George Cristian Maior despre...Marea ecuaţie: Afganistan
0
Diferenţa dintre un român care percepe, ca un simplu telespectator, drama naţiunii afgane, şi un conaţional ce a poposit acolo, cu răbdarea de a îi asculta pe localnici este ca de la cer la pământ.
Doru-Claudian Frunzulică este preşedinte al organizaţiei absolvenţilor români, ai Centrului European pentru Studii de Securitate George C. Marshall.
O asociaţie considerată, ani buni, cea mai dinamică în rândurile structurilor similare europene. Cu membri din rândurile cadrelor active şi în rezervă ale ministerelor de forţă, ale serviciilor de informaţii, ale altor structuri implicate în problemele specifice ale securităţii (inter)naţionale.
Dintr-o asemenea perspectivă, publicarea, la editura Rao, a cărţii Marea ecuaţie: Afganistan, scrisă de Doru Frunzulică confirmă potenţialul de think tank al Asociaţiei George C. Marshall-România, care, de-a lungul existenţei sale a generat evenimente la care au participat, succesiv, preşedinţii Ion Iliescu şi Traian Băsescu, premieri ai momentelor diferite, miniştri, distinşi invitaţi de marcă, din ţară şi de peste hotare.
O carte nu se povesteşte. Se citeşte. Cea lansată acum atrage potenţialul cititor prin mesaje deloc ignorabile, precum:”Deşi toate ţările vecine ar avea de profitat în urma creării unui stat afgan stabil şi sigur, acestea, în esenţă, nu doresc ca misiunea NATO să eşueze, dar nici să aibă succes, în atingerea obiectivelor – acesta este marele paradox al situaţiei geopolitice actuale."
Cert este că dr. Frunzulică a avut răbdarea să abordeze reperele principale ale unui necesar tur de orizont afgan, cu focalizare pe: rolul de placă turnantă, al Afganistanului, în Asia Centrală; evoluţia sovieticilor în Afganistan, între extaz şi agonie; înlăturarea de la putere a talibanilor; situaţia de azi, între pesimism şi speranţă; construcţia unui sistem naţional afgan de securitate; situaţia regională şi vecinii Afganistanului; rolul şi misiunile militarilor români, în Afganistan; iar în final, pe ceea ce va urma pe tărâm afgan.
Una dintre surprizele majore ale cărţii este introducerea realizată de dr. Robert Kennedy, probabil cel mai popular ex-director al Centrului European pentru Studii de Securitate G.C.Marshall, acum profesor la Departamentul Relaţii Internaţionale, al Georgia Institute of Technology, Atlanta, Georgia, SUA.
Dr. Robert Kennedy fiind un bun prieten al României, care ştie să discearnă elita şi dincolo de jocurile unei societăţi încă imprevizibile, precum cea dâmboviţeană.
Şi tocmai dr. Kennedy face o remarcă nu lipsită de un umor fin:”Dr. Frunzulică încheie acest volum cu o descriere a rolului jucat de România în conflictul afgan. Ca stat membru NATO, din 2004, forţele armate ale României au fost trimise în Afganistan, pentru a sprijini misiunea ISAF, inclusiv în operaţiuni de luptă. Este prima dată, în decurs de peste 60 de ani, când trupele militare române participă la operaţiuni directe de luptă. Militarii români din Afganistan glumesc adesea pe seama faptului că nimeni de acasă nu îşi dă seama că românii luptă alături de canadieni, de olandezi, de britanici şi americani, tocmai în sudul Afganistanului.”
Perla coroanei acestui volum o constituie însă prefaţa scrisă de ambasadorul dr. George Cristian Maior, directorul Serviciului Român de Informaţii.
De ce? Acesta a fost în Afganistan. Nu o singură dată. În două misiuni, diferite, am avut ocazia să mă aflu printre cei care îi erau prin preajmă. Nu eram unicul care mă gândeam, atunci, că ar fi fost un ministru de excepţie al apărării naţionale.
Asta pentru că era mai reţinut decât jovialul Gheorghe Tinca, mai calm decât Victor Babiuc, mai prudent decât Constantin Dudu Ionescu, mai atent cu cei din jur, decât Sorin Frunzăverde, mai greu de citit, de interlocutorii occidentali, decât Ioan Mircea Paşcu.
La vremea sa, ca secretar de stat, în Ministerul Apărării Naţionale, George Maior se distingea prin stofa sa clară de diplomat, care impunea respect dintr-o simplă privire şi recompensa spiritual, un interlocutor de valoare, cu un surâs natural.
Iar în Afganistan a ştiut să asculte, pe militari de toate gradele, urcând şi în foişorul de unde se putea vedea deşertul pe unde se ascundeau insurgenţii.
Dar şi să discute cu oficialii locali, într-o manieră care i-a impresionat, dovadă fiind decizia guvernatorului Kandaharului de a trimite colonei, din garda personală, pe motociclete, la reşedinţa sa, ca să îi aducă un semn de mare preţuire pentru oaspetele român.
De aceste fapte mi-am adus aminte citind prefaţa în care diplomatul Maior afirmă că “Prin Marea ecuaţie: Afganistan, Doru Frunzulică realizează cea mai cuprinzătoare lucrare publicată în ţara noastră privind evoluţiile locale, jocurile zonale şi influenţele globale ale unui tărâm marcat de cel mai intens conflict armat al ultimelor trei decenii.”
Deşi, în logica evoluţiei evenimentelor, care au premers trimiterii primului batalion românesc pe pământ afgan, la Kandahar, dar şi a dezvoltării ulterioare, a implicării Forţei Expediţionare a României, în Afganistan, frumos ar fi fost ca un militar român să fi conceput şi scris un tom similar.
Unul pentru care contingentul românesc este mai mult decât un simplu Tricolor - marcat pe harta Afganistanului.
Adică şi bisericuţa din lemn, din inima taberei române, transportoarele plecate cu drapele roş-galbene-albastre fluturând în bătaia vântului furtunii ce urma să vină, dialogurile cu afganii necăjiţi de mizerie, foamete, lipsă de speranţă într-o viaţă mai bună, temători că a doua zi, după plecarea aliaţilor vor reveni barbarii, talibanii obişnuiţi să îşi pedepsească semenii din te miri ce, doar pentru că gândesc altfel decât ei.
Acolo este încă o lume a întunericului.
Şi lumina adusă de trupele aliate pare propagandă celor obişnuiţi cu clişee cinematografice.
Numai că, în Afganistan, incursiunile şi luptele în munţi, la care au participat şi subunităţi de elită ale armatei noastre şi despre care nu s-a scris niciun cuvânt, fiind clasificate, au probat determinarea aliaţilor de a elimina spectrul dictaturii sîngeroase, cu care, înainte de a aflui forţele multinaţionale, erau blagosloviţi, vorba vine, afganii.
George Maior reaminteşte faptul că:”În octombrie 2001, Washingtonul şi aliaţii săi au atacat regimul taliban, faza iniţială a războiului necesar, cum îl numeşte, din 2010, preşedintele Barack Obama, pentru stabilizarea şi reconstrucţia unei ţări aflate de mult prea mult timp în suferinţă. Îndepărtarea prin forţă, a guvernului taliban opresiv, de la Kabul, plasează Afganistanul pe un nou drum, lung şi anevoios, spre stabilitate şi pace.”
Nu întâmplător, în finalul prefeţei sale, generoasă cu aprecierea eforturilor autorului acestui volum aparte, diplomatul George Cristian Maior observă că “Doru Frunzulică lasă…un anume echivoc, ca o invitaţie pentru dezbateri academice ample, în care soluţia pentru ecuaţia Afganistanului să fie formulată în primul rând de afgani.”
Indirect, în opinia mea, este astfel sugerată şi reluarea bunelor deprinderi, ale nucleului dinamic al Asociaţiei George C. Marshall-România, de a genera acţiuni noi, de orientare a opiniei publice spre ceea ce media autohtonă neglijează din raţiuni strict comerciale, deşi sunt teme de interes general, care pot explica inserţia românilor în lumea viitoare.
Seria surprizelor cărţii prezentate se încheie în setul ilustraţiilor finale, unde a fost postată şi o fotografie a cărei explicaţie nu mai are nevoie de niciun comentariu:”Habibullah Khan (1872-1919), emirul mason al Afganistanului (1901-1919).”
Imagine care mi-a reamintit cugetarea afgană:
“Cine are elefanţi trebuie să aibă porţi mari”.
Se încarcă comentariile...
