Noii actori tehnologici globali: Big Tech şi subminarea relevanţei statelor în lumea de mâine

FOTO Shutterstock

Marile firme de tehnologie globale, numite generic Big Tech, încep să dezvolte abilităţi şi ambiţii de actori globali similari statelor.

Dacă statele pierduseră până recent un anumit nivel de control către societatea civilă, marile organizaţii neguvernamentale, promotoare ale marilor idei revoluţionare şi progresiste, sau către marile companii multinaţionale, totuşi niciodată nu s-a pus problema unei forme de suveranitate a altor actori decât statele sau a unei capacităţi de a influenţa viaţa oamenilor, sub toate aspectele, care să poată fi atât de profundă şi puternică încât să ajungă să creeze sau să controleze chiar spaţiul în care se manifestă şi funcţionează actorii statali. Astăzi, marile companii tehnologice au acaparat aceste atribute, dezvoltă un spaţiu digital care-l dublează pe cel fizic, care influenţează evoluţiile din realitatea curentă, actori globali care intră în competiţie directă cu statele şi actorii consacraţi din arena internaţională.

Ian Bremmer: de ce un pol al lumii de mâine e controlat de marile companii tehnologice

Ian Bremmer, autorul lucrări No one’s World, Every country for itself – Lumea nimănui – fiecare naţiune pentru sine este cel care a scris recent articolul despre Momentul tehno-polar - The Technopolar moment. Ian Bremmer lansează în dezbatere o analiză comprehensivă, în care discută despre puterea concretă a Big Tech. Cea mai importantă componentă este aceea că recomandă ca specialiştii în ştiinţe politice să se aplece asupra acestui nou tip de actor, firmele tehnologice majore globale pentru a decide în ce măsură ajung ele să joace un rol major la nivelul organizării lumii şi, mai ales, care e relaţia acestora de putere cu statele.

Facebook, Twitter, ca firme de comunicare şi social media, Amazon, Microsoft, Apple, Google, care reprezintă cea mai mare platformă de cumpărături online, cele mai mari firme de computere şi programe, respective cel mai important motor de căutare, alături de firmele de plăţi online precum PayPal şi Stripe, sunt asemenea giganţi care gestionează spaţiul virtual, lumea digitală, dar influenţează în mod major şi lumea reală. Şi în cazul Chinei, Alibaba, ByteDance sau Tencent joacă un rol similar. Companiile sunt orientate preponderant spre profit - şi am văzut cât de importantă este acest argument în decizia ce vizează eliminarea discursului extremist, violent sau care îndeamnă la ură, când tipul acesta de discurs public este extrem de rentabil financiar.

Statele au fost de circa 400 de ani singurii actori ai afacerilor internaţionale, cele care au gestionat şi determinat ordinea globală. La început doar unele dintre state, imperiile coloniale, mai apoi o formulă mai extinsă a tuturor statelor, cu o relevanţă mai mare în structurile multilaterale, fiecare după propria portanţă şi greutate strategică, la un moment dat sau altul. Astăzi marile companii tehnologice, Big Tech, au depăşit statutul de multinaţionale sau mari companii, cu bugete comparabile cu cele ale unor state medii şi mari ale lumii.

Amazon, Apple, Facebook, Google sau Twitter au astăzi ambiţie şi reuşesc chiar, că-şi doresc sau nu, să schimbe comportamente umane, dar mai ales să preia sub control aspectele societăţii, economiei, chiar a securităţii naţionale, elemente pe care le puteau influenţa doar statele, substituindu-le sau revendicând un statut similar de actor de influenţă major la nivel global. Chiar şi rivalitatea globală americano-chineză sau competiţia tehnologică între cele două mari puteri se raportează la aceşti actori din Big Tech, care depăşesc statutul de instrumente ale guvernelor, au dobândit conştiinţă de sine şi, în unele cazuri, chiar un nivel de ambiţie suficient pentru a-şi dori ele să dirijeze, controleze sau să conducă lumea.

Sigur, raţiunea originară a marilor companii este, fireşte, profitul. Numai că, odată realizate condiţiile şi criteriile de obţinere a unui asemenea profit, prin dezvoltarea unui spaţiu şi unor familii de afaceri noi în spaţiul virtual, prin digitalizare, a început să apară şi nevoia – generată de competiţia clasică de putere – de a transforma resursele şi dominaţia în propria lume şi noile pieţe create în putere reală şi revendicarea unui rol în definirea şi desenarea politicilor globale. Puterea de a gestiona codurile, algoritmii, serverele, regulile în spaţiul propriu a jucat un rol major şi redefineşte însăşi mediul în care operează guvernele.

FOTO Shutterstock

Dirijarea forţată a lumii către viitor. De la pieţe la comportament, alegeri şi politică

Nu cred că la origine, marile companii tehnologice globale au gândit că ceea ce realizează este mai mult decât o nouă piaţă sau noi servicii. Tot astfel cum nu cred că, multă vreme după creşterea în dimensiuni la nivelul multinaţionalelor, a existat o competiţie cu statele alta decât cea a resurselor, deci a obţinerii capitalurilor, investiţiilor sau facilităţilor şi maximalizarea profiturilor. Dar Internetul global şi descoperirea dimensiunii aplicaţiilor noilor platforme a început să determine şi saltul la un nivel de ambiţie superior.

Astăzi putem spune, fără putinţă de tăgadă, că marile companii sunt cele care capacitează investiţiile majore în cercetare, având şi personal dedicat, specializat şi angajat care poate să facă cuceriri ştiinţifice şi să determine noi salturi în materie tehnologică. Statele au pierdut de mult această luptă, pentru că ele nu pot capacita acest nivel de investiţii în cercetare, şi nici nu sunt în măsură să păstreze minţile inovatoare şi creatoare în serviciul public, chiar dacă, în cea mai mare parte, le produc şi le pregătesc.

Apoi noile tehnologii au dezvoltat în mod exploziv, prin impactul asupra serviciilor, într-un spaţiu complet nou, cel virtual, pe care-l şi finanţează, atrăgând utilizatorul-client care este orice locuitor al lumii, cu acces la terminale din ce în ce mai ieftine peste tot în lume. De aici la crearea pieţei de tehnologii şi servicii noi a fost un simplu pas, dar nimeni nu-şi imagina că acest salt va veni şi cu influenţe majore asupra lumii reale, fizice, cu generarea unei geopolitici noi în spaţiul digital, iar serviciile oferite în acest spaţiu vor determina modul în care statele îşi proiectează puterea militară sau economică, cum se redesenează viitorul muncii sau contractele sociale ale viitorului, ca să nu mai vorbim cum se dirijează comportamentul oamenilor şi se reaşează societatea.

Pentru că marea diferenţă a Big Tech comparativ cu alte multinaţionale de până azi o reprezintă capacitatea de a influenţa comportamentul uman, de a dirija păreri, plăceri, opţiuni ale oamenilor reali, influenţând alegeri şi orientări inclusiv la nivel politic şi electoral. Şi pentru cei aleşi, pentru politicieni, a început fuga după like-uri şi share-uri, după vizibilitate în spaţiul virtual, un punct de cotitură care a schimbat regulile jocului politic şi democratic, de influenţă şi le-a mutat în noul spaţiu guvernat şi controlat de aceste firme tehnologice gigant.

În plus, regulile în spaţiul virtual, digital, pe platformele proprii sunt stabilite exact de Big Tech, nicidecum de state sau de actori terţi sau de state, de consumatori sau de firmele de publicitate care finanţează, în fapt, aceste afaceri. Iar resursele competiţiei geopolitice în acest spaţiu se amplifică tot mai mult, concomitent cu mutarea tot mai multor activităţi în acest spaţiu – iar pandemia nu face decât să accelereze procesul.

Big Tech şi asocierea cu actorii statali. Suveranitatea virtuală exercitată în spaţiul digital

Există mult mai multe elemente care asociază companiile Big Tech cu un stat decât ne-am aştepta, de spune Bremmer. Astfel, forma de suveranitate exercitată pe propriile platforme, după propriile reguli, reglementarea şi impactul la nivelul cvasi-totalităţii oamenilor se bazează şi pe o formă de ignorare de către stat, iniţial, a spaţiului digital sau privirea cu sfioşenie drept proprietate privată sau secret de producţie aparţinând exclusive firmelor Big Tech, fapt care a permis, mult prea mult timp, să nu existe formule de înţelegere a dezvoltării acestor afaceri şi de căutare a unor reglementări eficiente din partea statelor a componentei fizice în care funcţionează şi aceste firme Big Tech.

Apoi resursele noi aduse prin spaţiul virtual de către marii actori tehnologici direct în competiţia geopolitică, cu constrângerile impuse şi puterea de a acţiona în spaţiul digital, intră în coliziune directă cu statele. Cum actorii statali depind de public - alegători, consumatori, cetăţeni – pentru legitimitatea conducerii politice, tot astfel, marile companii tehnologice au propriile lor constituenţe – acţionari, angajaţi, utilizatori/clienţi, publicitari. În plus, şi la nivelul Big Tech contează modul de categorisire similar statelor – democraţii, autocraţii, regimuri hibride – şi sunt la fel de contestate etichetele care vorbesc despre globalism tehnologic, naţionalism tehnologic sau aşa-numitul tehno-utopianism, cum îl numeşte Bremmer. Iar aceste ultime etichete definesc, în fapt, relaţia Big Tech cu statele, cu lumea, cu oamenii.

Sigur, pe fond şi la origine este vorba tot despre alegeri făcute pe baze economice, având în vedere vocaţia acestor companii de a realiza profituri. Astfel că, în prima categorie, a companiilor Big Tech cu vocaţie globală, vorbim despre dorinţa de a avea întindere, afaceri şi acţiune globală, de a evita cât pot spaţiile de reglementare a statelor, într-o lume paralelă. Dacă la început a fost vorba despre profituri, ulterior s-a ajuns chiar la dorinţa de a defini relaţiile internaţionale.

În al doilea caz, e vorba despre o naţionalizare a internetului, dar şi despre cooperarea cu statele, care fie finanţează, fie dau comenzi, fie susţin şi promovează marile companii, “campionii naţionali” ai fiecărui stat, prin politici naţionale. În fine în cazul tehno-utopianismului, e vorba despre ignorarea sau înlocuirea statelor, care nu mai sunt actori relevanţi, în opinia acestei categorii de firme Big Tech, care pot avea şi nivelul de ambiţie de a desena ele însele lumea de mâine, fără nici o influenţă sau aport al statelor.

Eram obişnuiţi până astăzi, de la pronunţarea globalizării, să privim raporturile dintre state şi multinaţionale ca fiind unul dintre bani versus putere şi politică. Era vorba despre influenţă pe baza resurselor, despre relevanţă şi număr de angajaţi, despre optimizarea profiturilor şi impozitelor plătite, despre companii “prea mari ca să cadă”, deci obligatoriu susţinute de către stat precum băncile sau companiile de produse militare. Big Tech e un amestec între diferitele componente care exced prin amplitudine tot ce am avut până astăzi. Iar problemele ridicate statelor sunt mult mai complexe.

Pentru că ambiţia de a se implica şi a determina noile designuri ale afacerilor globale – relaţii internaţionale şi securitate globală – exced nivelul de ambiţie şi instrumentarul multinaţionalelor clasice. Azi e vorba despre a alege fie perspectiva de a servi interesele statelor în care sunt rezidente, ieşirea din spaţiul controlului statal spre o formula globală de funcţionare vizibil suprastatală sau dacă Big Tech controlează spaţiul digital care devine intangibil, prin natura sa şi lipsa de reglementare, guvernelor, şi defineşte lumea viitorului.

Astfel, există şi varianta ca Big Tech să nu fie numai o forţă globală reală, un actor global în toată puterea cuvântului, dar să dorească, prin elita tehnologică pe care o reprezintă, să-şi asume responsabilitatea de a oferi bunuri publice care nu erau oferite altădată decât de guverne – securitate, apărare, prosperitate şi apărarea proprietăţii. În spaţiul lor virtual, dar cu relevanţă majoră direct în realitatea fizică şi bunăstarea oamenilor – cea mai clară realizare în această direcţie fiind criptomonedele şi banii virtuali.

FOTO Shutterstock

Raporturile dintre Big Tech şi state. Natura puterii tehnologice

Sigur, saltul de la multinaţională la actor global de relevanţă majoră trece prin creşterea capacităţii de influenţă geopolitică şi dominaţia relevantă, deasupra celei a guvernelor. Generarea unor categorii de putere majoră şi specifică e definite de natura puterii tehnologice. De altfel, s-a vorbit deja de multă vreme despre securitatea tehnologică a statelor - accesul la tehnologie, investiţii şi aspiraţia spre o tehnologie dominant, care să determine dobândirea unei Arme Supreme de către state, cu precădere autocraţii, care să le permită reaşezarea lumii după cum îşi doresc şi dominaţia acestei lumi, în formule absolute. Însă nimeni nu s-a gândit că această dominaţie e realizată deja chiar de aceşti giganţi hi-tech.

Pe această direcţie, devine relevantă analiza tipului de putere pe care o deţin aceste companii din Big Tech. Pentru că ea e, oricum, utilizată tot în competiţia de influenţă geopolitică globală, având deja amprenta luptei între firme şi guverne pentru modul de reaşezare a lumii. Iar instrumentarul la dispoziţia companiilor din Big Tech este atât de relevant, de important, de unic în afacerile internaţionale încât guvernele au pierdut posibilitatea de a le controla sau domina în orice formă, prin metodele clasice de control. E un nou spaţiu, care are relevanţa proprietăţii private şi a secretului de fabricaţie al companiilor, ceea ce-l exceptează de la normele de control convenţional exercitat îndeobşte de state asupra spaţiului fizic.

Am arătat mai sus că Big Tech, firmele tehnologice majore, sunt cele care au creat spaţiul digital, care a creat o nouă dimensiune în geopolitică. Dar pe acest spaţiu, regulile şi designul constructului aparţin tocmai acestor firme, de aceea ele exercită principala influenţă şi nu pot fi controlate de către state. Apoi atractivitatea şi aplicaţiile acestui teritoriu vast sunt de negândit şi au implicat aproape fiecare om al lumii. Oamenii îşi petrec şi trăiesc din ce în ce mai mult timp în acest teritoriu care le absoarbe energia şi atenţia, iar tot ce se derulează în acest spaţiu îi afectează în mod major şi în viaţa de zi cu zi în spaţiul fizic şi iese de sub controlul statelor.

Astfel companiile afectează direct modul de viaţă, relaţiile, securitatea şi creează modele pentru miliarde de oameni de pe întreg globul. Aceasta e marea forţă de dominaţie a Big Tech pe care statele nu o pot contesta aproape deloc. Mai mult, funcţionalitatea oamenilor în acest spaţiu afectează direct şi comportamentul din spaţiul fizic deoarece le influenţează toate aspectele vieţii civice, economice, private. Şi, dincolo de oameni, noul spaţiu virtual influenţează afacerile economice, oferind noi oportunităţi şi alternative şi, mai mult, influenţează afacerile publice, în egală măsură. Şi, după cum am văzut tot mai des de la alegerile americane din 2016, din Statele Unite şi de la Brexit, influenţează în mod major alegerile şi afacerile politice.

Deci toate aspectele vieţii aşa cum o ştim, care era sub controlul statelor, se pierde în mâna Big Tech. Mai mult, prin algoritmi şi modul de construcţie a spaţiului virtual, marile companii tehnologice dirijează oamenii cum să-şi petreacă timpul, care le sunt oportunităţile sociale şi profesionale sau, chiar, cum să gândească. Dă tendinţe, şi-i convinge pe utilizatori ce e bine pentru ei, prin prisma a ceea ce e la modă, o modă pe care o definesc ele însele după propriile interese de profit, de dependenţă sau de control. Şi sunt inconturnabile prin natura unică a serviciilor pe care le oferă.

Există o diferenţă în natură între cele două categorii de actori: responsabilitatea. Controlul public. Răspunderea directă. Statele sunt conduse de oameni aleşi, în democraţii, şi depind de încrederea publică. Big Tech, în întregimea sa, nu este la îndemâna alegerilor umane, iar răspunderea e doar la nivelul imaginii, nu la nivelul conducerii sau alegerilor făcute. Legitimitatea directă este înlocuită cu cea dirijată, însă e dificil de ocolit aceste servicii relativ unice şi în mare măsură monopoliste pe care le oferă fiecare din marile companii Big Tech.Cel puţin la nivelul marilor actori tehnologici, competiţia cu statele e diferită în substanţă şi administraţiile guvernamentale actuale sunt incapabile să controleze sau să impună reguli noilor companii tehnologice. Asta pentru că jucătorii mari tehnologici sunt, ei înşişi, autorii, fondatorii şi proprietarii ai acestor noi spaţii create, în care statele şi guvernele funcţionează ca orice consumator şi utilizator.

Big Tech: inconturnabil, cu pretenţii de infailibilitate

Apoi marile companii din spaţiul digital afectează nu numai oamenii, utilizatorii, ci chiar companiile din toate domeniile pieţii, care le utilizează. Antreprenorii din acest spaţiu creează plus valoare majoră pentru costuri mult reduse. Apoi serviciile unice ale Amazon, Apple, Facebook sau Google le fac indispensabile şi inconturnabile în dezvoltarea marilor afaceri de succes ale lumii de mâine. Nu poţi să faci o afacere de succes sau să o dezvolţi pe cea clasică, tradiţională, fără a recurge la Big Tech şi instrumentarul său.

În plus, acest spaţiu virtual domină spaţiul fizic cunoscut. O face pentru că oferă în acelaşi timp produse din spaţiul digital şi din cel fizic, din lumea reală. Partea reală, fizică, e controlată şi dominată de state. Spaţiul digital nu, şi nu poate fi imaginată societate modernă fără această componentă digitală. În plus, spaţiul virtual oferă soluţii novatoare nu numai pentru nevoile de bază, de la medicină la energie, ci şi servicii unice: serviciile de cloud la nivel global pot fi oferite de doar 4 firme—Alibaba, Amazon, Google şi Microsoft— iar competitivitatea viitorului pentru industriile clasice depinde şi ea de noile oportunităţi create de reţelele 5G, de inteligenţa artificială, sau de funcţionarea internetului lucrurilor – Internet of things.

În plus, firmele Big Tech oferă servicii de securitate naţională pe care statele pot cu greu să le acopere. În domeniul hacking sau cyberdefense, companiile private majore sunt cele mai puternice şi capabile să identifice, să prevină sau să elimine intruşii din sistem, nu statele prin sistemul lor instituţional, prin algoritmi şi cunoaşterea spaţiului pe care l-au creat. Sigur, toate aceste mari companii susţin obiectivele de securitate naţională ale statelor. În plus, exact aceste companii tehnologice majore sunt cele care construiesc coloana vertebrală a lumii digitale dar, în acelaşi timp, au dorinţa şi ambiţia de a asigura şi partea de control, reglementare şi organizare.

Limitările statelor asupra puterii Big Tech

Există un număr de motive pentru care puterea Big Tech nu este, totuşi, infailibilă şi absolută. Mai întâi, pentru că toţi cei care lucrează în asemenea companii sunt oameni cu nume şi prenume, cu aspiraţii, spaţii de locuit în format fizic şi cetăţeni ai unui stat sau altul. Apoi pentru că deja state şi instituţii diverse, UE de exemplu, forţează şi îşi doresc să reglementeze spaţiul prin intermediul protecţiei datelor personale, să reglementeze acţiunile şi întinderea inteligenţei artificiale ca şi activitatea marilor companii tehnologice. Congresul american vizează măsuri antitrust spre a combate şi controla companiile, în timp ce organismele de reglementare caută instrumente noi şi retorica politică a început să creeze efecte secundare de respingere şi lipsă de încredere a consumatorilor în aceste companii, din dorinţă de control la nivelul politicului şi a statului asupra activităţii lor.

Apoi componente ale firmelor tehnologice au de a face cu statele şi reglementările din spaţiile fizice. Iar centrele de date, serverele şi alte componente de birouri îşi au prezenţa în spaţiul fizic, fiind situate pe teritoriul unui stat şi supuse reglementărilor şi legilor acestuia. Apoi chiar şi investiţiile şi capitalul financiar sunt reglementate de către state, în timp ce capitalul uman necesar are incidenţă cu statul prin existenţa derulată în spaţiul fizic. În plus, în măsura în care Big Tech determină o anumită convergenţă şi influenţă din spaţiul virtual în cel real, fizic, şi invers, actorul statal poate influenţa influenţa din spaţiul fizic către cel digital şi virtual chiar şi prin simplele politici de digitalizare.

Componenta cea mai complexă şi periculoasă este cea numită de Bremmer tehno-utopianism. Pentru că, în fapt, nu există o segregare strictă a tendinţelor în Marile Companii Tehnologice, ca la state: dacă democraţiile şi autocraţiile au reguli clar definite, şi zona de mijloc hibridă, este la fel de cunoscută, în cazul Big Tech, tendinţele globaliste, naţionaliste şi utopianiste coexistă în interiorul fiecărei companii majore, şi trăsătura dominantă evoluează, în timp. Pe componenta utopică, componenta vizionară, de progres are şi căderea în dorinţa de a domina şi defini în mod absolut viaţa oamenilor.

Componenta utopică din gândirea Big Tech se aseamănă cu abordările revoluţionare şi mutarea de la dimensiunea oportunităţilor de afaceri şi viaţă paralelă a oamenilor către ambiţia de a controla şi dirija lumea în locul statelor. Astfel că, companiile tehnologice devin tot mai mult actori geopolitici în sine. Iar acest nivel de ambiţie se ciocneşte tot mai mult cu rolul statelor şi cu opţiunile oamenilor de a alege liber. Intrăm într-un spaţiu de legitimitate chestionabilă şi de credibilitate redusă a multimiliardarilor proprietari ai Big Tech, creatori ai marilor idei de dezvoltări tehnologice care nu se pot erija, însă, şi în postura de proprietari ai umanităţii.

Acesta este punctul de ruptură între state, guverne, şi giganţii tehnologici şi în SUA, şi în China. Dar arborarea nu este atât de simplă pentru că statele însele au nevoie de serviciile Big Tech, tot astfel cum au nevoie, în competiţia viitorului, de capacitatea lor de inovare şi dezvoltare de tehnologii utilizabile în competiţia geopolitică a statelor. Până la urmă vorbim despre o formula de sinergie între stat şi marile companii tehnologice. Însă tensiunile directe de putere vor subzista şi în viitor, şi echilibrul instabil de putere între state şi Big Tech va exista cât timp funcţionarii şi angajaţii pe care şi-i va permite statul vor înţelege cum funcţionează spaţiul virtual şi noile tehnologii şi vor şti cum să reglementeze activitatea Big Tech în spaţiul virtual.