
Dosarul sau suspiciunea de natură penală, condiţie pentru înscrierea în PMP?
0Privind lista cu numele pe care Mişcarea Populară le integrează în rangurile proprii, nu putem să nu fim surprinşi de faptul că majoritatea oamenilor care se strâng în jurul lui Traian Băsescu mai au ceva în comun: dosare.
Fie că vorbim despre cercetări penale anunţate public, fie că sunt doar suspiciuni investigate de presă, este interesant de văzut cum funcţionează mecanismul de recrutare într-un partid recent format, care şi-a propus în mod public să reprezinte un standard înalt de conduită morală la nivelul societăţii româneşti.
De exemplu, fostul consilier prezidenţial Daniel Funeriu a subliniat cu mai multe ocazii că „dezideratele PMP sunt lucruri pentru care a militat şi Traian Băsescu în cele două mandate”. Să înţelegem că trecerea lui Marin Anton de la PDL la PNL şi acum la PMP a fost o dorinţă a preşedintelui Traian Băsescu? Foarte interesant – mai ales dacă luăm în considerare faptul că vicepreşedintele fondator al Mişcării Populare, Adrian Papahagi, a ales să părăsească viaţa politică din cauza uşurinţei cu care PMP a primit în rândurile sale personaje controversate.
Dacă privim în trecutul formaţiunii, putem observa că totul a început cu trecerea Elenei Udrea de la PDL la PMP. În contextul discuţiilor despre o posibilă rupere a PDL în două tabere – Blaga şi Udrea – este de înţeles faptul că acest transfer a fost un mesaj clar pentru simpatizanţii fostului ministru al Transporturilor să schimbe tabăra. O acţiune de altfel previzibilă, dacă ne amintim de ce spunea Vasile Blaga în trecut: că „PDL are nevoie de opoziţie ca de aer” şi că partidul trebuie să se „cureţe”.
Desigur, mulţi dintre liderii care au decis să-l urmeze pe Traian Băsescu pe noul drum politic au fost consideraţi valori ale Partidului Democrat Liberal – vorbim aici mai ales despre fostul premier Emil Boc şi oameni care au făcut parte din Guvernul său.
Mai mult, în presă sunt vehiculate şi alte nume cu greutate care se pregătesc de PMP: Gheorghe Scripcaru, Gheorghe Falcă, Gheorghe Ştefan, Adriean Videanu, Liviu Negoiţă, Lucian Duţă şi Răzvan Murgeanu, Aceasta, pe lângă cei care au ales deja să vină la Mişcarea Populară - fostul primar din Ploieşti, Andrei Voloşevici, cel din Târgovişte, Gabriel Boriga, care l-a urmat pe Florin Popescu, Marin Anton şi nu numai.
Dar multe dintre aceste nume au în comun, pe lângă trecutul în PDL, şi o serie de dosare în lucru la DNA sau la alte instituţii ale procuraturii.
Primarul Braşovului, George Scripcaru, este în vizorul DNA Braşov din 2011 şi există bănuieli de fapte penale în cazul contractelor de lucrări încheiate pentru Olimpiada Tineretului.
Liviu Negoiţă este suspicionat de implicare în fraudarea fondurilor europene la Primăria Sectorului 3. ANRMAP a anunţat că peste 40 de licitatii au fost trucate de către angajaţii Primăriei Sectorului 3, pe vremea primarului PDL.
În cazul lui Gheorghe Stefan există acuzaţii privind implicarea în afaceri ilegale pe piaţa de energie, prin intermediul copiilor săi. "Pinalti" ar fi anchetat şi de DNA şi SRI într-un dosar de prejudiciere a bugetului local, procurorii făcând recent o percheziţie la primăria din Piatra Neamţ.
Adriean Videanu a fost informat de procurorii DIICOT, în 12 septembrie 2013, că este urmărit penal pentru complot şi subminarea economiei naţionale, în legătură cu favorizarea intereselor firmei Interagro. Procurorii au schimbat între timp acuzaţiile, din complot şi subminarea economiei, în constituire a unui grup infracţional organizat şi abuz în serviciu.
Florin Popescu este fostul preşedinte al CJ Dâmboviţa în mandatul 2008-2012 şi e cercetat pentru conflict de interese.
Lucian Duţă este urmărit penal pentru abuz în serviciu, pentru nereguli la CNAS.
Deputatul de Constanţa Florin Gheorghe, apropiat în PDL de Elena Udrea care a făcut pasul spre PMP, a anunţat recent că din ce în ce mai mulţi membri ai PDL Constanţa părăsesc formaţiunea pentru a se alătura Mişcării Populare. Desigur, influenţa acestuia îşi spune cuvântul, mai ales în contextul în care Gheorghe a fost mustrat de conducerea PDL în trecut pentru că a acuzat fraudarea alegerilor din Convenţia Naţională din 2013.
Gabriel Boriga, primarul din Târgovişte ar fi investighat în 6 dosare penale privind contractele de achiziţii publice.
Despre Gheorghe Falcă circulă informaţii privind modul în care au fost cheltuiţi banii publici la primăria Arad.
Presa din Prahova spune că Andrei Voloşevici ar putea fi anchetat în dosarul lui omului de afaceri Răzvan Alexe, dar şi pentru contractele pentru asfaltare încheiate cu firma Coni.
Laurenţiu Leoreanu, primarul municipiului Roman, cel care a ajutat-o pe Elena Udrea să fie realeasă în funcţia de deputat, s-a înscris în Fundaţia Mişcarea Populară, trăgând după el zeci de consilieri locali şi judeţeni din judeţul Neamţ.
Leoreanu a fost cercetat de Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Roman pentru de lovire sau alte violenţe, ameninţare, lipsire de libertate în mod ilegal, abuz în serviciu contra intereselor persoanei, abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi şi purtare abuzivă în timpul campaniei electorale pentru alegerile parlamentare din 2012.
Presa informează că şi figuri controversate precum Ovidiu Stănescu, director al Parcului Industrial Priboiu din Dâmboviţa, care a fost personajul principal al unei filmări interzisă minorilor care a apărut recent pe internet, s-ar fi înscris în PMP.
Chiar şi actualul preşedinte al PMP, Eugen Tomac, ar putea să fie parte a unui dosar penal, în condiţiile în care a fost acuzat de Corpul de Control al Guvernului pentru modul în care a cheltuit banii de la Departamentul Românilor de Pretutindeni.
Este interesant de remarcat că, pe lângă cei care aveau deja de-a face cu justiţia, în presă au fost vehiculate şi nume care „ar fi vizate de anchetele procurorilor”. În aceste condiţii, o întrebare absolut justificată este: oare aceste zvonuri nu sunt o metodă de a pune presiune pe unii oameni politici pentru a-i determina să se alăture Mişcării Populare şi lui Traian Băsescu? Sau poate unii caută protecţie...