#RomâniaGlobală după #ro2019eu: Cum câştigăm „arministiţiul“ ca ţară

Alegerile europarlamentare şi ce a urmat în ultimele două luni au redus polarizarea politică semnificativă post-alegeri parlamentare. Ştiu, urmează trei rânduri de alegeri şi temperatura în boilerul politic va fi la cote maxime începând cu septembrie.

Avem acum, din raţiuni strategice, un mic armistiţiu politic conturat informal. Întrebarea este cum îl orientăm către temele cu adevărat importante pentru România în ansamblul său şi cum facem ca România să câştige influenţă şi prestigiu în vechiul joc de putere european şi global.

Presedinţia noastră a UE a fost un succes, ţinând cont de unde am pornit dar si de ceea ce am realizat. Aduceţi-vă aminte, chiar preşedintele ţării spunea că nu suntem pregătiţi şi, mai în glumă, mai în serios, se vorbea despre devansarea preşedinţiei finlandeze. Diplomaţii şi-au făcut treaba -  se vede în numărul de dosare, politicienii şi-au văzut şi ei de treabă fără a crea prea mari probleme, iar tensiunile politice interne au fost, în mare parte, ţinute departe de aspectele esenţiale ale preşedinţie. Ce e mai important este că s-a văzut o altă faţă a României - profesionistă, implicată şi dedicată problemelor europene. Nu e puţin lucru, dacă te gândeşti că partidele din coaliţia de guvernare erau paria în famiile lor europene, iar unii vorbeau de declanşarea art. 7 din Tratat. Trebuie însă capitalizat succesul #ro2019eu, iar asta presupune nişte ajustări în felul în care acţionăm acasă şi în exterior. O abordare mai echilibrată decât pendulul dramatic intre „suntem excepţionali" şi „suntem oaia neagră" la orice.

Ce avem astăzi? În primul rând, o normalizare a relaţiei între Palate: Carmen Dan şi Meleşcanu au fost remaniaţi, angajamentul stopării asaltului pe legile justiţiei a fost asumat de către Guvern/PSD, există un minim de consultare şi coordonare pe temele importante. În al doilea rând - şi cel mai relevant, există oportunitatea de a capitaliza pentru România prin orientarea energiilor publice şi politice către teme mai mari decât (auto)sabotajul extern. Dacă, printr-o preşedinţie decentă, România a demonstrat că poate mai mult decât era creditată, atunci ar trebui mai mult curaj şi un plan gândit nu pentru şase luni, ci pentru următorii zece ani. România are nevoie de un proiect european de influenţă şi imagine, gândit şi executat cu disciplină transpartinică. Un „one timer" de succes, #ro2019eu, nu schimbă masiv percepţia de ţară sau influenţa Bucureştiului în Europa şi în lume.

După 26 mai, am avut cel puţin două veşti bune şi o aşteptăm pe a treia. Dacian Cioloş este la şefia grupului Renew din Parlamentul European, Mircea Geoană SGA la NATO, iar pentru Laura Codruţa Kovesi sunt din nou mari şanse. Prin relaţii personale, dar şi efort diplomatic, facem paşi în direcţia corectă. Urmează negocierea portofoliului României din Comisia Europeană, unde va fi un test despre ce pot face Dăncilă şi Iohannis, în coordonare sau nu, în plan european. Promovarea de români în poziţii relevante în instituţiile europene şi internaţionale trebuie să iasă din logica politică internă, iar instituţiile noastre chiar să aibă un plan sistematic pentru a valorifica oportunităţile care apar. Este un punct minim de bifat în orice încercare a juca în liga mare.

Numirile nu sunt însă de ajuns, succese personale sau diplomatice de moment trebuie transformate în victorii constante pentru România. De exemplu, recentele negocieri din UE au scos şi mai mult în evidenţă riftul Est-Vest. Ungaria şi Polonia, ca parte a grupului Vişegrad, au contat în sabotarea candidaturii lui Timmermans, dar au probleme interne de rezolvat care îi incomodează în jocul european. Cehia este prinsă într-un moment în care guvernul Babis este extrem de contestat. Este contextul în care România să iasă mai mult în faţă, să-şi asume chiar o reprezentare a Estului pe temele pe care avem tracţiune.

Ce este nevoie pentru a profita de arministiţiul politic în planul imaginii externe a României? Interesul pentru pacte interne mai mult sau mai puţin formalizate arătat de preşedintele Iohannis ar trebui extins şi cu privire la politica externă şi de reprezentare a României. Temele care ne preocupă intens - Republica Moldova, politica de energie, politica de securitate şi apărare - ar trebui cunoscute nu doar de noi, ci şi recunoscute de partenerii noştri şi luate în calcul. Consensul politic minimal extins dincolo de un ciclu politic nu este o marotă, politicienii noştri trebuie să înţeleagă că lumea nu se schimbă în 4-5 ani cât sunt ei la putere sau în opoziţie. Interesul pentru restart şi câştigare de influenţă trebuie dublat de un interes al partidelor de a fi conectate şi angajate cu cei care produc idei şi strategii, în ţară şi în străinătate - este păcat că nu se dă mai mare importanţă cultivării şi creşterii zonei de think-tanks şi academice. Or pentru aceasta resursa de partid trebuie şi ea dusă la nivelul următor: amatorismul nu e niciodată cartea câştigătoare. Politica mare, inclusiv în plan european şi global, se face când şi factorul politic, nu doar cel tehnic, sunt foarte bine pregătiţi.

Iată câteva idei de început pentru ceva ce trebuie să fie mult mai mult - o Românie mai bine conectată şi mai influentă, în fapt poate cea mai importantă prerogativă a viitorului preşedinte şi a instituţiilor noastre cu orientare externă. România europeană e şi una a influenţei în plan european. Asta presupune valori, dar şi un plan şi disciplină de acţiune.