Recenzie „Integrarea României în sfera de influență sovietică”

Spre sfârșitul lunii mai a acestui an a văzut lumina tiparului la prestigioasa editură bucureșteană Corint volumul cu titlul Integrarea României în sfera de influență sovietică (1944-1947). Perspective internaționale și locale, semnat de către Emanuel Copilaș, conf. univ. dr. la Universitatea de Vest din Timișoara. Volumul a fost lansat la Târgul de Carte Bookfest, în prezenta autorului, unde au fost invitați Dalia Bathory și istoricul Florin-Răzvan Mihai, iar moderator a fost Simona Preda. 

Profesorul Emanuel Copilaș abordează lucrarea într-un stil original, îmbinând analiza istorică a evenimentelor cu dialectica filosofică a lui Hegel, el având un doctorat în acest domeniul relațiilor internaționale și al studiilor europene susținut la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca în 2011. 

Consistentul volum a lui Copilaș, de peste 586 de pagini, este scris la un înalt nivel academic, având metrologie, aparat critic, adică note de subsol, referințe bibliografice consistente, atât din literatura de specialitate românească, cât și străină, volumul având chiar și indice de nume propriu. Cartea este structurată pe 9 capitole, în care autorul își propune să răspundă la mai multe întrebări cum ar fi: de ce a ajuns PCR din cel mai redus și dezorganizat partid comunist est-european de la finalul celui de-al Doilea Război Mondial să se transforme, câteva decenii mai târziu, în partidul comunist est-european cu cel mai mare număr de membri? Pornind de la această interogație Emanuel Copilaș analizează lucid, într-un limbaj accesibil, utilizând narațiunea filosofico-istorică, contextul politic extern al României postbelice. Astfel, datorită faptului că războiul civil din Grecia reprezenta principala prioritate a britanicilor, forțele democratice din România au fost lăsate să se descurce singure de către occidentali. Conform lui Emanuel Copilaș singurul partid realmente democrat al perioadei - în sensul contemporan al termenului - a fost PSD și, ulterior, PSDI (p.336). Această teză este amintită de autor pe parcursul volumului și anume că în perioada 1945-1947, România a avut un regim politic democratic, chiar dacă a fost fragil, cu toate că ascensiunea sovietică era dominantă în Europa de Est și mai ales în România.

Analizând pe larg perioada interbelică, se poate observa din volum că România Mare a fost creată de Occident ca o țară împotriva expansiunii ideilor URSS. Astfel, anticomunismul elitelor politice interbelice a fost exportat în societate și astfel populația nu va îmbrățișa ideile comuniste. 

Sovietizarea României și a Europei de Est a reprezentat un proces nuanțat prin intermediul căruia Moscova își va negocia interesele pe plan regional cu un Occident la fel de precaut, care însă își negocia interesele pe plan global, nu un plan prestabilit.

Profesorul Emanuel Copilaș dezvoltă în volum câteva interogații pe care le analizează pe parcursul studiului si anume: de ce în primăvara anului 1946, respectiv în toamna anului 1945, Cehoslovacia și Ungaria au avut alegeri libere, iar România în toamna anului următor, nu ? De ce atitudinile sovietice au variat foarte mult de la un stat la altul? De ce nu trebuie să generalizăm procesul de integrare a Europei de Est în sfera de influență sovietică, ci ar trebui procedat de la caz la caz și abia ulterior să fie avansată o soluție comparativă având invariabil o capacitate explicativă limitată? (p.127).

Spre finalul lucrării, Emanuel Copilaș arată, după o adaptare tabelară a Nicoletei Ionescu-Gură, că monarhia românească a fost ultima care a fost abolită în 1947, după ce Iugoslavia în 1945, Albania în 1946, Ungaria, în 1946, Bulgaria în 1946, monarhiile enumerate au fost desființate (p.330). De menționat este că abdicarea Regelui Mihai și proclamarea Republicii nu a fost făcută pe căi legale, iar PCR, în 1947 nu lua în calcul răsturnarea monarhiei.

Integrarea României în sfera de influență sovietică a fost un proces punctat cu multe necunoscute, replieri strategice și forțări de note, nu de un plan complex elaborat de la care nu ar fi existat abateri, chiar și minore, susține autorul. 

În acest sens, se observă din volum că Stalin nu a avut în vedere sovietizarea țărilor din Europa de Est eliberate de Armata Roșie, procesul fiind totuși pus în aplicare în funcție de reacțiile, dar și de temerile occidentalilor. 

Analiza istorică a profesorului Emanuel Copilaș pune în lumină diferențele de opinii geopolitice dintre Aliați, Partidul Național Liberal și Partidul Național Țărănesc cu privire la abordarea politică a României față de Uniunea Sovietică. Astfel, cu ocazia procesului conducerii PNȚ, Iuliu Maniu își manifestă nemulțumirea față de diplomații occidentali și cei sovietici: „Nicio țară din lume nu este astăzi mai nedreptățită ca România. Nu acceptăm comunismul, care este străin de mentalitatea poporului român. Națiunea americană reprezintă astăzi cea mai înaltă forță morală și materială din lume. Lor ne adresăm pentru a obține verdictul final” (p.290). 

Sovietizarea s-a realizat prin prezența Armatei Roșii pe teritoriul României care a adus pe tancurile sovieticilor comunismul și a creat un regim politic complet ideologizat, susținut de la Moscova, care a impus naționalizarea proprietăților și a monedei, colectivizarea pământurilor, lichidarea întregii elite politice, militare, intelectuale și economice, fiind susținut de un imens aparat propagandistic, coordonat de comisari sovietici.

Emanuel Copilaș nu trage concluzii clare la finalul volumului, lăsând cititorul să analize dacă experiența comunistă a fost adecvată și/sau aplicată sau nu. 

Volumul profesorului Emanuel Copilaș este o resursă bibliografică prețioasă și este recomandabilă tinerei generații și nu numai, pentru a înțelege regimul politic democratic actual, în care libertatea de exprimare și libera circulație a persoanelor nu sunt îngrădite.