SUA divizată și Europa nepregătită față cu ambiția lui Putin de a reface Uniunea Sovietică

Împingerea Ucrainei spre o pauză dureroasă în război - o eroare capitală.

Foto Shutterstock

Angela Merkel a explicat post-festum dansul diplomatic pe care l-a avut cu Rusia lui Putin timp de 7 ani pentru a evita războiul, dar și marcarea câștigului și a înfrângerii după anexarea Crimeii și agresiunea militară rusă din 2014 în Donetsk și Lughansk. Ambiguitatea în privința Crimeii – doar declarația ritualică privind recunoaștrea integrității teritoriale a Ucrainei mai rămăsese – și plimbările în format Minsk I și Minsk II au ținut loc și în loc armata rusă, nici ea foarte pregătită și foate decisă de invazie până după alegerile americane din noiembrie 2020. Astăzi, cu Statele Unite divizate și o celebră ramură tranzacționistă MAGA(Make America Great Again) dar și perspectiva de realegere a lui Donald Trump ca Președinte, cu o Europă nepregătită de război pe scară largă, de mare intensitate, pe termen lung cu Rusia, Ucraina este împinsă spre concesii dureroase și costisitoare, dacă nu chiar capitulare în întregul front estic, în speranța hrănirii cu ofrande a fiarei de la Răsărit. O eroare capitală, pentru că Putin demonstrează în fiecare zi că nu se va opri până la refacerea Uniunii Sovietice. Și amenințarea teritoriilor Estului European.

La doi ani de război de agresiune al Rusiei în Ucraina, perspectiva noilor anexiuni teritoriale

Totuși o asemenea eventualitate costituie o gravă eroare de calcul. Și ne-o arată Putin cu fiecare zi, când aruncă trupe nenumărate în mașina de tocat de la Avdiivka, pentru a ocupa un oraș pentru care se luptă de 6 luni și care a ucis 16.000 de oameni numai în ultima lună și în cel mai recent atac. Pentru că Putin se pregătește de realegerea sa de președinte la 15-17 martie, fără contracandidat, și trebuie să livreze ceva publicului, oricum complet neentuziast în a merge la urne să voteze unica opțiune reală la îndemână. Și pentru că perspectivele post alegeri sunt sumbre, amenințând să privească și o eventuală mobilizare generală, și o trecere formală la economia de război, după repetatele naționalizări de companii private care au produse utile frontului, care au loc chiar în această perioadă.

Mai mult, perspectiva discursului din 29 februarie din fața Dumei de Stat, camera inferioară a Parlamentului rus, amenință să vină cu noi surprize, evident, tot cu valoare de întrebuințare electorală. Speculația de anexare a unor noi teritorii doritoare de fuziune cu Rusia lui Putin se poate traduce în realitate. Nu întâmplătoare dezvăluirea unui pretins opozant al regimului de la Tiraspol potrivit căruia reuniunea din ajun, de la 28 februarie a „deputaților poporului de diferite ranguri” ar urma să ceară alipirea la Rusia, o altă scenă de butaforie pentru a construi aparența de drept pentru ca Putin să anunțe anexarea Abhaziei, Osetiei de Sud și a Transnistriei la Rusia.

Desigur, suntem în tărâmul speculațiilor: orice calcul realist arată că, fără a împinge ocuparea Ucrainei în sud-estul Ucrainei până la regiunea Odessa și eventual Vinița, această perspectivă e sortită eșecului sau simplului balet simbolic. Ocuparea trebuie să se facă cu trupe, trupe noi, proaspete, pregătite, nu umbra armatei a 14-a rămasă încă în Transnistria. Oamenii de afaceri și potentații politici actuali nu au nici un motiv să plece spre est când veniturile vin din comerțul și accesul pe piața UE, schiburile de astăzi cu Federația Rusă fiind la 5%, și cu perspectiva închiderii tranzitului, și, deci, aprovizionării cu gaz. Dar ambiția poate schimba această realitate.

Putin nu se oprește din refacerea teritorială a Uniunii Sovietice sub control rus

Mai mult, o perspectivă a unei asemenea provocări va pune Ucraina în situația dificilă, cerând Republicii Moldova, autorităților oficiale, să intervină, să restabilească controlul, altfel va fi restabilit de Ucraina prin forța armelor. Această perspectivă nu e dorită nici de Chișinău, nici de Tiraspol, și nici de Kiev. De aceea probabilitatea este redusă spre zero al unor mișcări reale pentru a operaționaliza orice decret emite Putin la Moscova prin cre anexează Siria, Burkina Faso sau Republica Centr-africană la Rusia, de ce nu.

Totuși chiar și numai un scenariu de această natură, care nu s-ar consuma până la capăt, este în măsură să introducă semnale de alarmă legate de Rusia lui Putin în cel puțin trei direcții: mai întâi, Putin pregătește o provocare masivă informațională și nu numai în Republica Moldova, în perspectiva alegerilor prezidențiale din noiembrie anul curent și a celor generale din august anul viitor; a doua, Putin anunță foarte clar că nu se va opri la Ucraina, că vrea să adune toate teritoriile unde au trăit sau trăiesc etnici ruși, să refacă fosta Uniune Sovietică sub faldurile Ruse; și în al treilea rând, că Occidentul, Flancul Estic al NATO și UE în primul rând, nu sunt scutite de emoții și amenințări și trebuie să se pregătească în această perspectivă, să poată crea toate elementele pentru o descurajare credibilă în privința unui război de mare intensitate, pe scară largă, pe termen lung cu Rusia, adică să-și pregătească personalul și rezervele, capabilitățile militare, doctrinele la zi pe baza lecțiilor învățate din Ucraina și industria miliară, depozitele de armament și muniție și producția pe scară mare, pentru a evita ca vreodată războiul să revină pe teritoriile europene.

La doi ani după declanșarea Războiului pe scară largă al Rusiei în Ucraina și la 10 ani de la anexarea Crimeii, prin modificarea în premieră a frontierelor prin forță în Europa după cel de-al Doilea Război Mondial, perspectivele războiului ce vine nu sunt deloc optimiste. Nu este un lucru pentru care să avem certitudini. Iar simplul fapt că președintele Camerei Reprezentanților, Mike Johnson, nu dorește să supună la vot legea de finanțare votată bipartizan covârșitor în Senat arată că, deși perspectiva de a fi votată, cu largul concurs republican, e o certitudine, finanțarea americană pentru război anul acesta e nesigură.

Nu știm azi dacă acest pas va fi făcut, în ciuda presiunilor și a asigurărilor administrației Biden că vom avea finanțarea aprobată. Dar, mai mult, această situație aduce incertitudine în perspectiva unei administrații Trump, o situația pentru Ucraina care nu e neapărat una optimistă în perspectiva unui război pe termen lung. Între timp, și Rusia lui Putin dă semne că înțelege această miză și încearcă să ajungă la jurământul din 21 ianuarie 2025 cât mai întărită pe teren.

Pe de altă parte, Europa este vizibil nepregătită de amenințarea războiului pe scară largă, de mare intensitate, pe termen lung cu Rusia. Avertismentele privind această perspectivă vin de peste tot. Și afectează toată liniștea și preocupările colaterale ale politicienilor și ale alegătorilor europeni. Totuși pare că nu am ajuns încă la masa critică pregătită să accepte că trebuie ca și statele europene să investească și să pregătească toate cele necesare și în privința unui asemenea scenariu. Germania a inclus în Doctrina sa militară și declarațiile politice constituirea unei armate capabile să apere Grmania și Europa în 5 ani, investind 2% din PIB(al Germaniei!) în apărare și capabilități. Dar până atunci, lucrurile par încă incomplet și neconcludent conștientizate, stabilite și aplicate de către cei responsabilii europeni, la nivelul statelor proprii și la nivelul NATO/UE deopotrivă.