primi nici în 2016 tichete de masă, tichete sau vouchere de vacanţă, premii şi ore suplimentare, tichete cadou sau indemnizaţii la ieşirea la pensie sau trecere în rezervă, din cauza riscurilor de deviere existente pe bugetul din 201...
Aproximativ un sfert dintre angajaţii care au primit tichete de vacanţă le-au folosit pentru turismul urban în ultimele 12 luni, se arată într-un studiu realizat de compania Sodexo, citat de bzb.ro....
Aproximativ 80% din angajaţii care au primit tichete de vacanţă le-au folosit direct la unităţile de cazare (hoteluri, pensiuni turistice şi agroturistice, camping-uri, moteluri), arată un studiu al companiei Sodexo. În 2012, valoarea medie a tichete...
Federaţia Patronatelor din Turism şi Servicii (FPTS) estimează că rulajul banilor din turism poate creşte prin tichete de vacanţă, aducând 161 de milioane de euro la bugetul de stat. FPTS atrage însă atenţia că mai trebuie luate unele măsuri procedur...