spionajul chinez - ultimele știri
Un fost senator belgian de extremă dreaptă, Frank Creyelman, a fost recrutat ca informator de către agenți chinezi ai agenției de spionaj a Ministerului Securității Statului (MSS) timp de mai bine de trei ani.
Poliţia britanică a anunţat sâmbătă că a arestat un bărbat în vârstă de peste douăzeci de ani pentru că a spionat pentru China, potrivit publicaţiei Sunday Times, notează agenţia France Presse.
Ministerul Securității de Stat din China propune implicarea cetățenilor chinezi în raportarea unor activități suspecte, adică în contraspionaj.
Noi dovezi ale programului de spionaj cu baloane al Chinei, observate inclusiv deasupra Japoniei și a Taiwanului, au fost descoperite de BBC Panorama.
Autoritățile americane au constatat în ultimii ani o creștere a numărului de cazuri de „turiști” chinezi care pretind că se rătăcesc prin Alaska, un teritoriu importan din punct de vedere strategic.
SUA: Doi agenți chinezi, acuzați că au încercat să intervină într-un proces deschis împotriva Huawei
Doi agenți de informații chinezi au încercat să mituiască un angajat sub acoperire al administrației SUA pentru a le vinde informații clasificate, a anunțat luni Departamentul american al Justiției.
O navă chineză de cercetare a sosit marţi în portul srilankez Hambantota în pofida îngrijorărilor Indiei şi Statelor Unite, care se tem de acte de spionaj în regiune....
China foloseşte metode extrajudiciare pentru a repatria fugari acuzaţi de corupţie sau alte infracţiuni, în cadrul unor „operaţiuni ilegale” în ţări străine, acuză într-un raport organizaţia nonguvernamentală (ONG) de drepturile omului Safeguard Defe...
Un caz de justiţie relevă cum China recurge la spionaj pentru a obţine un avantaj militar şi economic asupra SUA şi restului lumii....
Soţia unui politolog german vizat de justiţie cu privire la spionaj în favoarea serviciilor chineze de informaţii, a fost, la rândul său, inculpată din acelaşi motiv, a anunţat luni parchetul federal german, relatează AFP....
Beijingul şi Washingtonul neagă informaţiile precum că şeful contraspionajului chinez, Dong Jingwei, ar fi dezertat în Statele Unite. Zvonul este întreţinut de site-uri conservatoare din Statele Unite, care susţin că oficialul chinez ar fi fugit din ...
Peste 1.000 de cercetători chinezi au părăsit Statele Unite ca urmare a înmulţirii şi intensificării anchetelor pentru presupuse operaţiuni de furt de tehnologie, au anunţat oficiali americani din domeniul securităţii, avertizând că agenţi chinezi vi...
Un poliţist newyorkez de origine tibetană, Baimadajie Angwang, născut în China, dar care a obţinut azil politic în Statele Unite, a fost inculpat de spionaj, iar autorităţile americane îl acuză de culegere de informaţii despre comunitatea tibetană de...
Un eminent om de ştiinţă rus, Valeri Mitko, este acuzat de Moscova de înaltă trădare prin transmiterea unor secrete de stat Chinei, a anunţat luni avocatul acestuia, precizând că clientul său riscă până la 20 de ani de închisoare în cazul în care est...
Guvernul german se află în posesia unor probe care arată că Huawei, primul producător mondial de echipament de telecomunicaţii, a colaborat cu serviciile chineze de informaţii, dezvăluie în ediţia de miercuri Handelsblatt, relatează Reuters....
Spionajul chinez utilizează conturi false pe LinkedIn, o platformă online dedicată mediului profesional, pentru a recruta cetăţeni ai Statelor Unite care au acces la secrete guvernamentale şi comerciale, a acuzat şeful constraspionajului american înt...
sistemele informatice ale unor operatori de sateliţi, contractori din domeniul apărării şi ale unor companii de telecomunicaţii din Statele Unite şi sud-estul Asiei, a anunţat marţi compania de securitate cibernetică Symantec, transmite Reuters....
Un juriu din Virginia l-a găsit vinovat de spionaj pe un fost agent CIA, care a transmis documente confidenţiale Chinei, a anunţat Departamentul de Stat, relatează Le Figaro....
China aplică o strategie pe termen lung de a deveni cea mai puternică naţiune din lume, ajutându-se în acest scop inclusiv de agenţi infiltraţi în instituţii de învăţământ şi centre de cercetare din Statele Unite, afirmă directorul FBI, Christopher W...