România în prag critic

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Suntem la aproape 30 de ani de la revoluţie şi România pare aşezată pe un drum prost din multe puncte de vedere. Cum de am ajuns aici? Care e explicaţia de fond? Ce s-a schimbat sau nu în societate?

O să încep cu nodul de la aţă. Aţi folosit cuvântul „revoluţie“. În primul rând, n-a fost o revoluţie. E un cuvânt frumos pe care îl folosim pentru că sună interesant. În decembrie n-a fost o revoluţie, ci a fost o prăbuşire a regimului comunist falimentar, într-un context european care se mişca puternic afară din sfera sovietică şi pentru care - în România Ceauşescu era deja uzat - au fost multe componente ale regimului comunist care l-au răsturnat, simţind că, dacă scapă de Ceauşescu, pun mâna pe România.

Marele secret al postcomunismului este că cei care l-au alimentat, susţinut şi valorificat n-au făcut-o din dorinţa de a avea democraţie, economie de piaţă, presă liberă, societate civilă, ci de a pune mâna pe bani, pe fabrici, uzine, pe resurse. Şi aici începe metastaza României din ultimii 30 de ani. La ora actuală, parlamentul este o colecţie de nulităţi, de oameni care fug după imunitate şi habar n-au despre ce se întâmplă în România. Rămâi tablou. E o regresie cum nu-ţi poţi imagina.

Până la urmă, despre fiecare parlament, fiecare guvernare spunem „mai rău de atât nu se poate“. Şi nu e vorba doar despre parlament.

Dar majoritatea negativă din parlament a crescut pas cu pas. La ora actuală cunosc doar 10-15 oameni pe care merită să-i saluţi. În rest este mediocritate, afacere, complicitate, mafiotizare. Înnebuneşti. Îmi dau seama ce păţesc cei din servicii care-i ascultă şi le fac dosare penale, că nu mai au loc în rafturi. După aceea, mediul de afaceri. M-am aşteptat să fie un mediu de afaceri românesc competitiv, bazat pe investiţie, pe performanţă, pe respectarea legii, pe deschidere către economia europeană. Şi ne-am trezit cu înhăţarea a tot ce se putea, cu aceste averi neruşinate. La ora actuală, România vinde terenuri agricole şi păduri în neştire. Fabricile au fost înlocuite cu mall-uri şi trăim din alimentaţie din import, dacă vă puteţi imagina, noi fiind o ţară cu agricultură. Deci există un regres la nivel de piaţă şi de economie privată inimaginabil. Foarte mulţi au făcut deja averi grele şi de aici urmează pasul următor, contaminarea mediului politic. Corupţia este alimentată din această piaţă falsă. O altă cacealma pe care am trăit-o în ultimii 30 de ani a fost deschiderea către Occident, către economia de piaţă, către democraţie.

După aceea, societatea civilă. La ora actuală, mai spuneţi-mi dacă mai ştiţi ceva ONG-uri din România? Unele dintre ele sunt folosite pentru spălare de bani sau sunt nişte fantome. Deci tot proiectul cu societatea deschisă şi cu ONG-rile s-a scufundat în neant. Sindicatele la început erau foarte puternice, reprezentau clasa muncitoare, salariaţii. La ora actuală mai sunt doi lideri sindicali cu care mai stau de vorbă, Hossu şi Costin, care sunt oameni de calitate. Ceilalţi au dispărut sau sunt arondaţi politic, cumpăraţi.

Deci s-au dus şi mişcarea sindicală, şi ONG-urile, economie privată şi pluralism. Ultima, ca să fim mai finuţi, este presa liberă. Ce presă aveam după revoluţie! Aveam 40 de ziare, era nebunie. Acum stau şi citesc dimineaţa patru-cinci ziare, titluri. Presa liberă din România este o fantomă. Îmi pare tare rău să spun asta.

Nu compensează Internetul, site-urile, Facebook-ul?

Nu compensează. La ora actuală, molima care distruge oamenii de 30-40 de ani şi copiii este telefonul mobil, laptopul şi Facebook. Noi am avut o viaţă personală la ţară, la bunici, studenţie, revoluţie etc., care au ecou interior şi judecata noastră vine dintr-o experienţă de viaţă reală. La ora actuală, copilul când iese din burta mamei i se bagă telefonul în gură şi vede ce i se livrează pe ecran, deci nu mai are experienţă personală şi mănâncă informaţii făcute de companii comerciale. Comunismul şi capitalismul au fost înlocuite de consumerismul vulgar, ăsta este principala sursă şi factor de influenţă. Iar telefonul, laptopul, calculatorul, Facebook şi televizorul sunt izvoare de substituţie a identităţii personale colective şi a lumii în care trăim. Pe stradă, văd mame cu copil în braţe care vorbesc la două telefoane. Sau copii de câţiva ani care stau şi se uită la ecranul calculatorului. 80% dintre oameni sunt prizonierii ecranului. Este o ciumă. Ăsta este unul dintre principalii factori care distrug în mod paşnic, soft libertarea, gândirea colectivă şi individuală, comuniunea şi ne face pe toţi nişte nuci într-un sac, nu nişte nuci într-un nuc, cum ar fi normal. La ora actuală, lumea în care trăim este o grămadă de telefoane mobile la care livrăm ce vrem. That is all. Deci de aici începem. Asta este realitatea. Specia umană este într-un impas antropologic foarte grav. Este în trend global. Noi, fiind o ţară mai săracă, mai primitivă, suntem mai întârziaţi în această patologie. Deci este o ciumă colectivă incredibilă.

E vreun domeniu în care putem bifa o reuşită, un lucru despre care să spunem că e ireversibil în bine?

(Râde) Ultima veste proastă este că în România în ultimii 10 ani au apărut mulţi oameni competenţi, harnici şi ambiţioşi - 4 milioane - care au plecat din ţară. Este cea mai gravă informaţie despre România. Dacă ăştia 4 milioane ar fi în ţară activi, productivi, cum sunt în Occident, am fi altă ţară. Faptul că ei au plecat este cea mai dură consecinţă a ultimilor 30 de ani. Faptul că nu putem să-i aducem înapoi este cel mai sinistru criteriu de invalidare a realităţii româneşti actuale. Ei trimit bani acasă, la părinţi, copii. Familiile din cauza asta sunt despărţite şi copiii sunt crescuţi cum sunt crescuţi. Intrăm în patologia individuală. Este preţul pe care România îl plăteşte pentru că aici se pierde ritmul sau nu se intră în trend.

Un tablou sumbru. Ce ne lipseşte?

În primul rând, e o colecţie de capcane în care am intrat şi în care zăcem. Există această inerţie socială adânc instalată - unii acceptă, stau liniştiţi, se uită la televizor, la calculator, înjură, spun bancuri şi salut.

În Piaţa Victoriei nu au stat deloc liniştiţi.

Piaţa Victoriei e un fenomen interesant, complicat. M-am dus ca sociolog, dar şi ca cetăţean la cele mai importante evenimente din Piaţa Victoriei şi cunosc fenomenul cum a evoluat, l-am admirat şi am trăit acolo o vibraţie. Între timp, a devenit eterogen, amestecat, cu infiltrări. Mulţi vin să petreacă, să facă socializare, să conversese, de-aia îşi aduc şi copiii, se simt bine pentru că sunt pentru două-trei ore într-un spaţiu unde se simt liberi, sunt vii. A produs o presiune asupra guvernării până la un punct. Fenomenul evoluează. Începe într-un fel şi curge ca un râu care vine de la munte, cu valuri, cu mlaştini, cu cascade. Trebuie să fim atenţi că după doi ani de evoluţie el nu mai este ceea ce ne-a intrat nouă în cap că ar fi Piaţa Victoriei.

La ora actuală este un fenomen în care se amestecă mai multe tendinţe, sunt multe infiltrări, din România şi din afară, din toate punctele cardinale, este un amestec de influenţe eterogene care îl transformă în ceva care nu mai poate intra sub o etichetă.

Analiza dvs. face abstracţie de 10 august, de violenţele jandarmilor, de gazele lacrimogene, de bătăile aplicate unor oameni paşnici, de tot ceea ce a adus oprobriul Europei. De ce guvernul a reacţionat aşa?

10 august a fost un fenomen eterogen. A fost expresia involuţiei guvernării actuale. Ei la ora actuală sunt din ce în ce mai săraci în soluţii, în mesaje şi din cauza asta îi deranjează tot mai mult astfel de lucruri, pentru că n-au ofertă alternativă.

Cum este leadershipul actual?

61% dintre români n-au fost la vot la ultimele alegeri. Şi din ceilalţi 38% PSD a făcut o majoritate în parlament. Leadershipul actual este un surogat sinistru - corupt, mediocru şi inert, fără competenţă, preocupat să-şi tragă sforile, cu dosare penale în draft. Sunt şantajabili şi şantajaţi din diverse surse. Încearcă să-şi mute banii în străinătate, eventual să şi rămână în Madagascar. Dacă îl întrebi pe unul dintre ei despre două valori ale social-democraţiei, se uită la tine ca şi cum l-ai arunca din lift. Să aibă o reprezentare pe agenda socială - nu-i interesează- şi nici să aibă integritate în funcţionarea instituţională. Asta este chestia cea mai tristă. E o asociaţie cu ştampilă de PSD de mafioţi ordinari. Elita noastră politică este un surogat toxic. Dacă cade Guvernul Dragnea, întrebarea este cine vine în loc? Aici este marea bubă.

PSD nu a fost totuşi chiar aşa totdeauna. Când s-a produs switch-ul?

În ultimii ani. Eu îi cunosc bine pe toţi. Sub Năstase n-a fost aşa de rău, deşi şi el este un tip păcătos, pervers, cu caracter ciudat, dar cu educaţie, cu pretenţii, cu un anumit standard, cu o cultură internaţională şi cu dorinţa de a fi salutat. Geoană - un naiv căzut din avion care a fost primul folosit ca o păpuşă ca să aibă băieţii din spate timp şi loc să-şi facă treaba. El la rândul lui nu este un om dubios, corupt, doar naiv şi amator. Ponta a fost primul om de interfaţă care a fost navetist, dar nici el n-a ajuns în halul în care a ajuns la ora actuală guvernarea Dragnea. În prezent, Dragnea, dincolo de dosarul lui personal, este susţinut de baronii din teritoriu pentru că sub el ei au asigurată o minimă protecţie... Din cauza asta acum încep să-l părăsească pentru că simt că el nu mai are capacitatea să ţină lumina stinsă în dormitor.

Dar opoziţia cum e? Mă refer la PNL în principal, pentru că există multe lucruri în comun cu PSD-ul, inclusiv susţinerea baronilor şi lipsa unui leadership.

Marea bubă acum este că nu mai avem partide. Uitaţi-vă la ţărănişti ce au ajuns, la liberali ce au ajuns. Neexistând opoziţie, piaţa politică din România nu există. Asta este una dintre sursele grave care duc România către neant. Mediul politic românesc - folosim cuvinte preţioase - este de fapt un ansamblu de găşti ordinare cu dosare la DNAcare încearcă să supravieţuiască procesului şi puşcăriei şi eventual să-şi salveze averile în ţară sau străinătate. Asta e tot! România nu are conducători. Are mafioţi care sunt în clădiri pe care scrie „Ministerul lui Peşte care înfloreşte“. Să fim serioşi! Am ajuns într-un hal sinistru.

Mulţi şi-au pus speranţa în justiţie ca să mai cureţe mediul politic, să mai stârpească mafiotismul de care vorbiţi. E un eşec sau nu?

E o explicaţie foarte simplă. Justiţia a fost închisă în clădiri până la aventura lui Kövesi, care a fost excepţia de la regulă, dar şi acum descoperim că sunt zeci şi sute de dosare nefinalizate, dar ea totuşi s-a bătut. În justiţie sunt oameni de calitate, este ultima minoritate a statului de drept, care, de bine, de rău, funcţionează. Dar la ora actuală este copleşită şi izolată. Justiţia ar fi putut să fie o garanţie că nu se merge prea departe - n-a reuşit. Sau ar putea să fie, dacă vreţi să ne gândim şi la lucruri pozitive, o resursă cu care să se lumineze realitatea în care trăim. Justiţia ar fi putut fi principala cale spre normalitate. Dar o veste proastă este că poţi să-i bagi în puşcărie pe ăştia, dar n-ai pe cine să pui în loc, că nu justiţia îi pune în loc. Nici populaţia, nici partidele nu mai generează alternativă. În alte ţări, cum sunt Ungaria, Polonia, acolo mediul politic se hrăneşte, evoluează. La noi totul este golit. Noi folosim cuvinte cheie pentru ceva care nu mai este real. După ultima ordonanţă, mai avem justiţie?

Care este explicaţia că la vârful PSD a ajuns unul ca Dragnea, care e sub nivelul leadershipului obişnuit al PSD?

Are calitatea esenţială pentru un astfel de partid. Este doar un simplu mafiot care apără mafioţi. Din cauza asta a adus femeile care sunt miniştri şi care sunt figuranţi. El spune: „aia, aia, aia“, ele execută şi cu asta basta. La ora actuală, România nu are partid de guvernare şi guvern. Este doar un ansamblu de jucători pe o piaţă neagră a influenţei publice. România este sub ocupaţie. Dacă am fi sub ocupaţie străină nu am fi în acest hal. Aici se adaugă ceva. Factorul extern care acţionează în România este şi el destul de contradictoriu. Pe de o parte, Bruxelles se uită de la distanţă, rafinat şi conceptual, iar investitorii care vin în România sunt tipi care nu sunt acceptaţi în Occident şi vin să fure alături de românii de aici şi cumpără păduri, pământ şi fabrici.

Nu putem generaliza.

Avem trei-patru investiţii străine de calitate care funcţionează. În rest, la nivel mic şi mediu, este şi aici o mafiotizare de te doare creierul. După aceea, contextele europene sunt foarte contradictorii, păcătoase. Instabilitatea din Europa pe ansamblu îi face să fie ocupaţi cu ale lor şi noi să fim undeva la periferie, un fel de Ferentari al Europei. Nu au timp să se ocupe şi de noi.

Totuşi, avertismentele Bruxellesului sunt dure, aţi văzut şi la dezbaterea din PE, suntem ameninţaţi cu o rezoluţie, suntem ameninţaţi cu condiţionarea fondurilor europene de respectarea statului de drept. La fel ca Polonia şi Ungaria.

În Polonia şi Ungaria lucrurile funcţionează. Numai că ei nu vor să li se mai dea de la Bruxelles prin telefon ordine. Au păstrat autoritatea internă, vor să se conducă pe ei, după standarde de piaţă, şi sunt obraznici. Dar sunt două ţări care funcţionează şi vor să funcţioneze în modul lor tradiţional, autoritar, cu orgolii. Şi la ei e naţionalism, dar e un naţionalism care are consistenţă. În timp ce la noi nu există aşa ceva. Totuşi, la ei sunt lucruri relevante care se întâmplă acolo în economie, în investiţii. Şi ei încalcă regulile în interes personal şi propriu, dar nu sunt în halul în care suntem noi. Este o prăpastie între nivelul la care noi am căzut sub standarde elementare şi ei. Unul dintre motivele pentru care UE nu se bagă la noi prea tare este că ar fi haos. Nu poţi să amendezi decât un şofer care merge cu o maşină care funcţionează. Noi suntem o căruţă cu două roţi şi cu doi cai betegi, un spaţiu haotic, spart în bucăţi. Ce să amendezi? Deci e o mare diferenţă.

Se va menţine Dragnea la putere? Rezistă?

Până în decembrie, sigur. După aceea nu ştiu. Pentru că se scufundă barca. În sensul că oamenii care îl sprijină acum îşi dau seama că nu au viitor cu el. Nu întâmplător scandalul cu Firea a apărut subit. Că ea nu era dintre eroinele democraţiei şi ale statului de drept. N-a fost decât o revoltă între baroni şi şeful de la Bucureşti.

Şi şeful a câştigat zdrobitor.

Nu. Aventura lui Firea a rămas un pilon, un reper. În jurul ei, chiar dacă au fost doar opt care au votat, sunt mulţi care, deşi nu au votat, aşteaptă să vină o altă ocazie. Ştiţi de unde se va întâmpla chestia? De la buget. Ei fac împrumuturi din exterior să acopere măriri de salarii, de pensii, de cheltuieli. În momentul în care se va face un bilanţ, care va fi spre sfârşitul anului, o să se vadă că statul român este într-un faliment grav şi că cei care ne mai împrumută cer dobânzi foarte mari şi cer valori strategice. Până la urmă se va scufunda. Şi atunci, în condiţiile astea, repet, întrebarea este cine vine în locul lui Dragnea, nu că Dragnea va pleca. Nu are cine să vină în locul lui. Nici din opoziţie şi nici din PSD.

Nici din opoziţie?

Nu, pentru că şi acolo au dispărut oamenii de calitate. Dovadă că primarul de Oradea şi-a dat demisia din PNL. Deci, la ora actuală e jale, nu avem opoziţie. Este una dintre sursele crizei actuale.

PNL-ului ce-i lipseşte?

O echipă, un program şi o prezenţă publică puternică, nu doar gargară. Eu îl cunosc foarte bine pe Orban de când era la Patriciu figurant. Între timp a învăţat ritualuri, limbaj, dar el nu e lider, n-are vână de lider. Cei din partid îl tolerează tocmai pentru că e comod să aibă un şef de-ăsta care nu pune probleme. Antonescu este mai rău ca Orban, este un gargaragiu de doi bani.

Dar USR, partidul lui Cioloş?

Spanac! Figuranţi! Nu trăiţi după informaţii din presă!

Preşedintele?

Când începe să tacă Iohannis, nu poţi să-l mai opreşti...

Cum vedeţi eşecul referendumului? S-au dat multe explicaţii în spaţiul public pentru absenteism. Oricum, nimeni nu-şi asumă public acest eşec. Care este explicaţia dvs.?

Rostul referendumului ar fi fost să marcheze o distincţie clară. Familie, bărbat, femeie, copil. Ceea ce deja avem. Ca tradiţie, realitate, chiar şi formal în sens normativ. Modul în care a fost promovat, afişat, tipărit pe buletinul de vot a creat mai curând confuzie.

Reţinerea în participarea la urne vine din variate motive. Electoratul a devenit foarte eterogen, fragmentat, expus la influenţe contradictorii. Nu de puţine ori, perverse. Iluzia că „familia“ este o entitate de nezdruncinat ca stare, prezenţă, înţelegere poate deveni foarte costisitoare pentru echilibrul social.

Rolul bisericii, al şcolii, al comunităţii locale se află în pragul unei mari treziri la realitate. Inerţia, ignoranţa, indiferenţa pot genera costuri majore, dezvoltări ireversibile. Avem aici acelaşi mesaj. Oamenii perverşi, toxici, ilegali sunt uniţi şi adesea bine organizaţi. Cei cinstiţi, generoşi, harnici sunt izolaţi, tăcuţi, temători. Referendumul a fost în principal un test asupra acestei evoluţii problematice. Unde ajungem?

Şi ce-i de făcut? Care e soluţia pentru România?

Eu cu asta am început discuţia cu dvs. Nu este nimic de făcut. România este o ţară terminată. Dacă vreţi, am şi eu o listă cu ce e de făcut. În primul rând, o definire a unor ţinte de viitor: ce am vrea să fim în următorii 50 de ani, făcută de profesionişti care sunt cu informaţie, cu calcul, să-ţi facă un raport România 2022, ʼ25 şi ʼ27. A doua chestie ar fi tot aşa, cineva capabil, un grup care să aibă o viziune emancipată de prezentul toxic, desprins de ce e acum, şi care, în al treilea rând, să aibă la zi o informaţie sistematică şi deplină, nu spanacuri. Patru: o evaluare pe piaţa jucătorilor la zi, să vadă dacă dintre cei care sunt pe piaţă pot fi cât de cât antrenaţi. O reîncărcare a resurselor financiare, de credibilitate, de autoritate. O desprindere de trecut. Cine se poate desprinde, cu vile la malul lacului şi cu dosare la Securitate?

Adică altă garnitură.

Altă garnitură. După aceea, capacitatea de a crea o coeziune socială pozitivă între oameni. Sunt zone din ţară unde oamenii îşi văd de treabă, trebuie să-i recunoşti, să-i pui în valoare, să-i reprezinţi la Bucureşti, fără să-i vinzi şi fără te trezeşti că trimiţi acolo escroci. Şi un efort de a finaliza. Ai început ceva, termină, nene. Asta e marea bubă în marile proiecte şi marile promisiuni în România.

Toate astea depind de ce?

Găseşte-mi oamenii să facă astea. De asta depinde. Nu neapărat politicieni. Dacă vreţi, cei din mediul corporated. Deşi filosofia ultimelor două secole se baza pe credinţa într-o identitate politică - ţineţi minte cum erau ţărăniştii şi liberalii? Cum erau în stare să o păţească rămânând ţărănişti? Uitaţi-vă ce au ajuns ţărăniştii acum! Deci o anumită credinţă în valori este de neînlocuit.

Prin aceasta ar fi posibil să-i avem uniţi, activi, productivi. În cunoaşterea spaţiului de operare la nivel instituţional, în comunicarea publică şi, desigur, în reprezentarea nevoilor comune ale oamenilor cinstiţi şi harnici. Care nu lipsesc din România. Trăim un interval de răspântie...

Interviu realizat de ANDREEA PORA pentru Revista 22

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite