alexandru cordos - ultimele știri
Activistul Valeriu Nicolae, „vânătorul” de CV-uri false de politicieni, a ajuns la Alexandru Cordoş, şeful PSD Cluj aflat în capul listei filialei locale pentru Senat. „Este o mizerie. Până la 28 de ani, în timpul comunismului, conform CV-ului, ...
A fost acuzat că vinde „licitaţii” la stat, că transmite informaţii primite de la finul său din DNA Cluj colegilor de partid şi că îşi ajută soţia să „rezolve” posturi la Stat pe bani grei. Finul şi soţia au fost condamnaţi la închisoare, el nu. Acum...
Senatorul PSD Alexandru Cordoş a cerut Guvernului, într-o întrebare adresată şefului Executivului, să ia în calcul implementarea unui Program naţional privind toaletarea şi igienizarea zonelor împădurite, cu stimularea locuitorilor din zonele de munt...
Persoanele care beneficiază de indemnizaţia pentru creşterea copilului şi se întorc în activitate mai devreme de expirarea termenului ar putea primi 50% din această sumă pentru toată perioada rămasă, potrivit unei iniţiative legislative depuse la Sen...
Soţia senatorului PSD Alexandru Cordoş, Mihaela Cordoş, a fost condamnată, vineri, de Tribunalul Cluj, la o pedeapsă de trei ani şi şase luni de închisoare cu executare pentru trafic de influenţă şi doi ani interzicerea unor drepturi, sentinţa nefiin...
Parlamentarii clujeni care au probleme cu legea sunt suspectaţi/acuzaţi de infracţiuni legate de familie. UDMR-istul Mate Andras a fost condamnat la închisoare cu suspendare pentru că şi-a angajat soţia la cabinetul parlamentar, iar PSD-istul Alexand...
Senatorul Alexandru Cordoş a rezolvat câştigarea mai multor licitaţii de către un om de afaceri la Compania de Apă Arieş şi Sucursala de Întreţinere şi Servicii Energetice Transilvania Nord. Mita a primit-o lună de lună sub formă de salariu. Omul de ...
Soţia senatorului social-democrat Alexandru Cordoş a fost trimisă în judecată pentru trafic de influenţă. Ea este acuzată că a luat bani de la 25 de persoane pentru a le obţine diferite slujbe în instituţiile statului. Mihaiela se folosea de notorie...
Mihaiela Cordoş, soţia senatorului Alexandru Cordoş, arestată în 24 aprilie pentru că ar fi luat mită de la mai multe persoane pentru a le obţine locuri de muncă făcând trafic de influenţă, a fost plasată în arest la domiciliu, prin decizia Înaltei C...
Senatorul PSD Alexandru Cordoş a anunţat, sâmbătă după-amiaza, 25 aprilie, că se autosuspendă din toate funcţiile deţinute în PSD ”pentru a nu implica PSD în situaţia juridică” pe care o va clarifica în justiţie.
Senatorul Alexandru Cordoş, cercetat pentru fapte de corupţie în dosarul în care soţia sa este anchetată în arest preventiv pentru trafic de influenţă în formă continuată, ar putea fi suspendat din funcţia de vicepreşedinte PSD Cluj.
Soţia senatorului PSD Alexandru Cordoş, Mihaiela Cordoş, referent la Spitalul Judeţean Cluj, a primit mandat de arestare preventivă, vineri, din partea magistraţilor instanţei supreme. În referatul procurorilor se arată că soţia senatorului a luat 1....
Soţia senatorului PSD Alexandru Cordoş, Mihaiela Cordoş, referent la Spitalul Judeţean Cluj, a fost reţinută pentru 24 de ore de către procurorii DNA, fiind acuzată de trafic de influenţă în formă continuată, ea urmând să fie dusă vineri la instanţa ...
Senatorul PSD Alexandru Cordoş, a cărui soţie este vizată într-un caz de trafic de influenţă, are în depozite bancare aproape 47.000 de lei, dar şi credite de peste 1,7 milioane lei şi 18.000 de euro, cumulând venituri atât de la Senat, cât şi de la ...
Senatorul PSD Alexandru Cordoş a declarat, joi, în urma percheziţiilor DNA la SJU Cluj, într-un caz în care ar fi vizată şi soţia sa, că are încredere în familia sa, şi consideră că "justiţia va dovedi" că acuzaţiile nu sunt adevărate, adăugând că nu...
Senatorul Alexandru Cordoş a sunat-o şi i-a cerut fiicei sale să înapoieze banii unuia dintre cumpărătorii de influenţă, după ce a aflat că procurorii DNA fac mai multe percheziţii, în legătură cu acţiunile soţiei sale, potrivit unor surse judiciare.
DNA Cluj a anunţat marţi, 12 august, într-un comunicat, că a început urmărirea penală împotriva senatorului PSD Cluj Alexandru Cordoş. Procurorii spun că acesta ar fi avertizat mai multe persoane că sunt interceptate de procurorii DNA, el fiind finul...
Senatorul PSD Alexandru Cordoş este urmărit penal de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) pentru favorizarea făptuitorului, după ce ar fi avertizat mai multe persoane că sunt interceptate de procurorii anticorupţie.
După demisia de săptămâna trecută a lui Mircea Jorj, care îndeplinea funcţia de şef al PSD Cluj-Napoca, noua echipă de coordonare a filialei municipiului Cluj-Napoca a fost anunţată azi, 26 ianuarie. Este vorba de vicepreşedinţii PSD Cluj, Alexandru ...
În această săptămâna am fost întrebat de familie şi de prieteni ce am făcut la Consiliul Naţional al PSD: „Ne-am văzut între noi să ne felicităm şi să ne aplaudăm?” „Ce legătură are întâlnirea noastră cu sărăcia ţării, cu nevoile oamenilor, cu Roşia ...
Redistribuirea oficială a mandatelor a avut loc în cursul zilei de marţi, iar lista finală cu parlamentarii din judeţul a fost dată publicităţii. Clujul are 12 parlamentari, iar 8 dintre ei sunt de la USL....
Cornel Itu a obţinut în urma voturilor de duminică, 9 decembrie, al doilea mandat în Parlamentul României. Acesta îşi propune să creeze o Agenţie de Plăţi şi Intervenţii în Agricultură mobilă care să-i ajute pe ţărani, să facă legi care să le uşureze...
Marius Nicoară a obţinut al doilea mandat de senator în Parlamentul României pentru următorii 4 ani, perioadă în care acesta promite că va face lobby pentru finalizarea Autostrăzii Transilvania, reducerea şomajului şi pentru realizarea centurii ocoli...
Biroul Electoral Judeţean Cluj a prezentat rezultatele finale la alegerile din 9 decembrie. În majoritatea colegiilor, candidaţii nu au obţinut jumătate plus unu dintre voturi. Mai jos puteţi vedea care sunt candidaţii din colegiile clujene pentru Se...
Din documentele BEJ Cluj reiese că USL a câştigat cele mai multe voturi şi în colegiile pentru Camera Deputaţilor. Situaţia detaliată pe colegii o puteţi consulta mai jos....
Rezultatele parţiale comunicate, luni, de Biroul Electoral Judeţean Cluj după numărarea voturilor din 75,92 la sută din secţiile de votare indică faptul că USL a obţinut, la Camera Deputaţilor, 46,55 % din voturi, iar la Senat 48,01 %, în timp ce ARD...
În Colegiul 4 Cluj Camera Deputaţilor ((Mărăşti - Între Lacuri - Someşeni - Dâmbul Rotund - Gruia) se „luptă“ Irimie Popa (USL), Adrian Gurzău (ARD), Kinizsi Zoltan (UDMR, fost consilier al ministrului Sănătăţii, Cseke Attila, între 2009 şi 2011), S...
Deputatul de Cluj Horia Uioreanu a acuzat PDL că face presiuni asupra primarilor USL de a trece, înainte de alegerile locale din luna iunie, în rândul democat-liberalilor, mituindu-i cu „bani din Fondul de rezervă al Guvernului", notează Mediafax.
fără imagine
Senatorul Cordoş: De azi renunţ la telefonul Nokia, în semn de protest faţă de închiderea fabricii de la Jucu...