huliganism - ultimele știri
Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române (BOR), a postat pe Facebook o serie de gânduri grupate sub titlul „Creștinism vs huliganism”.
Cu cîteva luni bune în urmă, preşedintele Senatului, dl. Călin Popescu-Tăriceanu, a inventat o ocazie solemnă. Prilej ca cele două Camere reunite ale Parlamentului să producă o declaraţie comună al cărei rost era acela de a reafirma onoarea şi demni...
Un suporter francez a fost condamnat, miercuri, la cinci ani de închisoare, dintre care doi cu suspendare, în cazul uciderii unui fan al echipei Paris Saint-Germain în 2010, informează AFP.
Doi studenţi, de la Universitatea de Medicină şi Farmacie din Chişinău, au fost reţinuţi pentru huliganism agravat. Ei riscă până la şapte ani de închisoare.
Incidente între suporterii ruşi şi fani englezi şi galezi au avut loc, marţi, la un bar din apropierea gării din Lille, informează presa franceză.
Autocarul echipei Fenerbahce a fost atacat cu focuri de armă, sâmbătă seară, în timpul deplasării formaţiei turce la Trabzon, după meciul disputat la Rize cu Caykur Rizespor, contând pentru etapa a XXVI-a a campionatului Turciei. Şoferul vehiculului ...
Ministrul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei, Valentina Buliga, a fost înjurată şi lovită în faţă de un bătrân de 72 de ani, revoltat că nu i-a fost calculată corect pensia....
Două membre ale formaţiei de punk rock Pussy Riot, eliberate în luna decembrie din închisoare, au scris pe Twitter că au fost arestate în centrul oraşului Soci, la 30 de kilometri de parcul olimpic Adler, scrie „The Hollywood Reporter“....
Tânărul de 24 de ani care a aruncat un cocktail Molotov în coloana de maşini a cancelarului german va sta 13 ani după gratii....
Un suporter al echipei de fotbal Newcastle a fost condamnat joi la un an de închisoare, pentru că a lovit un cal al poliţiei în primăvară după eşecul favoriţilor săi în faţa formaţiei Sunderland, într-un meci din campionatul Angliei, potrivit „Daily ...
Rusia a renunţat la acuzaţiile de piraterie împotriva celor 30 de activişti ai Greenpeace, acestea fiind înlocuite cu acuzaţii de huliganism, potrivit autorităţilor de la Moscova....
Un tânăr de 24 de ani originar din Drochia va fi judecat, pentru că a împuşcat în luna martie un trecător dintr-o armă pneumatică.
Trei suporteri au fost sancţionaţi cu ocazia meciului de fotbal desfăşurat luni, 8 aprilie, între echipele FC Viitorul Constanţa şi FC Oţelul Galaţi. Partida de Liga I a declanşat o competiţie în tribune, pe care jandarmii s-au străduit s-o ţină în f...
Procuratura raionului Hânceşti a trimis în instanţă dosarul fostului comisar al raionului, Victor Moraru, acuzat de huliganism....
Rudele tânărului care în august a aruncat o sticlă cu explozibil în coloana cancelarului german Angela Merkel şi a premierului Vlad Filat presupun că n-a făcut-o de capul lui
Fugarul a fost judecat în Rusia pentru omor la comandă, iar anul trecut a fost cercetat de autoritățile moldovene pentru huliganism, tâlhărie, deținere ilegală de arme și amenințări cu grenade.
Două membre ale formației punk Pussy Riot, devenite cunoscute după ce au protestat față de liderul rus Vladimir Putin într-o biserică, au fugit din Rusia înainte să fie încarcerate....
Tânărul care a aruncat o sticlă cu benzină în convoiul cancelarului german susține că a vrut, de fapt, să-și dea foc pentru că a fost anterior condamnat pe nedrept. O instanță de la Chișinău a emis ieri un mandat de 30 de zile de arest preventiv pe n...
Pussy Riot continuă protestele chiar şi din spatele gratiilor! Membrele formaţiei ruse au lansat un nou cântec împotriva preşedintelui, intitulat "Putin aprinde focurile".
După procesul în care cele trei rusoaice de la Pussy Riot erau judecate şi acuzate de vandalism după ce au cântat o melodie punk într-o biserică din Moscova, mai multe proteste de solidaritate au avut loc în întreaga Rusie.
Cele trei membre ale formaţiei Pussy Riot sunt "vinovate de huliganism", a declarat vineri preşedintele tribunalului Hamovniceski la Moscova, la începutul citirii sentinţei, relatează AFP.
Beat criţă şi dezbrăcat la bustul gol, un cetăţean al României a făcut scandal într-un local din centrul Chişinăului unde venise să ia masa. Înfuriat pe soţia sa moldoveancă, el a aruncat în stânga şi în dreapta tot ce i-a căzut sub mână - de la farf...
Ușa apartamentului în care locuiește directorul Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică, Victor Parlicov, a fost murdărită ieri cu fecale.