USL în vâltoarea bâlbâielilor politico-juridice

Trăim momente dramatice. Guvernul USL derobează de la obligaţia de a gestiona afacerea Roşia Montană punând-o în braţele Parlamentului. Parlamentarii vor da un vot în perfectă necunoştinţă de cauză, căci problemele implicate, de o deosebită complexitate, derivate şi din greşelile guvernărilor anterioare, se cuvenea a fi limpezite la nivel de guvern mai înainte de a se lua o hotărâre finală.

Nu se poate trece peste greşelile din trecut. S-a acordat cu o uşurinţă greu de imaginat licenţa de exploatare a zăcămintelor fără să se cunoască despre ce şi despre cât este vorba, cu alte cuvinte fără ca, în prealabil, să se fi purces la exploatare asta fără să se fi limpezit problemele de protecţie a mediului şi a patrimoniului. S-a permis RMGC să avanseze cheltuieli premergătoare care acum joacă un şantaj asupra deciziei politico-juridice.

Pentru că acum statul este în situaţia de a da sau nu undă verde finală exploatării - dar de data aceasta după ce se cunosc datele problemei - chestiunea este a se şti ce e mai bine de făcut: să ratifice înţelegerea „îmbunătăţită” sau să suporte posibilele consecinţe ale rezoluţiunii ei.

Să zică da? Care ar fi problemele? În 18 ani zăcământul apreciat cel mai bogat de acest gen din Europa ar fi complet secătuit. O valoare imensă. Dacă ar fi exploatat cu mână proprie, acum sau în viitor, beneficiile ar fi în totalitate ale statului român. Aşa, el se împarte.

Se spune că licenţa de exploatare este secretă. Cum adică? Subiect contractual este statul român, respectiv românii. Tocmai ei să nu ştie ce se negociază în numele lor, adică cu cât se aleg? E ca şi cum am fi în situaţia unui raport juridic între persoane fizice sau juridice de drept privat. Să se spună clar cu câte tone de aur, argint şi alte multe metale valoroase sau cu ce procent din ele se va alege statul din totalul celor existente.Să zică nu? Ar putea şi cetăţeanul de rând să facă o comparaţie fie şi orientativă asupra consecinţelor, cunoscându-se balanţa între beneficii şi pierderi. Deci aranjamentul trebuie în întregime desecretizat. Tot la acest punct trebuie dat răspuns întrebării dacă o generaţie este îndrituită să epuizeze resursele neregenerabile aparţinând unui întreg popor.

Apoi, exploatarea prin cianurare pare a fi, în condiţiile date, inacceptabilă. Se foloseşte şi în alte părţi, dar nu la aceste cote. „Se cianurează” munţii. Cine îşi asumă răspunderea securităţii mediului la astfel de proporţii - sol, apă freatică, aer - acum şi mai cu seamă în viitor, ţinând cont de persistenţa indefinită în timp a factorilor poluanţi? Probleme similare în privinţa patrimoniului. În fine, în balanţă se aşază şi interesele locale. Se asigură locuri de muncă (unora dintre locuitori) pe o perioadă relativ scurtă de timp. În rest? Totul promite a rămâne ca-n pustiu.

Aranjamentul Roşia Montană pare a fi mult mai complicat. Se pare că nici partenerul nu este bine cunoscut, iar unele clauze contractuale înfrâng dispoziţii constituţionale.

Toate aceste probleme nu pot fi cunoscute şi stăpânite de un parlamentar pentru ca votul lui să fie valabil. Aceasta lăsând la o parte faptul că parlamentarul nu votează contracte, ci legi. Contractele sunt prin excelenţă de resortul executivului. Iar executivul ar avea, cu timp şi răbdare, posibilitatea elucidării transparente a acestui contencios, responsabilitate de care fuge.

Prinşi în vârtejul acestor probleme dificile, USL-iştii dau din colţ în colţ. Lasă să se degaje impresia că-i preocupă mult mai mult efectele electorale decât o soluţionare rezonabilă a problemei. Acum au făcut un armistiţiu de suprafaţă, dar se vede cât colo, reacţia străzii îi sperie de moarte. Căci pentru ei deţinerea şi menţinerea puterii este mai importantă decât Roşia Montană. Cu o viziune juridică care te lasă cu gura căscată,  dau apă la moară şi adversarului, încurajându-l la o soluţie judiciară, deşi nici partenerul nu este lipsit de răspundere pentru aranjamente bilaterale care încalcă legi, inclusiv constituţionale.