Revenirea lui Omar Hayssam
0Omar Hayssam nu numai că revine senzaţional în ţară, dar readuce cu el în actualitate o sumedenie de probleme care îşi aşteaptă răspunsul. Se exprimă speranţa că va vorbi.
Probabil va adopta o tactică menită a-i uşura executarea pedepsei căci altminteri, n-ar mai avea raţiune să acopere adevărul de vreme ce, indiferent ce se va întâmpla în continuare, pedeapsa de 20 de ani la care a fost condamnat este cea mai aspră.
Nu se ştie ce emoţii şi ce teamă mai are Hayssam în faţa autorităţilor române. S-ar putea însă ca alături sau pe lângă el să-şi frece tâmplele mulţi alţii implicaţi în multiplele acţiuni şi activităţi ale sale, pornind de la afacerile economice şi terminând cu fuga din ţară. Faptul că şefii serviciilor de informaţii şi procurorul general au fost schimbaţi urmare înşelării vigilenţei autorităţilor de către Hayssam dovedeşte seriozitatea cu care statul român a tratat problema. Stăruinţa şi răspunderea cu care a acţionat pentru recuperarea lui inspiră încredere în profesionalismul şi capacitatea organismelor competente ale statului.
Sigur, evenimentul stârneşte senzaţie. Ce raţiuni ascunse să-l fi determinat la punerea la punt a actului de răpire? Ce mijloace şi ce complicităţi sunt implicate? Cum a reuşit şiretul arestat să inducă în eroare organele de justiţie spre a fi pus în libertate? Cum de n-a fost urmărit ce face în continuare, ba mai mult, reuşeşte să fenteze organele de frontieră şi să fugă din ţară?
Poate la unele din astfel de întrebări există răspunsuri necunoscute publicului. Acum că autorul faptelor este la dispoziţia autorităţilor se speră în elucidarea tuturor amănuntelor. Ele pot deveni revelatorii pentru modul şi maniera în care un individ, fie el şi teribil de versat, a reuşit să provoace atâtea prejudicii materiale, dar cu deosebire de imaginea ţării. Şi cu siguranţă n-a făcut-o singur.
Ar fi de dorit însă ca aspectele de senzaţie să nu adumbrească, să nu impieteze asupra procedurilor şi fondului lucrurilor. Ne putem aştepta, în atmosfera specifică de contre, ca situaţia să fie exploatată politic, ceea ce ar putea prejudicia decopertării unui ghem atât de încâlcit cât şi, ar retensiona inutil relaţiile abia ceva mai puţin încordate între actorii politici.