
Evanghelia bugetară după Luca: covrigi, apostoli și un buget cu gaură în mijloc
Românii îl cunosc pe Luca de la colțul străzii, de dimineață, cu un covrig cald în mână. De luni seara, numele are și o altă rezonanță. Președintele Nicușor Dan l-a desemnat pe diplomatul Luca Niculescu pentru funcția de prim-ministru, a patra nominalizare de la demiterea Guvernului Bolojan, pe 5 mai.

Asocierea vine de la sine: un Luca îi hrănește pe români dimineața, celălalt va trebui să le explice de ce rămâne gaura din mijlocul covrigului bugetar.
Apostolul președintelui
Primele reacții l-au descris pe Niculescu drept omul președintelui, un fel de apostol trimis de la Cotroceni la Palatul Victoria.
Nicușor Dan și-a justificat alegerea simplu: un diplomat este un om care are ca meserie să armonizeze poziții. Criticii au fost mai duri. Unii au spus deja că noul premier va face ce i se va spune. Ironia e că, în tradiția creștină, Luca nici nu a fost unul dintre cei 12 apostoli.
A fost ucenicul și însoțitorul lui Pavel, un om din afara cercului inițial, chemat să pună în ordine povestea celorlalți. Și Luca Niculescu vine din afara cercului: fără carnet de partid și fără experiență electorală, dar cu peste două decenii petrecute în presă și diplomație. Evanghelistul Luca era, în plus, medic.
Premierul desemnat va trebui să se poarte ca unul: să pună diagnosticul corect înainte de a prescrie tratamentul. Atuul lui ține de reforme. Din 2022 coordonează aderarea României la OCDE: patru ani de negocieri, reforme și schimbări legislative. Știe deci ce așteaptă partenerii străini de la România. Rămâne de văzut dacă știe și ce așteaptă Parlamentul de la el.
Provocarea politică: o majoritate care nu există încă
Prima misiune, spune chiar Niculescu, va fi construirea unei majorități pro-europene. E o misiune grea. USR anunță că nu va susține un guvern cu miniștri PSD sau controlat de PSD. AUR spune că nu va vota. Liderul PSD a criticat numirea, iar PNL doar „va analiza” decizia.
Un apostol fără ucenici rămâne un predicator în pustiu. Premierul desemnat pare să știe asta. Prima lui declarație a fost una prudentă: nu poate promite miracole, dar promite seriozitate.
Într-o politică plină de promisiuni, e un început onest. Doar că, pentru a obține votul de învestitură, seriozitatea trebuie dublată de negociere.
Provocarea economică: Luca are nevoie de un Matei
Aici asocierea cu simigeriile devine utilă. Luca și Matei sunt nume cunoscute pe piața covrigilor, unde Luca este cel mai extins jucător, iar Matei unul dintre marii rivali.
Dar în Evanghelii, Matei avea o meserie foarte concretă: era vameș, adică strângea taxe. Exact de asta are nevoie noul premier: de cineva care să știe să adune bani la buget fără să-i sufoce pe cei care plătesc. Iar presiunea e uriașă. S&P a menținut ratingul României vineri, dar cu perspectivă negativă, pornind de la ipoteza că țara va prezenta un plan fiscal credibil pentru 2027–2028.
Altfel spus, agenția i-a dat lui Niculescu un credit de încredere înainte ca el să intre în birou. Între timp, statul a plătit în primele opt luni ale anului dobânzi de 42 de miliarde de lei, cu 26,7% mai mult decât anul trecut. Covrigul bugetar are deci o gaură în mijloc care se mărește cu fiecare lună de criză. Iar soluția nu poate fi doar creșterea prețului covrigului, adică un nou val de taxe pentru o economie care deja stagnează.
Masa cu vameșii: industriile care aduc miliarde la buget
Orice vameș înțelept știe că nu poți strânge taxe de la cei care nu mai vând. Primul gest al noului premier ar trebui să fie o invitație simplă: să-i cheme la Palatul Victoria pe reprezentanții industriilor performante, cele care aduc miliarde la buget, și să discute deschis cum pot fi flexibilizate condițiile fiscale.
Nu pentru a face cadouri, ci pentru a opri o spirală în care taxele mari omoară consumul, iar consumul mic reduce încasările. Exemplele sunt la vedere. Sectorul imobiliar a fost grav afectat de creșterea TVA la locuințe de la 9% la 21%. O taxă care a pus frână unei piețe ce susține construcțiile, creditarea și mii de locuri de muncă. Patimile românilor de la pompă sunt deja cunoscute.
În condiţiile în care taxele reprezintă mai mult de jumătate din preţurile benzinei şi motorinei, o flexibilizare a taxării carburanţilor ar putea fi o soluţie care ar mai putea tempera efectele crizei. Industria tutunului se confruntă cu taxe tot mai mari și cu o contrabandă în plină expansiune.
În iulie, piața neagră a țigaretelor a urcat la aproape 14% din consum, iar pierderile bugetare sunt estimate la aproximativ 700 de milioane de euro pe an. Fiecare pachet vândut ilegal este o taxă care ocolește bugetul și ajunge la contrabandiști.
Industria jocurilor de noroc a fost aproape îngropată de efectele OUG 6. Când o industrie legală și controlată se retrage, jucătorii nu dispar: se mută pe platforme nelicențiate, unde statul nu mai încasează nimic. Iar industria băuturilor răcoritoare a fost lovită dublu, de taxa pe zahăr și de creșterea TVA. Taxele au transformat banala sticlă de suc într-un adevărat produs de lux.
Toate aceste industrii au ceva în comun. Când taxele cresc dincolo de un punct rezonabil, statul nu mai câștigă mai mult, ci mai puțin, pentru că oamenii cumpără mai puțin sau din piața neagră. O regândire inteligentă a fiscalității poate crește consumul și, implicit, banii adunați la buget.
Nu e o pledoarie pentru taxe mici, ci pentru taxe care chiar se încasează.
Provocarea administrativă: o țară pe pilot automat
România este condusă de un guvern interimar din mai. Asta înseamnă cinci luni de decizii amânate, proiecte blocate și ministere care administrează în loc să guverneze.
Un nou premier, fără o echipă politică proprie, va trebui să facă rapid ceea ce simigeriile fac în fiecare dimineață: să pună mașinăria în mișcare la ora 6, cu marfă proaspătă pe tejghea. Concret, asta înseamnă un buget pe 2027 adoptat la timp, fonduri europene cheltuite fără întreruperi și o administrație care nu se blochează la fiecare schimbare de șefi. Succesul rețelelor de covrigării nu a venit din rețete revoluționare, ci din consecvență: același produs, la aceeași oră, la un preț previzibil. România are nevoie exact de asta: predictibilitate, nu miracole.
Evanghelia nescrisă
Evanghelia după Luca începe cu promisiunea de a pune lucrurile „în ordine”. Este, poate, cea mai bună descriere a ceea ce așteaptă românii de la noul premier. Nu un apostol al cuiva și nici un salvator, ci un om care să pună ordine într-un buget, într-o majoritate și într-o administrație obosită de criză.
Și, mai ales, un om care să înțeleagă că un vameș bun nu e cel care pune cele mai mari taxe, ci cel care reușește să le strângă. Dacă reușește, va rămâne în istorie ca premierul care a oprit spirala crizei. Dacă nu, numele Luca va rămâne asociat doar cu covrigii. Gustoși, accesibili, dar cu o gaură în mijloc.




















































