Mihai Leu, un campion adevărat până la capătul vieții
0A murit prietenul meu Mihai Leu. Mihai, te-ai dus mult prea devreme, la doar 56 de ani, după o luptă cumplită și nedreaptă cu un cancer care te-a chinuit mai bine de un deceniu, o luptă pe care ai dus-o cu demnitate, în tăcere, cu curajul pe care doar cei născuți să înfrunte imposibilul îl cunosc. Dar astăzi, inima ta a obosit.
Pentru mine, dispariția lui Mihai înseamnă plecarea unui om pe care l-am cunoscut, cu care am vorbit, cu care am râs, cu care am împărțit și momente mari dar și momente simple. Și este și o rană personală. Mihai Leu a urcat în ring, cândva, și cu fratele meu, care acum, la rândul lui, e în ceruri. Cred că acolo, într-un colț de lumină, își vor da mâna din nou.
Mihai Leu a fost primul campion mondial al României la box profesionist, o performanță istorică, o bornă imposibil de uitat în sportul românesc. Și-a învins adversarii cu o tehnică elegantă, cu inteligență și disciplină și în niciun caz cu brutalitate. A adus în ring onoare personala și pentru țara lui, iar în afara ringului a adus decență.
Dar nu s-a oprit acolo. După cariera în box, și-a transformat pasiunea pentru sport într-o nouă direcție: automobilismul. Și acolo a devenit campion național. A fost omul care a adus Raliul Aradului în calendarul FIA, într-o perioadă în care nimeni nu credea că Aradul poate deveni o capitală regională a motorsportului. Fără Mihai, acest raliu nu ar fi existat. Fără el, nu am fi avut această poveste de anduranță, viteză, echilibru și determinare care a inspirat generații de tineri.
Mihai Leu a fost, toată viața lui, un luptător tăcut. Nu s-a plâns, nu s-a lăudat, a construit, a muncit și da, din păcate a suferit. Și-a dus boala cu aceeași discreție cu care își ducea viața, fără spectacol, fără a cere nimănui compasiune, dar cu o putere care impune, și acum, sau mai ales cum, respect absolut.
Astăzi, România pierde un campion iar eu pierd un prieten. Aradul pierde un fiu adoptiv care a pus suflet în tot ce a făcut. Iar sportul românesc rămâne mai sărac.
Să nu-l uităm. Să-l dăm exemplu. Pentru că Mihai Leu a fost, din punctul meu de vedere, mult mai mult decât un sportiv: a fost un caracter, un model și un simbol a ceea ce înseamnă să nu renunți niciodată.
Drum lin, Mihai. Ai luptat până la capăt. Și ai câștigat cel mai important titlu dintre toate: respectul și iubirea unei țări întregi.
Se încarcă comentariile...
