Nevoia de cultură de securitate agroalimentară prin cunoaştere şi informaţie în contextul conflictelor regionale

0
0

“Avem mijloacele şi capacitatea de a eradica foametea şi sărăcia de pe Terra, ceea ce ne lipseşte este voinţa de a o face”. (Summit-ul Pământului, Rio+20, 2012)

În ultimele decenii, principala formă de conflict violent a evoluat de la razboaiele interstatale la diverse forme de violenţă, unde implicarea actorilor non-statali au schimbat paradigma conflictului. Spre deosebire de Războiul Rece, formele actuale de violenţă nu au un obiectiv politic sau ideologic clar, deci  nu se mai pot analiza doar cu instrumentele tradiţionale  prin diplomaţie sau mijloace militare.

Violenţa este generată de multifactori - probleme politice, economice, sociale, agro-alimentare şi de mediu- acestea traducându-se ca inegalitaţi socio-economice: lipsa locurilor de muncă, conflicte asupra resurselor naturale, abuzuri asupra drepturilor omului, excludere politică şi corupţie.

În multe cazuri, s-a dovedit a fi dificilă definirea concretă a cauzelor generatoare de conflicte contemporane, datorită factorilor interdependenţi şi asimetrici. Cu toate acestea, protestele declanşate din cauza nerespectării dreptului omului, din 2007-2008, şi revoltele în masă din Primavara Arabă - unde creşterea preţurilor la produsele de bază au reprezentat un factor determinant al nemulţumirilor combatanţilor - au crescut interesul decidenţilor politici pentru combaterea şi prevenirea insecurităţii alimentare. Guvernele detineau, până în acel moment, o cunoaştere parţială în ceea ce priveşte sistemul de aprovizionare şi consumul agroalimentar la nivel global, fapt confirmat de criza din 2007, care a pus în dificultate marile organizaţii guvernamentale /non-guvernamentale să prevadă din timp o criză alimentară, ce s-a dovedit a fi complementară cu cea financiară.

O relaţie nuanţată a existat şi există între insecuritatea alimentară şi conflictul regional, deoarece insecuritatea alimentară acută si severă are un efect inhibitor asupra comportamentului uman. Conflictele regionale tind să apară într-un context de insecuritate alimentară cronică, deşi efectele schimbărilor rapide de acces la alimente sunt mai puţin clare. În ceea ce priveşte nemultumirile urbane, imaginea este ceva mai simplă: preţurile de consum mai mari, în special pentru produsele alimentare şi combustibil, sunt asociate cu creşteri în semn de protest urban şi revolte, care pot avea efect negativ asupra instituţiilor statului şi decidenţilor politici, afectând astfel întreaga regiune, iar această instabilitate rezultată poate conduce la creşteri de preţ şi crearea unui cerc vicios, ce ar menţine o criză regională.

Insecuritatea alimentara cronică este o lipsă prelungită de "suficiente produse alimentare sigure, hrănitoare pentru a menţine o viaţă sănătoasă şi activă"( FAO 1996 ), şi este, în general, cauzată de sărăcia extremă. Aceasta se referă la limitarea  accesul la hrană, şi poate rezulta dintr-o varietate de factori, de la preţurile ridicate la perturbări în sistemele de livrare, recesiuni, dezastre naturale şi evenimente meteorologice extreme, tulburări politice şi conflicte violente. Este de asemenea important să se facă distincţia în monitorizarea securităţii alimentare intre disponibilitate şi acces . Prima se referă pur şi simplu la cantitatea de alimente disponibile într-o piaţă locală sau la nivel national/global. În mod evident, deficitul de producţie, probabil, cauzat de secetă sau inundaţii şi eşecul în evoluţia culturilor, determină insuficienţa produselor alimentare, crescând astfel, probabilitatea unei insecurităţi alimentare acute. 

În cazul în care, insecuritatea alimentară poate fi o ameninţare in declanşarea conflictelor, prevenirea şi combaterea acesteia ar putea reduce tensiunile şi ar contribui la un mediu mai stabil. Intervenţiile de restabilire si menţinere a securităţii alimentare - sub formă de programe de monitorizare, analiză şi informare la nivel naţional şi internaţional– ar putea distruge cercul vicios al insecurităţii alimentare şi, astfel, conflictul ar putea fi gestionat prin politici de prevenire şi combatere, prin dividende de pace, stoparea inegalităţilor orizontale, îmbunătăţirea coeziunii sociale şi reconstruirea încrederii, care s-ar baza pe legitimitatea şi capacitatea guvernelor de a menţine stabilitatea şi echilibrul securităţii agroalimentare.

  În secolul XXI, conflictul civil este aproape exclusiv un fenomen care afectează ţările mai puţin dezvoltate, predispuse la insecuritate alimentară. Hrana si adapostul sunt adesea percepute ca  motiv pentru aderarea la grupurile violente.  Într-un studiu care vizează şapte ţări din America Latină, Africa, şi Orientul Mijlociu, şomajul şi inactivitatea – lipsa mijloacelor de trai sau de venituri - au fost cele mai frecvente cauze pentru participarea la mişcările rebele şi aderarea la diverse bande. Dacă ex-combatanţii din Sierra Leone au mai multe şanse de a participa la astfel de rebeliuni, în schimbul beneficiilor financiare şi alimentare, atunci ex-combatanţii din Burundi şi Columbia, nu ar fi  atât de motivaţi de promisiunile alimentare, adăpost sau financiare.

Doua treimi din populatia lumii vulnerabile insecuritatii alimentare trăiesc în şapte ţări: India, China, Republica Democratică Congo (RDC), Bangladesh, Indonezia, Pakistan şi Etiopia, unde  China a experimentat un conflict civil în ultimul deceniu, cu RDC, Etiopia, India şi Pakistan. Această corelaţie există în mare parte datorită faptului că atât conflictul civil cat şi insecuritatea alimentară cronică sunt asociate cu sărăcia, unde conflictul în sine devine o cauză de insecuritate alimentară. Cu toate acestea, există legături directe şi legături indirecte - între poluarea mediului sau accesul limitat la resursele de apă vs între insecuritatea alimentară şi conflictele civile.

In opinia mea, noi modele economice durabile pe plan social şi economic sunt necesare pentru conservarea ecosistemelor, atât pentru generaţia contemporană, cât si pentru viitoarea societate. Organizaţiile guvernamentale şi nonguvernamentale  de la nivel internaţional trebuie sa elimine decalajul actual dintre siguranţa alimentară, agricultură si politicile de mediu – impunând securitatea agroalimentară la nivel global, pentru a gestiona riscurile şi vulnerabilitatile din acest sector şi a preveni o insecuritate alimentară.

Cum să se implementeze un astfel de program? Prin cunoaştere şi informaţie în sectorul agroalimentar, ceea ce s-ar putea defini sub termenul de cultură de securitate agroalimentară, un sistem integrat de monitorizare şi analiză periodică a riscurilor şi ameninţărilor agroalimentare în societatea contemporană.


Articol semnat de Neacşu Steluţa Mădălina, fondator Agrointelligence SISA

                                          

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite