Războiul declanșat de Israel împotriva grupărilor teroriste începe să evolueze într-un conflict regional

Asta este perspectiva care se desenează acum cu din ce în ce mai multă claritate în măsura în care este evident că scenariul internaționalizării capătă substanță. Nu mai vorbim doar despre Gaza. Este clar că urmează o acțiune de același gen în Cisiordania. Libanul este deja o țintă, de asemeni, foarte posibil în imediat, obiective din Irak, sigur la Bagdad, poate și Iran, poate și Yemen.

Ce ar putea aduce o asemenea externalizare a conflictului care să se transforme cu adevărat într-un conflict generalizat de mare intensitate în Orientul Apropiat?  

Personal, cred că suntem departe, sau încă relativ departe de un asemenea moment deoarece super-puterile chiar sunt realmente îngrozite că, împotriva voinței lor dar din considerente de tip politic sau economic, ar putea fi obligate la o formă oarecare de intervenție. Fie ca în scenariul de acum în favoarea Ucrainei fie la un nivel superior care, în funcție de natura angajării militare, să le transforme în puteri beligerante.

Oricare scenariu este posibil, este perfect adevărat acest lucru, dar contra-ponderea o constituie costurile economice uriașe, directe și indirecte, cu siguranță infinit mai mari și de durată decât cele pe care le implică susținerea Ucrainei. Explicația stă în dependența uriașă pe care Occidentul super-industrializat o are față de resursele țărilor din Orientul Mijloci și de securitatea traficului de mărfuri care provin de acolo sau sun în tranzit pe căile maritime, terestre și aeriene. Ceea ce fusse până acum garanția de securitate cvasi0absolkută a alianțelor SUA cu statele din regiunea respectivă s-a subțiat sau chiar s-a dizolvat primejdios de tare după înfrângerea din Afganistan și eșecul „Războiului împotriva terorii” care a permis, iată, nu numai supraviețuirea mișcărilor teroriste din divers țări, ci și evoluția lor înspre stadiul actual în care reprezintă forțe militare independente non-statale cu agende proprii.

Elitele politice occidentale au preferat să creadă rapoartele de tip eroic transmise de responsabilii militari care dădeau ca sigură înfrângerea definitivă a tuturor rețelelor teroriste și eliminare resurselor lor financiare și logistice, în regiune și în lume. Exact cum explicau doct și generalii noștri că armata lui Putin este demult învinsă și nu mai are piese de rezervă altele decât piesele demontate de pe frigidere.

Un tip de logică periculoasă pentru că ceea ce a apărut în regiunea extinsă a unui „Marele Orient Apropiat” (nu cel de pe planurile elaborate de americani) au apărut aceste armate care sunt la ordinele conducerii politice dar mai ales religioase a organizațiilor teroriste și care sunt mereu gata să intre în luptă conform propriului lor cod, cu „soldați ai credinței” îndoctrinați să accepte și să moară devenind martiri, nu victime ale războiului.

Acestea sunt unitățile de luptă cărora puțin le pasă de convențiile internaționale. Structurile lor se formează într-un mod totalmente opus față de armatele naționale, inclusiv cele din regiune care, în ce mai mare parte, sunt efectiv naționale, după modelul general acceptat, cu recruți sau profesioniști din rândul populației sau populațiilor locale. Ceilalți, din structurile armatelor organizațiilor teroriste, numără în rândurile lor luptători veniți, formați ideologic și antrenați în diverse baze de pe teritoriul unor țări și sunt apoi deplasați rapid, în unități mici și foarte mobile, spre zonele de atac, în următoarele ore deplasându-se la fel de rapid către bazele de retragere și refacere de pe teritoriul altui stat. Cel mai adesea, este vorba despre grupe de luptă cu un grad mare de independență formate din naționali ai altor state, unii doresc să lupte doar împreună deoarece nu cunosc limba sau dialectul vorbit de ceilalți.

Aveți explicația faptului că, cel puțin în acest moment, armatele regulate ale statelor din zonă nu intervin, stau cu obstinație departe de conflict, lăsând să acționeze armatele non-statale. Cea mai mică a fost Hamas, trupele Hezbollah reprezintă nivelul superior de organizare, pregătire și armament la dispoziție, inclusiv o componentă internațională începută de mult timp prin legătura cu Gardienii Revoluției din Iran. Situație pe o regăsiți, în oglindă, și în Irak.

Care ar putea fi un factor declanșator al stadiului următor al crizei? Semnalul, în clar, l-au dat americanii, l-au repetat francezii în termeni și mai duri: Israelul trebuie să renunțe la ideea deplasării forțate de populației palestiniene din Gaza care „trebuie să rămână teritoriu palestinian!”. Cred că toți știu că, în funcție de evoluția acestei situații (nu neapărat a dimensiunii suferinței palestinienilor), s-ar putea ca, sub presiunea populației, unii lideri din state islamice moderate să fie forțați să acționeze și, de ce nu, să intre pe linia extrem de conflictuală, chiar dacă deocamdată verbală, susținută de Erdogan.

Semnalul unei asemenea schimbări nu va veni din zona militară, nici din cea politică. Teama tuturor este că unul dintre liderii religioși care pot pronunța o Fatwa, să ceară dreptcredincioșilor să iasă la luptă sub Steagul verde al lui Profetului pentru apărarea coreligionarilor lor amenințați cu genocidul.