Neamuri-proaste

0
0

Muzeul Tristelor Figuri lucrează cu porţile larg deschise. Personagii dintre cele mai caraghioase se dau în stambă zi de zi, ceas de ceas, răpindu-ne şansa de a ne plictisi.

Ioan Ghişe a fost dat afară de SPP-işti, joi seară, din Palatul Cotroceni. Fusese invitat, ca mulţi alţii, să participe la festivitatea dedicată Zilei Naţionale a României. Măcinat de ura faţă de Băsescu, Ghişe putea să nu se ducă. Dar s-a dus. Nu ca să ciocnească un pahar de şampanie cu preşedintele, ci ca să-i arate încă o dată tricoul cu mesaj de copil retardat: „Poporul a decis – Băsescu e demis”. De faţă cu ceilalţi invitaţi, inclusiv ambasadorii străini acreditaţi la Bucureşti. SPP-iştii au pus capăt, elegant, unei scene de un penibil absolut: Ghişe trăgând de propria-i cravată şi descheindu-şi nasturii cămăşii, pentru a rămâne în tricoul de neam-prost. Nicio diferenţă între senatorul PNL şi Faur Isaia, rătăcitul care în urmă cu 12 ani i-a aruncat cerneala-n faţă preşedintelui Emil Constantinescu. Doar rătăciţii de la Antena 3 au ajuns la concluzia că Ghişe e un mic erou, care a comis o faptă patriotică, şi că SPP-iştii Palatului Cotroceni s-au purtat cu el ca nişte securişti. Nu-i nimic, Ghişe şi-a asigurat o viitoare primă pagină în „Jurnalul Naţional”, dedicată martirilor neamului românesc. Dacă Adrian Năstase a fost aşezat lângă Iuliu Maniu, de ce n-ar sta şi Ioan Ghişe alături de Gheorghe Brătianu?


Apropo de „Jurnalul Naţional”: ziarul jupânit de caracaleanul-de-tavernă Marius Tucă şi condus de cazul social Victor Ciutacu demonstrează o capacitate nelimitată de a se face de râs. Sub semnătura activistului de presă Dan Constantin, hârtia de toaletă a lui Felix a titrat: „Gitenstein, ambasadorul băsismului în SUA”. În text, manciurianul voiculescian şi-a expus tradiţionala diaree: „În ultimii ani, în care criza regimului Băsescu a stârnit în rândul populaţiei o nemulţumire generală, dl Gitenstein a intervenit partizan în favoarea băsismului, susţinându-l în toate împrejurările. Ambasadorul SUA (…) şi-a asumat rolul de avocat al tendinţelor dictatoriale evidente ale preşedintelui Băsescu şi acoliţilor acestuia. Dl Gitenstein a devenit în ultimul an de mandat la Bucureşti băiatul cel rău, care punea gaz pe foc în lupta politică. (…) Culmea, rădăcinile dlui Gitenstein se află în România, bunicul s-a născut la Botoşani, dar sângele românesc, iată, se mai face şi apă în unele cazuri. (…) Excelenţa Sa a devenit un susţinător fără limite al preşedintelui Băsescu Traian în lunile agitate ale referendumului pentru suspendare. Având ca principal scop «salvarea» cu orice preţ şi cu orice metode a lui Traian Băsescu, ambasadorul american a intervenit public în decizii ale Parlamentului, ale Curţii Constituţionale şi, credem, a informat incorect Administraţia SUA despre realităţile din România. (…)  Când ignori 7,5 milioane de voturi nu mai poţi să susţii că eşti campionul democraţiei; (…) când faci declaraţii care pot influenţa piaţa internă în dauna unor interese naţionale şi condamni un fost premier înainte de sentinţa Justiţiei, nu poţi să eviţi sentimentul că tratezi România ca pe o colonie. (…) Dl Mark Gitenstein pleacă fără a lăsa la Bucureşti prea multe regrete. A fost onorat de Băsescu Traian cu un înalt ordin pe care îl va purta la ceremonii, dar merge acasă şi cu  tinicheaua de coadă prinsă de milioanele de români care nu-l simpatizează. Dimpotrivă!” Aşa, Costică! Arde-l pe canibal!


Ciorbă propagandistică n-ar avea gust fără zarzavatul Antena 3! Ieri, Oana Stănciulescu înfiera regimul Băsescu pentru că i-a dat contracte cu nemiluita unui baron al asfaltatului, Nelu Iordache. Cosânzeana uita să spună când a devenit domnu’ Nelu mare milionar pe banii statului: în 2007-2008, când s-a bucurat de generozitatea ministrului liberal de la Transporturi, Ludovic Orban. În acei frumoşi ani, duduia Oana Stănciulescu se prea-bucura de banii ministerului, din poziţia de consilier al ministrului Orban. Cum se leagă iţele: Ciutacu a supt de la Dan Ioan Popescu & Ovidiu Muşetescu (în guvernarea Năstase-PSD), Stănciuleasca de la Ludovic Orban (în guvernarea Tăriceanu-PNL)... Iar acum, Victoraş & Oana sug împreună de la Varan, care e un fel de naş al asociaţiei PSD-PNL.


Noroc cu creştinul Gigi Becali! Proaspătul liberal, zis şi don Jiji, este speranţa de dreptate a familiei Becali. Speranţă care a ţâşnit ca o flegmă din gâtlejul vărului Giovanni, având ca ţintă completul de judecată care tocmai îl condamnase la opt ani de puşcărie: “O să vedeţi voi când o să ajungă familia mea la putere, atunci o să vedeţi ce înseamnă dreptate!”. Să-i spună cineva, totuşi, lui don Giovanni că familia sa se află deja la putere: don Jiji e mare membru PNL, partid care se află la guvernare. Te pomeneşti că Giovanni Becali, zis şi Te-fac-de-la-brâu-în-jos, a ajuns la concluzia geo-politică a lui Victoraş Ponta: PNL şi PSD au guvernarea, dar nu au puterea... Ce putere mai e şi aia, când te bagă la răcoare o hahaleră de judecătoare?!
 

Mai multe - Opinii

Ultimele știri

adevarul de weekend jpeg anunt adevarul jpeg

Cele mai citite