Români, iar vi se pregăteşte ceva!

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

De la Traian Băsescu încoace, - de fapt nu, actualul preşedinte considera că nu avem nevoie de autostrăzi, şi prin urmare nu intră în această categorie -  toţii miniştrii care s-au perindat pe la Transporturi au promis, fiecare în mandatul lui, că vor face sute de kilometri de autostradă.

Rezultatul competenţei şi performanţei lor se vede cu ochiul liber. România are circa 330 de kilometri de drumuri ce poartă denumirea de autostrăzi şi este pe ultimul loc în Uniunea Europeană la acest capitol.

Ieri însă, actualul ministru al transporturilor, Anca Boagiu, a aruncat bomba: în 2013, adică peste doi ani, vom avea în plus faţă de zestrea actuală, peste 400 de kilometri de autostrăzi în exploatare. Şi, mai mult decât atât, ministrul promite că va creşte, până la sfârşitul acestui an, rata de abosrbţie a fondurilor europene pentru finanţarea lucrărilor la 20%. Pentru a avea un reper, în prezent, aceasta se ridică la 4%, ceea ce înseamnă echivalentul a circa 113 milioane de euro.

Probabil doamna ministru Boagiu o fi găsit vreo baghetă magică, pentru că altfel nu îmi explic optimismul domniei sale. Mie personal îmi vine foarte greu să cred că, până în 2013, se vor mai construi încă patru sute şi ceva de kilometri de autostradă, în contextul în care din 1989 şi până în prezent s-au făurit un pic peste 200 de kilometri. Cu toţii ştim cât de „bine" merg lucrurile în acest domeniu: cât de mult durează licitaţiile, cât de mare este birocraţia, cât de „repede" se decontează facturile şi cât de încet se mişcă muncitorii pe şantiere. Practic, aproape nicio lucrare majoră de infrastructură nu a fost gata la timp. Şi atunci mă întreb cum să crezi poveştile înşirate de ministrul Transporturilor?

Evident, o înţeleg pe doamna Boagiu că trebuie să-şi promoveze activitatea, dar parcă este prea de tot să ieşi public şi să spui că autostrăzile vor creşte, aşa dintr-o dată, ca Făt-Frumos din poveste. Dacă am fi avut măcar un cap de pod sau un drumeag finalizat la termenul promis, atunci parcă am fi putut crede măcar 10% din ceea ce declară ministrul. Dar aşa, nicio şansă.

Dar cine ştie, poate Ministerul Transporturilor o fi încredinţat chinezilor, care fac câte 4.000-5.000 de kilometri pe an, gestionarea proiectelor şi execuţia lucrărilor. Şi atunci da, este plauzibil ceea ce prognozează Anca Boagiu. Putem face chiar şi 1.000 de kilometri în doi ani.

De asemenea, şi încercarea doamnei ministru de a creşte de cinci ori, în nouă luni, rata de absorbţie a fondurilor europene pare desprinsă din filmele SF.

Mi se pare că a vorbi de autostrăzi în România, este ca şi cum ai discuta de funie în casa spânzuratului. Cred că ar fi mult mai decent să facem mai întâi autostrăzile şi apoi să vorbim despre ele.

Opinii

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite