La judecata gâdelui şi a ciutacului

0
0

A devenit o modă să-i înjuri pe intelectualii emblematici care fac imprudenţa să  gândească altfel decât tine. Aceştia trebuie măscăriţi, compromişi, brutalizaţi, ridiculizaţi, intimidaţi, reduşi la tăcere.

Trebuie bătuţi cu pietre şi alungaţi din cetate, să nu ne mai deranjeze cu ideile lor. Ce, idei ne trebuie nouă, când lumea moare de foame?! Noi muncim, nu gândim! 

Şi pentru ca operaţiunea de igienizare proletară să aibă succes, intelectualii nealiniaţi (huooo!) trebuie tăvăliţi prin glodul Antenei 3 şi al Realităţii TV. Spectacolul seamănă cu cel din primii ani ai colectivizării, când rataţii satelor erau chemaţi să-i judece pe dascăl, pe preot, pe toţi cei care aveau prostul obicei să mai pună mâna pe câte-o carte.

Zilele trecute, cele mai isterice televiziuni din Calea Lactee le-au organizat execuţii publice complicilor lui Kant, Noica şi Heidegger. La Realitatea, Oana Stancu şi Adrian Ursu îl expuneau furiei populare pe Gabriel Liiceanu şi îi aplicau „dreapta judecată" lui Mircea Cărtărescu. Vina acestora era indubitabilă: delict de opinie. Ba, şi mai grav: persistenţa în a susţine teorii retrograde şi refuzul de a accepta reeducarea propusă de televiziunile patriote.

La nici doi kilometri distanţă, pe Antena 3, Gâdea îl persifla pe Andrei Pleşu - „filosoful ăla... cum îi spune..." -, iar Ciutacu grohăia solemn: „Care Pleşu? Ăla care-l laudă pe Băsescu pe banii lui Patriciu?". Până şi Ciuvică s-a simţit jenat de nivelul discuţiei şi a încercat să schimbe subiectul.

Târziu, în noapte, ciutacul şi gâdele lui Felix îi făceau bilanţul financiar-contabil lui Andrei Pleşu: ne-a păpat banii şi sub Iliescu (ca ministru al Culturii), şi sub Constantinescu (ca ministru de Externe), şi sub Băsescu (în calitate de consilier prezidenţial). Ba, mai mult, l-am plătit din bănuţii noştri, luaţi de la gura copiilor, şi pe când era membru al Colegiului CNSAS. Carevasăzică, l-am finanţat în toate regimurile. Deci, ar cam fi cazul să-şi ţină gura!

Se vede treaba că Andrei Pleşu, pe când lucra la Guvern, la Preşedinţie şi la CNSAS, trebuia să facă muncă voluntară. Iar dacă n-a făcut-o, să-şi vadă de filosofelile lui!

Un alt client al macacilor de presă este Horia-Roman Patapievici. Sigur că şi acesta trăieşte pe banii lui Gâdea şi ai lui Ciutacu (cred că şi pe cei ai lui Mircea Badea), căci conduce o instituţie publică, Institutul Cultural Român. Desigur, la cârma ICR ar trebui instalată urgent Lili-Loterie, iar funcţiile deţinute de-a lungul timpului de Andrei Pleşu i s-ar fi cuvenit lui Dan Voiculescu. Care, apropo, din poziţia de vicepreşedinte al Senatului nu are nicio problemă să trăiască pe banii contribuabililor Gâdea, Badea şi Ciutacu. Ba chiar şi pe cei ai cumpănitei Dana Grecu.

În acest spirit justiţiar, să consemnăm şi numele altor pezevenghi care, de-a lungul vremii, au păpat banii norodului: Mihail Kogălniceanu, Nicolae Iorga, Titu Maiorescu... 



Ultima oră

adevarul de weekend jpeg anunt adevarul jpeg

Cele mai citite