imbulzeala - ultimele știri
Zeci de suceveni, care au participat la ceremonia religioasă oficiată pe 24 iunie, de hramul Mănăstirii „Sf. Ioan cel Nou” din Suceava, au uitat de pandemie şi de cele sfinte şi s-au îmbulzit ca să prindă un pachet cu sarmale oferit de pomană, în faţ...
Vindecat de Covid, orădeanul Călin Pop, solistul şi chitaristul formaţiei Celelalte Cuvinte, a condamnat îmbulzeala din magazine din periada Paştelui, reproşând oamenilor că, în loc să fie prudenţi, "se îmbulzesc pentru salvarea burţilor".
O fotografie cu zeci de persoane adunate la uşa unui magazin second-hand din municipiul Slatina a stârnit reacţii pe Facebook, oamenii întrebându-se pe de o parte ce i-a putut aduce acolo pe cei care aşteaptă la uşă în număr atât de mare, iar pe de a...
Peste 100 de gălăţeni au venit, vineri, de la primele ore ale dimineţii pentru a ridica pachetele cu ajutoare de la UE. Oamenii s-au înghesuit şi au uitat de păstrarea distanţei....
Elena Lasconi, primarul municipului Câmpulung Muscel, a cerut marţi ajutorul prefectului de Argeş şi al jandarmilor pentru asigurarea ordinii la o coadă imensă formată la recent deschisul punct de lucru al Serviciului Regim Permise şi Înmatriculări A...
Sute de pacienţi care au nevoie de un consult la medicul specialist în policlinica Spitalului Judeţean de Urgenţă Slatina duc aproape o luptă corp la corp pentru accesul la cabinetul vizat. Conducerea spune că lucrurile nu pot fi ţinute sub control p...
Marţi, 7 iulie, la Râmnicu Vâlcea, oamenii s-au îmbulzit la propriu să primească ajutoare sociale. Imaginile surprinse demonstrează că nu a mai contat nici pandemia, nici distanţarea socială, şi nici riscul crescut de infectare cu SARS-CoV2.
Revelionul Pensionarilor este organizat anual de Primăria Galaţi şi pune la dispoziţie 1.150 de locuri. Pentru numai 80 de lei de persoană, vârstnicii primesc un loc la masă, trei feluri de mâncare, desert, sucuri şi băuturi alcoolice, dar şi un prog...
Şomerii indemnizaţi şi beneficiarii de ajutor social au dat buzna, vineri, la bursa locurilor de muncă organizată la Slatina, foarte mulţi, însă, cu un singur scop: să obţină pe carnetul de şomer viza care le garantează că poştaşul le aduce ajutorul ...
Sute de persoane s-au aşezat la coadă din timpul nopţii pentru a prinde un bilet la petrecerea de Revelion organizată de Primăria din Galaţi. Oamenii au îndurat frigul pătrunzător, plimbându-se toată noaptea prin faţa casieriei Teatrului Muzical „Nae...
Credincioşii care au fost prezenţi la slujba de sfinţire a noii biserici a Mănăstirii de la Techirghiol s-au îmbulzit în momentul în care jandarmii au permis oamenilor să intre în lăcaşul de cult.
VIDEO Sfinţirea
Catedralei Mântuirii Neamului, slujbă cu scandal: „Şi-au bătut joc de noi, de
popor“
Zecile de mii de pelerini care au venit la slujba de sfinţire a Catedralei Mântuirii Neamului nu au avut loc în curtea amenajată de organizatori. Majoritatea au fost nevoiţi să asculte sluba de sfinţire şi liturghia din stradă. Odată cu terminarea li...
Zecile de mii de pelerini care au venit la slujba de sfinţire a Catedralei Mântuirii Neamului nu au avut loc în curtea amenajată de organizatori. Majoritatea au fost nevoiţi să asculte sluba de sfinţire şi liturghia din stradă. Odată cu terminarea li...
Miile de pelerini care au venit duminică la slujba de sfinţire a Catedralei Mântuirii Neamului s-au grăbit să intre în curtea lăcaşului de cult devenită neîncăpătoare.
Zeci de clienţi s-au înghesuit în dimineaţa zilei de duminică, 12 martie, pentru a profita de promoţia la hârtie igienică a unui magazin Lidl din Brăila.
Cel puţin 17 persoane au murit şi zeci de fani au fost răniţi, vineri seară, în îmbulzeala creată la intrarea în stadionul din Uige, la primul umeci al sezonului în Angola, Santa Rita de Cássia - Libolo, relatează Reuters.
Peste 300 de persoane s-au îmbulzit, iar unele dintre acestea au căzut, la intrarea într-o piaţă privată din Craiova care a fost inaugurată sâmbătă, 28 ianuarie, în încercarea de a prinde tichete de cumpărături în valoare de 20 de lei. Proprietarul s...
Preşedinţii şi vicepreşedinţii secţiilor de votare din Caraş Severin se înghesuie la uşa Biroului Electoral Judeţean. Sute de persoane au stat toată noaptea în frig în parcarea instituţiei....
Supărare mare la sediul APM, astăzi, în prima zi de depunere a solicitărilor pentru finanţare în programul „Casa Verde“, o parte dintre cetăţenii veniţi dis-de-dimineaţă, unii de la 100 de kilometri de Slatina, aflând că se mai pot înscrie pe listel...
Masa tradiţională de fasole cu cârnaţi a fost înlocuită cu 5.000 de plăcinte. Mii de ieşeni s-au aşezat la rând, dar incidentele nu au lipsit: aceştia s-au împins în gardurile de protecţie, iar poliţiştii locali abia i-au putut opri.
Miercuri a început la Drobeta Turnu Severin distribuirea alimentelor de la Uniunea Europeană şi ca întotdeauna beneficiarii s-au îmbulzit în faţa depozitului de pe Calea Cerneţiului. Chiar dacă a plouat abundent, oamenii s-au aşezat la coadă chiar di...
Buzoienii s-au călcat în picioare în gara din Buzău la ceremonia de sosire a Trenului Regal. Haosul s-a produs din cauza spaţiului insuficient de pe peronul staţiei CFR Buzău. Principesa Margareta, principele Radu, principesa Maria şi principele Nico...
Agitaţia din secţiile de votare s-a mutat duminică seara la sediul Instituţiei Prefectului judeţului Sibiu de pe Şoseaua Alba Iulia.
Sute de olteni s-au aşezat la coadă încă de la ora 4.00 pentru a fi siguri că vor beneficia de promoţii. La Craiova s-a deschis astăzi un magazin de electrocasnice.
Oficialii lanţului de magazine Lidl au anunţat că deschiderea celei mai noi unităţi, a şaptea din judeţul Iaşi, este programată pentru joi, 6 februarie, de la ora 8.00.
Boboteaza de la Constanţa se diferenţiază prin două mari lucruri: crucile sunt aruncate de ierarhul Tomitan în apa aproape îngheţată a mării, iar constănţenii nu ezită să se calce în picioare pentru a prinde o sticlă cu aghiazmă.
Marile sărbători creştine aduc în atenţia publicului, prin relatările presei, o latură mai puţin plăcută a societăţii: îmbulzelile de la slujbele religioase. Care să fie motivele apariţiei lor?...
Au uitat de cele sfinte şi s-au îmbulzit pentru a prinde un... dop. Zeci de constănţeni au făcut orice pentru a prinde un dop de plastic pentru sticlele de Aghiazma Mare. Incidentele au avut loc după ce Arhiepiscopia Tomisului a împărţit sticlele cu ...
Mult aşteptatele reduceri din magazine şi supermarketuri le-au luat minţile multor cumpărători. Oamenii au aşteptat ore bune înainte să se deschidă magazinele şi apoi le-au luat cu asalt. Aşa s-a întâmplat şi la Târgovişte, unde oamenii aproape că s-...
Îmbulzeala, îmbrânceli şi coate aruncate in stanga si dreapta, în urmă cu căteva minute, la intrarea magazinului Lidl din Prundu. Sute de oameni s-au călcat pe picioare, la propriu. Motivul? Au vrut sa se asigure ca se vor afla printre persoanele ce ...
Deschiderea unui nou magazin Lidl la Iaşi a fost prilej pentru sute de ieşeni să dea năvală pentru a cumpăra produse la promoţii.
Peste zece mii de credincioşi au participat la procesiunea moaştelor sfântului Ioan cel Nou de la Suceava. Racla cu moaştele sfinte a fost purtată pe străzile municipiului Suceava pe un traseu care a inclus şapte dintre cele mai importante biserici d...
Fântâna de leac de la Mănăstirea Nucet, din comuna dâmboviţeană Nucet, a fost vizitată de peste 2000 de oameni, dornici să plece acasă cu o sticluţă cu apă sfinţită. După slujba de "Izvorul Tîmăduirii", oficiată de un sobor de 11 preoţi, oamenii au u...
Cei 4.200 de delegaţi la Congresul PSD au provocat o învălmăşeală în momentul în care s-au dus să îşi ia cartelele de vot....
Pentru a evita examenul medical, care va fi obligatoriu din acest an la schimbarea permisului de conducere, băcăuanii s-au îngrămădit să îşi înnoiască actele.
Botoşănenii profită că astăzi este zi de lucru la Serviciul de Înmatriculări şi Permise Auto şi au venit să îşi preschimbe documentele. La cozile uriaşe stau şi cei ale căror permise expiră la sfârşitul anului.
Jandarmii au organizat trei filtre până la Cantina de Ajutor Social aflată în spatele Catedralei Mitropolitane din Iaşi unde a fost servită mâncare pentru pelerinii veniţi să se roage la moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva.
Joi dimineaţă, înainte de deschiderea celui mai nou supermarket din Lugoj, aproape lugojenii aşteptau ora 7, pentru ca paznicii să deschidă uşile, după cum relatează Redeşteptarea....
În jur de 200 de ieşeni au aşteptat zeci de minute în faţa intrării principale din Palas Mall pentru a intra în noul centru comercial din centrul oraşului....
Îmbulzeală în numele credintei, la Ţigăneşti. Sute de credincioşi s-au călcat în picioare şi s-au îmbrâncit cu jandarmii, ca să ajungă în altarul Bisericii Mănăstirii Sfântul Gheorghe....
Încă de la primele ore ale dimineţii şi până acum, şoferilor le este aproape imposibil să circule în Bucureşti din cauza mormanelor de zăpadă lăsate pe marginea şoselei, dar şi de maşinile parcate. Pe marile bulevarde, în acest moment, sunt coloane d...
Un cablu de la instalaţia electrică care făcea posibilă deplasarea tramvaielor pe şine s-a rupt în această dimineaţă şi a blocat patru mijloace de transport. Incidentul s-a produs în staţia Şoseaua Fabrica de Glucoză din zona Pipera....
Sute de alexăndreni s-au călcat în picioare ca să prindă o porţie de fasole cu cârnaţi şi un pahar cu vin oferite gratuit de autorităţile locale cu ocazia festivităţilor dedicate Unirii Principatelor Române. Oamenii au lăsat ruşinea la o parte şi s-a...
Peste 2.500 de braşoveni s-au grăbit să îşi achite taxele şi impozitele locale. Cum era de aşteptat cozile au fost imense. Aglomeraţia a fost cauzată şi de faptul că 2012 este primul an în care taxa pe locul de parcare trebuie plătită până în 31 ianu...
Câteva sute de persoane s-au strâns, cu puţin timp în urmă, în faţa reşedinţei din Pipera a lui Gigi Becali pentru a-l colinda pe magnat. Mai mulţi colindători şi o jurnalistă au fost călcaţi în picioare!...
Hoardele „flămânde“ de vânători de cumpărături au năvălit ieri în magazinele cu reduceri din lume. În prima vineri după sărbătoarea americană Ziua Recunoștinței, se dă startul cumpărăturilor. Nebunia continuă luni cu „Cyber Monday“ când magazinele de...
Aducerea de la Muntele Athos, În capitala Federaţiei Ruse, a relicvei a provocat o îmbulzeală nemaiîntâlnită de la dispariţia Uniunii Sovietice
Craiovenii care au venit miercuri noapte la hipermaketul Kaufland să profite de “Noaptea albă a reducerilor” au fost la un pas să se ia la bătaie cu forțele de ordine care asigurau accesul în magazin.
În dimineaţa ultimei zile a Recensământului Naţional, la sediul primăriei din Alexandria era o aglomeraţie de nedescris. Speriaţi de amenzlei destul de mari, alexăndrenii au preferat să îşi ia liber o zi şi să îşi aştepte rândul la completarea formul...
Oamenii au ieşit din case pentru a fi siguri că vor ridica abonamentele prin care pot circula gratuit în oraş.
Posibilitatea de a câştiga în doar două săptămâni echivalentul unui salariu minim pe economie i-a motivat pe mulţi gălăţeni să devină recenzori. Pentru că printre documentele care le sunt solicitate se numără şi cazierul judiciar, de câteva zile în c...
Zilnic, la Evidenţa populaţiei se înregisterează sute de cereri de eliberare a actelor de identitate. Până acum, în august, au fost soluţionate 1840 de solicitări. Mare parte dintre aceia care se adresează instituţiei sunt brăilenii întorşi din străi...
Racla cu osemintele ierarhului, canonizat la Târgovişte, au fost scoase încă de la primele ore ale dimineţii pentru a fi sărutate de cei prezenţi. Manifestarea a fost umbrită de comportamentul “de turmă” al multor credincioşi care şi-au dat coate ş...
Înarmați cu răbdare și multă voință de a junge la studii în România, sute de tineri din Republica Moldova s-au îmbrâncit, după cum spun chiar ei, pentru studii mai bune ce le vor oferi un job mai bine plătit, profesori mai responsabili și pentru un t...
Câteva sute de crescători de animale din judeţul Iaşi aşteaptă încă de ieri la sediul Agenţiei de Plăţi şi Intervenţii pentru Agricultură (APIA) Iaşi să depună actele pentru a primi subvenţii la bovine şi ovine....
Zeci de ieşeni au lăsat cumpărăturile pentru paşte pe ultima sută de metri. Sucurile şi apa minerală sunt doar câteva dintre produsele achiziţionate de la primele ore ale dimineţii de clienţi.