O aniversare Clara Schumann

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
isata kanneh mason

Pe 13 septembrie s-au împlinit 200 ani de la naşterea pianistei şi compozitoarei Clara Schumann, una dintre marile personalităţi ale secolului al XIX-lea din domeniul muzicii culte, cu o poveste de viaţă cel puţin la fel de palpitantă precum cariera pe care a avut-o.

Clara Wieck, căsătorită cu marele compozitor romantic german, Robert Schumann, a fost una dintre marile virtuoze ale pianului din veacul al XIX-lea; ea este, de altfel, cea care a introdus cutuma ca solistul să cânte la pian pe dinafară întregul repertoriu, fără a avea nicio partitură pe notieră. Cariera ei s-a desfăşurat pe parcursul a mai bine de 6 decenii – a debutat la vârsta de doar 9 ani, fiind considerată în epocă un copil-minune. La 18 ani, s-a îndrăgostit de Robert Schumann, care fusese elevul tatălui ei şi cei doi s-au hotărât să se căsătorească; însă profesorul Wieck s-a opus cu tărie acestui mariaj, considerându-l pe tânărul compozitor nepotrivit pentru fiica sa. Cei doi însă nu au renunţat, l-au acţionat chiar în justiţie pe Wieck şi, în fine, trei ani mai târziu, în 1840, s-au căsătorit. Această poveste de iubire i-a marcat însă profund pe cei doi artişti: în mod cert, lucrările lui Robert Schumann au purtat amprenta acestei experienţe personale şi se pare că tensiunea trăită în acea perioadă i-a şi declanşat boala nervoasă care avea să-i curme viaţa în 1856, la doar 46 ani.

Iubirea dintre Clara şi Robert Schumann a rămas legendară, un simbol pentru o epocă romantică; deşi i-a supravieţuit soţului încă 40 ani (ea s-a stins din viaţă în 26 martie 1896), nu s-a mai recăsătorit niciodată şi a dorit să fie înmormântată lângă el; aceasta, în ciuda zvonurilor legate de o relaţie între ea şi un alt mare compozitor, Johannes Brahms, la lansarea şi afirmarea căruia familia Schumann a contribuit, de altfel, foarte mult. Tânărul Brahms, cu 14 ani mai mic decât Clara, a fost, se pare, îndrăgostit de celebra pianistă, însă ea nu a depăşit niciodată limita unei prietenii artistice, între doi muzicieni de mare calibru.

Clara Schumann a avut o viaţă concertistică foarte intensă, cu turnee în întreaga Europă; în acelaşi timp, a avut o familie cu 8 copiii de care a avut grijă, în cea mai mare parte a vieţii, singură. În calitate de profesoară, în ultimii ani ai vieţii, a contribuit mult la dezvoltarea tehnicii pianistice moderne predate elevilor săi. Şi, în plus, a fost şi o talentată compozitoare: a lăsat mai multe opusuri, care au protagonist, de regulă, pianul; printre ele, şi un foarte inspirat concert pentru pian şi orchestră.

În mod cert, Clara Schumann a fost una dintre femeile excepţionale ale timpului său, iar aniversarea ei de anul acesta a fost marcată atât în stagiunile de concert, cât şi prin apariţii discografice care i-au fost dedicate.

În 5 iulie 2019, la casa britanică Decca a apărut un disc cu lucrări de Clara Schumann, înregistrat de pianista britanică de culoare Isata Kanneh Mason. A fost un debut discografic pentru această pianistă de 23 ani, încă masterandă a Academiei Regale de Muzică din Londra, dar cu o intensă viaţă de concert în Marea Britanie şi Statele Unite ale Americii. Dacă acest nume vă sună cunoscut, nu este întâmplător: Isata beneficiază de popularitate prin asociere cu fratele ei, violoncelistul Sheku Kanneh Mason, care a devenit celebru când a cântat la nunta prinţului Harry al Marii Britanii cu Meghan Markle, în 2018, eveniment urmărit la nivel global de miliarde de oameni.

Iată o situaţie neobişnuită: familia Mason are 7 copii, Isata fiind sora cea mai mare; toţi copiii studiază muzica şi toţi sunt foarte talentaţi, cu rezultate la nivel naţional şi internaţional. Şi părinţii au studiat muzica, însă nu la un nivel profesionist; mama, originară din Sierra Leone, a fost asistent universitar la Facultatea de litere din Birmingham, iar tatăl, originar din Antigua, lucrează în managementul unui cunoscut lanţ hotelier.

Încă de la lansare, discul Isatei Kanneh Mason s-a plasat pe primul loc în vânzările de discuri cu muzică clasică din Marea Britanie – e, desigur, şi un efect  al popularităţii de care se bucură fratele Isatei. Însă e chiar interesant să verifici dacă doi fraţi pot fi la fel de talentaţi, la acest nivel înalt profesional; iar revista Gramophone a considerat deja debutul Isatei drept “încântător”, şi mai mult, că dacă ar fi să alegi un singur disc cu muzica Clarei Schumann, discul Isatei este o opţiune sigură şi de calitate.

Găsim pe acest album lucrări pentru pian solo de Clara Schumann: 3 romanţe op. 11, Scherzo nr. 2 op. 14, 3 romanţe op. 22, Sonata în sol minor şi două transcripţii realizate de Clara după lieduri ale soţului ei, Widmung din ciclul Myrthen şi Mondnacht din ciclul Liederkreis. Alături de acestea, Concertul op. 7 pentru pian şi orchestră, înregistrat de Isata Kanneh Mason alături de Orchestra Filarmonicii Regale din Liverpool, cu o dirijoare la pupitru, Holly Mathieson.

Mie mi s-a părut emblematică pentru acest disc piesa Mondnacht, în care sensibilitatea, inteligenţa şi capacitatea Isatei de a realiza un piano aproape eteric transpar cu multă forţă.

Este cert că Isata Kanneh Mason este o pianistă foarte talentată, cu tehnică şi expresivitate, şi căreia i se potriveşte foarte bine repertoriul romantic. Rămâne de văzut dacă va trece testul rezistenţei într-o lume atât de competitivă, cum este cea a muzicii culte de astăzi.

Discul pianistei britanice, cu lucrări de Clara Schumann, a difuzat de Radio România Muzical şi poate fi reascultat aici

Discul este disponibil în magazinele de specialitate în format fizic, şi poate fi ascultat pe platformele de streaming on demand. Pentru fişiere audio, puteţi folosi magazinul online al portalului Presto classical

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite