Încotro?

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Mediafax / Andreea Alexandru
FOTO Mediafax / Andreea Alexandru

Parlamentul şi-a reluat activitatea. În fruntea Camerei Deputaţilor, prezidând lucrările, îl vedem pe Liviu Dragnea, certându-se cu toată lumea, dar cel mai tare cu foştii colegi de partid. Tabloul este jalnic.

Chiar şi un necunoscător al politicii vede cum pentru Dragnea este foarte greu să ţină în mână o sală ostilă, iar ostilitatea vine inclusiv din partea grupului său politic, când se fac propuneri pentru funcţiile de conducere ale forului parlamentar.

Parlamentul este, prin definiţie, un loc al negocierilor şi acordurilor politice, uneori ad-hoc, între competitorii politici. Dar Dragnea nu prea mai are cu cine negocia. Aproape toţi îl dispreţuiesc, inclusiv „ai lui“. Aproape nimeni nu mai vrea să se asocieze cu el. A ajuns în situaţia în care lucrează cu oameni care nu au nici legitimitate, nici respectul colegilor de partid, oameni pe care chiar Preşedintele PSD, de-a lungul timpului, i-a admonestat public, ba chiar caricaturizat (vă las pe dumneavoastră să-i identificaţi). Iar aceşti oameni – câţiva – stau lângă el strict din interes: pentru a-şi rezolva problemele penale, pentru bani, funcţii, pentru ei sau pentru verişoara care a ajuns secretar de stat la Agricultură etc.

Oamenii de calitate, din propriul partid, au plecat sau stau retraşi. Atacurile din ultimele luni, din presa internaţională, sau discuţiile informale din întâlnirile politice europene, prilejuite de rolul pe care îl jucăm cu ocazia Preşedinţiei Consiliului UE, îl descriu pe Liviu Dragnea drept cel mai corupt politician din Uniunea Europeană. În aceste condiţii, nu cred că un om politic responsabil din PSD mai doreşte să fie în acelaşi tablou cu liderul său. Ba mai mult, are dileme: „Mai stau sau mă duc lângă Ponta, Creţu, Ţuţuianu, Mocioalcă, Neacşu, Tudose, cât încă se mai poate?“.

Direcţia spre care se îndreaptă Liviu Dragnea – un politician urmărit de trecut şi incapabil să înţeleagă prezentul – este clară: „steaua“ sa se va stinge curând. Întrebarea este cum vom reclădi noi această societate, în condiţiile în care singurele lucruri pe care Liviu Dragnea le-a cultivat timp de trei ani au fost minciuna, frica, lipsa de profesionalism, matematica parlamentară aproximativă, economia de tejghea, capitalul nefiscalizat, interesul de grup şi dispreţul pentru lege, pentru problemele publice, toate componente ale reţetarului disoluţiei sociale.

Citiţi continuarea aici

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite