Un caz recent de spionaj arată cum a reuşit China să facă rost de arme sofisticate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Shutterstock
FOTO Shutterstock

Un caz de justiţie relevă cum China recurge la spionaj pentru a obţine un avantaj militar şi economic asupra SUA şi restului lumii.

Yanjun Xu, fost vicedirector al Diviziei a VI-a a Biroului din Jiangsu al Ministerului Securităţii Statului (MSS), principala agenţie de informaţii a Partidului Comunist Chinez (PCC), a fost găsit vinovat recent în SUA de „conspiraţie şi tentativă de spionaj economic şi furt de secrete comerciale”.

Acest proces a fost posibil în urma unei operaţiuni de contraspionaj, prin intermediul căreia Yanjun Xu a fost atras în afara Chinei, arestat şi adus în SUA pentru a fi judecat în baza unor indicii că a încercat să fure o tehnologie avansată.

Acest caz nu este decât ultimul dintr-o serie de operaţiuni de spionaj duse de Beijing pentru a fura secrete militare şi industriale din SUA şi de la partenerii lor, chiar şi din Rusia, o metodă care a permis armatei chineze să-şi facă rapid un arsenal de arme sofisticate.

Agentul chinez coordona o operaţiune vizând obţinerea accesului la un ventilator de motor de avion din materiale compozite, o piesă fabricată doar de General Electric Aviation.

În 2017, David Zheng, un angajat al GE Aviation, a fost abordat de un „profesor universitar” chinez pentru a susţine o prezentare la Universitatea de Aeronautică şi Astronautică din Nanjing. Contacul a fost iniţiat prin intermediul LinkedIn, care a devenit un canal predilect pentru serviciile secrete chineze de a identifica ţinte străine, inclusiv americani.

Deşi GE Aviation are reguli stricte cu privire aceste prezentări, David Zheng le-a ignorat şi a călătorit în China fără să-şi informeze angajatorul. În timpul prezentării, a întâmpinat dificultăţi tehnice la laptopul său, care conţinea cinci materiale de instruire ale GE Aviation. Gazdele s-au oferit să-l ajute, iar un „student” chinez a introdus un USB în computerul lui David Zheng şi a „remediat” problema. David Zheng a primit o remunerare de 3.500 de dolari pentru această călătorie.

După ce FBI a stabilit că David Zheng nu a predat în mod voluntar informaţii clasificate, angajatul GE Aviation a început să coopereze cu agenţia pentru a-l atrage pe Yanjun Xu în afară Chinei. Au reuşit să facă acest lucru în 2018. Yanjun Xu a fost arestat în Belgia şi a devenit primul agent chinez extrădat în SUA.

Potrivit FBI şi Departamentului de Justiţie, Yanjun Xu a vizitat, începând cu 2013, mai multe companii aeriene din SUA şi din ţări terţe, precum şi experţi în domeniu, sub diverse pseudonime. A făcut invitaţii în China sub pretexte academice, după care şi-a ademenit ţintele în operaţiuni de spionaj.

Arestarea şi condamnarea lui Yanjun Xu reprezintă un caz unic şi relevă un conflict obscur prin care Beijingul încearcă să capete supremaţia globală prin orice mijloace posibile. Secretele militare nu sunt singura ţintă. Principala agenţie de contraspionaj de peste Atlantic estimează că Beijingul fură anual secrete economice în valoare de 200-600 de miliarde de dolari doar din SUA.

Alan Kohler, director adjunct de contrainformaţii în cadrul FBI, spune că activitatea lui Yanjun Xu poate fi încadrată într-o formă de „spionaj economic sponsorizat de stat”. „Pentru cei care se îndoiesc de obiectivele reale ale Chinei, acest caz ar trebui să fie un semnal de alarmă”, afirmă înaltul reprezentant al FBI.

Puşi să facă rost de cele mai avansate tehnologii din lume, agenţii chinezi acţionează pe trei căi: recrutează cetăţeni străini pentru a-şi spiona ţara, recurg la agenţi netradiţionali, cum ar fi persoane care nu fac parte din serviciile secrete dar au acces la materiale sensibile sau clasificate prin intermediul activităţii lor profesionale, şi prin atacuri cibernetice. Companiile americane sunt încă în fruntea listei de ţinte, dar nici ţările „prietene” nu sunt la adăpost.

La începutul acestui an, s-a aflat că Rubin Design Bureau, unul dintre cei mai importanţi designeri de submarine din Rusia, a fost lovit de un atac cibernetic, probabil efectuat în numele Chinei. În 2012, doi academicieni ruşi au fost arestaţi pentru că au transmis informaţii despre rachete nucleare către serviciile secrete chineze, scrie în Business Insider jurnalistul Stavros Atlamazoglu, specializat în operaţiuni speciale.

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite