Oana Sandu: Pînă cînd violenţa ne va despărţi. Dragostea nu ucide

0
0
Bagatelizarea violenţei aduce după sine judecata că astfel de incidente au loc doar în unele familii, unde şi victima, şi agresorul aveau ceva de împărţit şi astfel amîndoi sînt de vină FOTO Shutterstock
Bagatelizarea violenţei aduce după sine judecata că astfel de incidente au loc doar în unele familii, unde şi victima, şi agresorul aveau ceva de împărţit şi astfel amîndoi sînt de vină FOTO Shutterstock

Am găsit, acum o lună, pe o pagină de Facebook despre handbal feminin, o ştire cu acest titlu „DRAMĂ: Handbalistă ucisă din dragoste cu sălbăticiune“. Era dintr-un ziar local şi nu era semnată. O tînără handbalistă, de 17 ani, din Tîrgovişte, legitimată la clubul de handbal al oraşului, fusese înjunghiată, de mai multe ori, de fostul ei iubit. A murit în braţele mamei, strigînd-o să o ajute în ultima clipă.

Fata se despărţise de iubit şi, potrivit relatărilor din presa locală, părinţii au declarat că tînărul o ameninţa de două luni, nemulţumit de despărţire. M-am întrebat atunci, nu doar ca reporter, ci ca cititor, ce înseamnă pentru alţi oameni „să ucizi din dragoste?“. 

La o căutare pe Google, majoritatea ştirilor despre subiectul handbalistei ucise folosesc expresia „crimă pasională“, ca o categorie care trebuie să includă şi informaţia respectivă. Nu e singurul exemplu. Alte astfel de etichete se găsesc adesea în presă, mai ales cea tabloidă, cînd e vorba de violenţă fizică sau sexuală: „Iubire cu năbădăi: mama a trei copii, snopită în bătaie de tatăl micuţilor, însă nu depune plîngere“, „Crimă pasională: şi-a omorît soţia fiindcă voia să îl părăsească“, „Crimă pasională în plină stradă“. 

O crimă sau un incident de lovire în familie ajung să devină subiect de can-can, fiind abordate nepotrivit şi fără empatie faţă de victime, care ar trebui în primul rînd protejate. 

Bagatelizarea violenţei aduce după sine judecata că astfel de incidente au loc doar în unele familii, unde şi victima, şi agresorul aveau ceva de împărţit şi astfel amîndoi sînt de vină – spun şi cei care cercetează modul cum se scrie despre violenţă. 

Oana Băluţă, activistă feministă şi lector universitar la Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării, a reacţionat faţă de un astfel de titlu, într-o postare pe blogul găzduit de ziarul în care apăruse ştirea „Iubire cu năbădăi: mamă a trei copii, snopită în bătaie de tatăl micuţilor, însă nu depune plîngere“. Băluţă scria atunci: „mai întîi subiectul nu se bagatelizează pentru că nu scrii despre cum Ana şi Gheorghe, însoţiţi de cei trei copii ai lor, merg într-un parc de distracţii. Dacă aş fi jurnalist(ă), m-aş întreba: ce fac instituţiile statului pentru femeile, victime ale violenţei? De ce m-ar interesa rostul acestor instituţii, şi nu exclusiv numărul de like-uri şi de share-uri?“ Băluţă spune că, înainte de a ajunge în redacţii, ar fi util ca viitorii reporteri să înveţe din facultate cum să facă jurnalism deschis faţă de drepturile oamenilor, şi să nu fie atraşi spre tabloidizare. Că studenţii trebuie să poată face diferenţa între exemplele de bună practică şi cele negative, din presă.

Într-un studiu de caz despre felul în care mass-media reflectă violenţa sexuală, Tudorina Mihai de la organizaţia Front (parte din reţeaua informală de ONG-uri „Rupem tăcerea despre violenţa sexuală“), aminteşte de eleva de aproape 18 ani de la Liceul „Jean Monnet“ din Capitală, care în 2012 şi-a acuzat profesorul de sport că a violat-o într-o excursie la munte. Majoritatea ştirilor nu au protejat identitatea victimei, care era de altfel minoră. Victima a fost blamată; acuzaţiile fetei au fost puse la îndoială, înainte de orice verdict al instanţei şi, de cealaltă parte, a fost mediatizat şi, astfel, încurajat grupul de susţinere a profesorului. Un ziar central a făcut un sondaj prin care cititorii puteau vota dacă fata trebuie exmatriculată, mutată disciplinar de la liceul în care studia sau dacă să-i fie scăzută nota la purtare. Comentatorii au analizat comportamentul fetei, acuzînd-o făţiş; în emisiunea Acces direct, un jurnalist s-a exprimat astfel: „a-ţi bate joc de un om după ce l-ai incitat, că fiecare femeie are erotismul ei… scuzaţi-mă, i-aş pune 3 la dirigenţie şi aş pune-o să mai repete un an să-şi bage minţile în cap.“ Subiectul a fost trivializat, folosindu-se expresii ca „sexgate“, „profu de sex“, „excursia sexy“, şi s-a transformat rapid în subiect al emisiunilor de divertisment. Lipsa probelor a fost echivalată cu minciună din partea victimei (fără a se ţine cont de faptul că eleva s-a prezentat la Institutul de Medicină Legală la patru zile după incident, deoarece părinţii ei nu erau în ţară). 

Citeşte continuarea pe dilemaveche.ro

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite