mircea dragan - ultimele știri
La 31 octombrie 1922, Benito Mussolini a devenit cel mai tânăr premier din istoria Italiei. Tot într-o zi de 31 octombrie au murit Federico Fellini, Sean Connery și Mircea Drăgan.
Seria „Brigada Diverse“ poartă semnătura celebrului regizor Mircea Drăgan, născut la 2 octombrie și declarat o zi mai târziu.
Pe 3 octombrie, în 1932, se năștea regizorul Mircea Drăgan, iar în 1942 era testată prima rachetă balistică din lume. În 1959 venea pe lume solista Silvia Dumitrescu, zece ani mai târziu se năștea cântăreață americană Gwen Stefani, iar 1981, fotbalistul suedez Zlatan Ibrahimović.
Compozitorul Mircea Drăgan, care a murit marți, la vârsta de 77 de ani, este o legendă a muzicii românești.
Ecranizare a romanului omonim al lui Titus Popovici, filmul lui Mihai Iacob a consemnat debutul pe marele ecran al actorilor Ştefan Iordache şi Şerban Cantacuzino, dar şi prestaţii de excepţie ale unor titani ai scenei, precum George Calboreanu, Ştef...
Regizorul Mircea Drăgan a realizat un film de aventuri pe fundalul poveştii extinderii şi modernizării portului Nador cu ajutorul specialiştilor români, distribuţia incluzând atât nume precum Radu Beligan, Mircea Albulescu, Violeta Andrei, Amza Pelle...
Recunoscut pentru exigenţa sa, regizorul Mircea Drăgan i-a oferit totuşi lui „Claris“ o partitură-cheie în filmul „Columna“, chiar dacă anterior actorul fusese eliminat din distribuţia filmului „Neamul Şoimăreştilor“, unde ar fi trebuit să-l interpre...
Regizorul şi scenaristul Mircea Drăgan, autor al unor filme de referinţă din cinematografia autohtonă, precum „Setea“, seria „Brigada Diverse“, „Columna“ sau „Neamul Şoimăreştilor“ s-a stins din viaţă, luni seară, la vârsta de 85 de ani.
Regizorul Mircea Drăgan, celebru pentru filmele „Neamul Şoimăreştilor", "Columna", "Brigada Diverse în acţiune", "BD în alertă", "BD la munte şi la mare", "Fraţii Jderi", "Ştefan cel Mare", "Cuibul salamandrelor", "Aurel Vlaicu", "Cucoana Chiriţa" şi...
Veşnic preferate de publicul din România, peliculele din seria „Brigada Diverse“, regizate de Mircea Drăgan, care au reunit o distribuţie excepţională într-un inspirat amestec de comedie şi film poliţist, ar fi trebuit să fie şase, nu trei. O campani...
Pe 11 februarie 1963 era lansat cu mare fast filmul „Lupeni ‘29“, în regia lui Mircea Drăgan, o evocare a tragicelor evenimente din 5-6 august 1929, soldate cu moartea a 22 de mineri.
Câtă vreme tatăl ei, Gheorghe Gheorghiu-Dej, s-a aflat la putere, Lica Gheorghiu a trăit ca o vedetă hollywoodiană. Râvnind cu orice preţ statutul de vedetă a filmului, ea s-a implicat şi în luptele de culise, solicitând să fie inclusă în distribuţia...
Mircea Drăgan a reuşit să realizeze, cu doar jumătate din banii cheltuiţi anterior pentru „Mihai Viteazul“, două dintre cele mai vizionate pelicule autohtone din toate timpurilor, „Fraţii Jderi“ (1974) şi „Ştefan cel Mare - Vaslui 1475“ (1975). Peste...
Ray Milland, recompensat de Academia Americană de Film pentru prestaţia din filmul „The Lost Weekend“ (1945), pentru care a obţinut şi premiul acordat celui mai bun actor la Cannes, a bifat o scurtă apariţie în filmul lui Mircea Drăgan, „Cuibul salam...
Ilarion Ciobanu a trăit visul american pe pământ românesc. Hamalul de pe cheiurile portului Constanţa a devenit, după o lungă perioadă de căutări, una dintre vedetele de primă mână ale ecranului românesc, fiind singurul actor român care s-a dedicat î...
Caravana Filmului Românesc – Capodopere ale cinematografiei naţionale, în cadrul căreia vor fi proiectate lungmetraje regizate de Elisabeta Bostan, Alexandru Tatos şi Mircea Drăgan, va debuta pe 15 iulie, la Constanţa.
Înainte de a ieşi la iarbă verde, mulţi clujeni fac mai întâi o excursie în cartierul Someşeni, la magazinul familiei Drăgan, unde se vând cunoscuţii „Mititei de Someşeni“. „Adevărul de Seară“ publică în fiecare joi povestea unor produse autohtone pe...