Nou capitol în sumbra istorie a „crimelor împotriva umanității”

Nu mai e vorba despre presupuneri despre ceea ce s-ar putea întâmpla. Este vorba despre continuarea celui mai grav dintre scenariile posibile, adică introducerea în ecuația conflictului a posibilității iminente ca obiective de infrastructură critică de primă importanță, centralele nucleare, să devină „ținte militare legitime”.

Oroarea asta este mult prea adeseori acoperită, estompată sau trecută rapid cu vederea prin deplasarea forțată a atenției către posibilitatea folosirii armelor nucleare, discuția preferată de către militari și politicieni tocmai pentru că o știu relativ imposibilă și, ca atare, „off limits” adică bună doar pentru impresionarea audiențelor. În schimb, puține și limitate ca tensiune sunt dezbaterile despre faptul că, pentru prima oară asistăm la această inovație excepțională în istoria războaielor:. militarii – oricum educați să fie indiferenți și insensibili față de problema minoră reprezentată de pierderea de vieți omenești – au primit aprobarea să atace direct centralele nucleare, diversificând astfel gama mijloacelor de distrugere în masă care le stau oricând la dispoziție. Caz în care nici măcar nu mai este nevoie să fie deschise arsenalele cu armament nuclear, ci doar folosite câteva lovituri cu armament convențional care să provoace daune sau, în ultimă instanță, să distrugă centralele nucleare, cu efecte similare ale folosirii armelor nucleare.

Și au mai descoperit ceva, o realitate perversă pe care doar mintea de tip binar a militarilor profesioniști o putea identifica și folosi cu plăcere: spre deosebire de situația în care se produce un atac nuclear clasic și care ar produce reacții internaționale imediate și cel puțin la fel de mortale, declanșând începutul celui de-al Treilea Război Mondial, bombardarea centralelor nucleare pare să fie privită ca o acțiune dintr-o altă categorie...Există o explicație: după cum vedeți în cazul centralei nucleare de la Zaporojie, cea mai mare din Ucraina și Europa, loviturile, până acum, au crescut progresiv în putere și s-au apropiat treptat, cu mare precizie, de clădirile esențiale, de reactoarele funcționale și depozitele de combustibil.

Asta este noutatea cu adevărat sinistră și este vorba despre un nou tip de șantaj care să acționeze ca o formă de presiune uriașă în primul rând asupra Ucrainei, dar și, în cercuri concentrice, asupra Europei începând cu țările cele mai expuse, cele aflate în vecinătatea imediată a unui punct potențial de explozie.

Efectele sunt relativ simplu de calculat și, începând de acum un an, avertismentulera lansat, accesați aici pe cel formulat de specialiștii de la Nuclear Threat Initiative. În schimb, nimeni nu a vorbit – și asta pentru că nimeni n-a crezut că asta ar fi chiar posibil – despre consecințele unui atac masiv, de genul valurilor de bombardamente rusești din ultimele zile, asupra tuturor centralelor nucleare din Ucraina.

Comunitatea internațională, prinsă din nou complet nepregătită, nu are la îndemână nimic altceva decât structura – de altfel binevoitoare și doritoare să se implice – a Agenției Internaționale pentru Energia Atomică de sub egida ONU și care are competența maximă de a face controale (dacă inspectorii sunt lăsați să pătrundă în zona respectivă) și de a face rapoarte. Multe rapoarte. Până acum, cu zero efecte căci până și generalii au înțeles că nu-i paște niciun fel de primejdie din moment ce: 1.între Federația Rusă și Ucraina nu există stare de război declarată și consemnată după regulile recunoscute de ONU; 2. Orice eventuală decizie a Consiliului de Securitate care să instituie o eventuală zonă internațională de protecție în jurul centralelor nucleare nu va fi luată deoarece va exista cel puțin un veto din partea Rusiei, poate și al Chinei.

Ce se va petrece în continuare? Depinde strict de capacitatea (sau de incapacitatea) statelor lumii de a reacționa în fața unei primejdii directe care, deocamdată, privește doar Ucraina dar se poate extinde oricând și oriunde. Acesta este, cred, sensul profund al mesajului disperat adresat de șeful IAEA”.

Spunea, fericit că încă nu a explodat centrala de la Zaporojie, că „într-o zi, norocul ne va părăsi” și, din acel moment, nu va mai exista cale de întoarcere

Ascultă cineva? Nu, căci greu ar fi să se întâmple asta când perspectiva este o intensificare masivă a operațiunilor rusești în zonă, așa cum anunța pe contul său pe Telegram Volodimir Rohov, membru al administrației instalate de ocupanții ruși la Zaporojie afirmând că în zonă a sosit un nou contingent de soldați din cei nou mobilizați de Federația Rusă:

Liniile de negocieri diplomatice par să fie rupte și nu mai rămâne decât recursul la armele care, ca niciodată, sosesc din toate colțurile lumii pentru a alimenta un conflict care pare să se stabilizeze într-un fel de sui0generis luptă de tranșee. Numai că, de o parte și de alta a acestor tranșee, stă, încă nedetonată,  această bombă nucleare de mari dimensiuni reprezentată de centralele CIVILE nuclearo-electrice, niciodată gândite ca având sisteme proprii de protecție împotriva bombardamentelor. Asta este noua categorie de crime împotriva umanității și care-i poate aduce sfârșitul.