smurd brasov - ultimele știri
În 5 septembrie 2008 se năștea SMURD Brașov. Prima intervenție a fost la numai câteva minute, la un accident la Tărlungeni, iar de atunci s-au strâns peste 117.000 de intervenții
Caz şocant într-o familie din oraşul braşovean Săcele. Echipajele de intervenţie ale SMURD şi Poliţiei au fost alarmate marţi, 23 octombrie, în jurul orei 11.00, după ce un tânăr de 21 de ani şi-a stropit cu un lichid inflamabil concubina, în vârstă ...
Un accident foarte grav a avut loc duminică, în jurul orei 18,30, pe Drumul Naţional nr. 13, numit şi „Drumul Morţii“, pe Valea Bogăţii.
Incidentul s-a petrecut astăzi, pe strada Petru Rareş din Feldiora. Victima, o femeie de 67 de ani, a căzut de la etajul patru al blocului în care locuia....
Se pare că victima încerca să traverseze calea ferată, dar a fost izbită în plin de un tren care circula dinspre Braşov spre Bucureşti. Impactul a fost fatal.
Incidentul s-a petrecut în această dimineaţă, în jurul orei 08.45, la ieşirea din Braşov înspre Predeal. Şoferul se afla la volanul unui autotren înmatriculat în Ungaria.
Copilele, în vârstă de 4, respectiv 8 ani, erau singure în locuinţă când s-au intoxicat. Norocul lor a fost că părinţii au ajuns acasă la timp pentru a putea alerta Serviciul 112....
Reprezentanţii Guvernului în terioriu susţin că toate procedurile şi etapele necesare înfiinţării Unităţii de Primiri Urgenţe - SMURD Victoria au fost parcurse încă din luna decembrie a anului trecut....
Iniţial, pe reţelele de socializare a circulat un mesaj în care braşovenii erau invitaţi la un Flash Mob, în Piaţa Sfatului, în vederea susţinerii SMURD şi a lui Raed Arafat, însă, manifestare s-a transformat într-un miting împotriva Guvernului şi a ...
Cu intenţia de a trage un semnal de alarmă, cât mai mulţi oameni sunt aşteptaţi vineri, de la ora 19.00, în Piaţa Sfatului la un Flash Mob....
Tragedia s-a produs din cauza neadaptării vitezei la condiţiile de drum, carosabilul fiind acoperit cu polei. Două persoane au fost rănite, iar una dintre ele a murit. Una dintre maşinile implicate în accident a luat foc.
Impactul s-a produs azi dimineaţă, în jurul orei 08.00, între Vlădeni şi Perşani. Un microbuz s-a ciocnit cu un autotren, în urma accidentului o persoană fiind grav rănită. Victima riscă să rămână fără un ochi după ce o bucată din stâlpul caroseriei ...
Accidentul s-a produs miercuri, în jurul prânzului. Şoferul unui autoturism Dacia Break a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, a intrat cu maşina într-o râpă şi s-a izbit de un stâlp de electricitate....
Bărbatul, în vârstă de 45 de ani, s-a urcat pe acoperişul unei hale dezafectate a unei fabrici din Râşnov, dar s-a prăbuşit cu tot cu acoperiş, de la cinci metri înălţime....
Un bărbat de 81 de ani a fost lovit în plin de o maşină, în timp ce încerca să traverseze Bulevardul Mihail Kogălniceanu, prin loc nepermis.
Patru persoane, printre care şi un copil, au fost rănite în urma unui impcat violent, produs în urmă cu puţin timp pe drumul naţional 73.
Patru persoane au ajuns la spital ieri, în urma unui accident rutier petrecut pe raza judeţului Vaslui din cauza unui şofer braşovean.
Un accident s-a produs în urmă cvu puţin timp, în zona Dealul Perşanilor. Mai multe echipaje de urgenţă au intervenit la faţa locului.
Bărbatul, în vârstă 38 de ani, a fost găsit ieri după-amiază de către soţia sa, care se întorsese de la serviciu. În urma lui a rămas o fetiţă de 6 ani, care acum va creşte fără tată....
În urmă cu puţin timp, un echipaj SMURD a fost solicitat în cazul unui bărbat care a căzut de la nivelul opt al complexului rezidenţial din Bartolomeu.
Un bărbat în vârstă de 66 de ani a fost accidentat mortal, aseară, de un şofer în vârstă de 35 de ani....
O femeie în vârstă de 63 de ani a fost accidentată de dimineaţă, în jurul orelor 10.00, la o trecere de pietoni din cartierul Craiter....
În jurul orei 8.45, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Braşov a anunţat că s-a produs un grav accident la barajul de la Tărlung, pe DN1A.
Pensionara şi-a incendiat apartamentul cu două camere în care locuia, situat la etajul nouă al unui bloc de pe strada Zorilor.
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Ţara Bârsei" Braşov a primit vizita unei delegaţii din Paris, care s-a arătat încântată de colaborarea care există între pompieri şi echipele SMURD....
Comisariatul pentru Protecţia Consumatorului Braşov a fost sesitat că mai mulţi copii au solicitat intervenţia SMURD din cauza unor probleme alimentare, la o pensiune din Moeciu de Sus.
Braşovenii au fost mai cumpătaţi în acest an faţă de sărbătorile trecute, iar numărul apelurilor de urgenţă nu a depăşit cu mult media zilnică obişnuită....
Bărbatul, în vârstă de 44 de ani, a fost găsit de fratele său. Acesta a chemat de urgenţă un echipaj SMURD, dar a fost prea târziu....
Corpul neînsufleţit al unei femei în vârstă de aproximativ 50 de ani a fost descoperit, în această dimineaţă, sub Tâmpa. La locul incidentului s-a deplasat un echipaj SMURD şi unul al Inspectoratului Judeţean de Poliţie....
O femeie de 45 de ani, soţie de avocat, a fost găsită moartă, într-o casă de pe strada Brazilor. Membrii familiei urmează să stabiliească dacă din casă au dispărut lucruri de valoare, iar procurorii muncesc la întocmirea unui cerc de suspecţi....
Un accident grav de circulaţie s-a produs luni, în jurul orei 14.00, pe Calea Bucureşti, în zona supermarketului Carrefour....
Aproape 100 de locatari din fostul bloc „Energie şi confort", situat pe Bulevardul Saturn au trecut, azi-noapte, printr-o sperietură groaznică. Ghena de gunoi a blocului s-a aprins, iar două persoane s-au intoxicat cu fum şi au fost transportate la S...
Accidentul de circulaţie s-a produs aseară, în jurul orei 23.00, pe DN13, la intrare în Valea Bogăţii dinspre Hoghiz....
Două persoane au murit şi o alta a fost rănită în urma unui accident care a avut loc, miercuri, pe Drumul Naţional 1, între Sibiu şi Braşov, unde două autoturisme s-au ciocnit....
Un grav accident s-a produs, în jurul orei 10.30, la trecerea peste calea ferată din dreptul fabricii Ina Schaeffler, din Braşov....
Trei persoane au ajuns la spital cu răni uşoare după ce taximetrul în care se aflau a derapat şi a intrat pe contrasens....
Un grav accident feroviar s-a produs în această seară, pe calea ferată din dreptul cartierului brașovean Triaj.
Victima de 11 ani a fost rănită grav, ieri, în urma unui accident de circulaţie petrecut în centrul cartierului braşovean Stupini....
În urmă cu câteva minute, un accident grav s-a produs pe Bulevardul Saturn, chiar în zona Gemenii, din Brașov.
Un şofer urmărit de poliţie a reuşit să creeze un grav accident pe DN 13. Şapte persoane, printre care şi o fetiţă de şase ani, au ajuns la spital....
Din cele 3.898 de situaţii de urgenţă produse anul acesta, SMURD a intervenit în 3.169 de cazuri. Spre deosebire de anul trecut, numărul acţiunilor de intervenţie a crescut cu 18%....
Un automobil marca Volkswagen de culoare vişinie, a intrat, în jurul orei 13.30, în coliziune cu un autobuz oprit în staţie, pe Strada Nicolae Iorga....
Propunerea îi aparţine senatorului braşovean Florin Staicu, care a iniţiat un proiect de legepentru modificarea şi completarea Codului Rutier....
Accidentul rutier s-a petrecut pe Drumul Naţional 1, între Codlea şi Vlădeni. În urma impactului, două persoane au fost rănite.
Patru copii, cu vârste între 5 şi 12 ani, au rămas fără părinţi în urma unei crime pasionale, care s-a produs aseară, în autobuzul 28 al RAT Braşov. Tatăl lor le-a înjunghiat mama pentru că umbla cu un alt bărbat şi intenţiona să-i părăsească....
O femeie a fost înjunghiată mortal în gât, luni seară, cu un cuţit de bucătărie. Agresorul a fost chiar soţul acesteia, iar crima s-a petrecut într-un autobuz cu călători din Braşov....
O femeie a fost înjunghiată mortal în gât, luni seară, cu un cuţit de bucătărie. Agresorul a fost chiar soţul acesteia, iar crima s-a petrecut într-un autobuz cu călători din Braşov....
Trei autoturisme au fost implicate într-un carambol pe Bulevardul 15 noimbrie. Un echipaj SMURD a intervenit la faţa locului, dar nicio persoană nu a avut nevoie de îngrijiri medicale. S-a circulat bară la bară mai bine de o oră....
Dinu Gheorghieş, de 24 de ani, a murit pe loc în urma impactului cu trenul, la trecerea la nivel cu calea ferată dintre Zărneşti şi Râşnov. Viitoarea lui soţie, Ionela G., de 23 de ani, a mai supravieţuit câteva ore, însă medicii Spitalului Judeţean ...
O maşină a fost implicată, în urmă cu puţin timp într-un grav accident, între localităţile Codlea şi Vlădeni. Două persoane sunt încarcerate....