De unde vine benzina?

Nisipuri bituminoase (sursă de petrol- n.r.) exploatate în Alberta, Canada FOTO Banktrack.org

„Cunoaştem sursa cafelei pe care o bem sau a ciocolatei pe care o mâncăm. Dar suntem în beznă atunci când vine vorba de benzina şi motorina în valoare de sute de miliarde cu care ne umplem rezervoarele. Într-o epocă în care se bate apa-n piuă cu transparenţa şi responsabilitatea corporativă, situaţia devine absurdă şi de neînţeles.”, spune Nuşa Urbancic de la reţeaua europeană pentru transport sustenabil, Transport&Environment din Bruxelles

„Cerem cu insistenţă tuturor statelor membre UE să oblige pe fiecare companie petrolieră să facă publice astfel de informaţii de bază precum originea şi impactul climatic al produselor lor”, adaugă Nuşa Urbancic.

La fel cum ştii de unde vine oul de găină, brânza sau banana, trebuie să ştii de unde vine benzina. Ideea de trasabilitate atentă a combustibililor a prins contur tot mai gros odată cu importurile de biocombustibili. Impactul lor de mediu de cele mai multe ori era dezastruos, în ciuda argumentului petrolist cum că s-ar crea câteva zeci de locuri de muncă mizere pe cele zeci de mii de hectare de păduri rase de buldozerele dezvoltării.

La sfarşitul anului trecut Parlamentul European a votat „la mustaţă” (337 la 325) normele de aplicare privind calitatea combustibililor. Ele nu reuşesc să descurajeze companiile petroliere să utilizeze şi să investească în cele mai murdare surse de petrol din lume precum nisipurile bituminoase sau cărbunele lichefiat direct. Pentru o perioadă, se încheie opt ani de lobby dur al petroliştilor americani şi canadieni pe lângă instituţiile europene. Măsurile adoptate sunt slabe, dar măcar există ceva trasabilitate

Anterior, Comisia Europeană a adoptat o propunere de punere în aplicare a obligaţiilor asumate în 2009 prin modificarea Directivei privind calitatea carburanţilor (FQD). Articolul 7a din Directiva privind calitatea carburanţilor obligă furnizorii să reducă cu 6% intensitatea gazelor cu efect de seră în ciclul de viaţă al combustibilului livrat pentru utilizarea la vehiculele rutiere până în 2020. Directiva obligă, de asemenea, pe furnizori să raporteze informaţii cu privire la intensitatea combustibililor pe care îi vând de a emite gaze cu efect de seră. Legea cere ca aceste date să fie raportate şi controlate de o autoritate desemnată de Statul Membru.

Legea stabileşte o metodă de calcul a intensităţii carbonului pentru diferite tipuri de combustibili, şi anume benzină, motorină, gaz petrolier lichefiat (GPL) şi gaz natural comprimat. Fiecaruia dintre aceste tipuri de combustibili îi va fi atribuit o valoare implicită bazată pe emisii produse pe întreagul lor ciclu de viaţă. De acum înainte, furnizorii vor trebui să folosească aceste valori la raportarea intensităţii carbonului în aprovizionarea cu combustibil.

Totuşi, acest sistem nu descurajează utilizarea celui mai poluant petrol.

Legea aprobată va mandata însă companiile petroliere să raporteze originea şi denumirea comercială a ţiţeiului pe care îl vând, aducând astfel un grad de transparenţă celei mai opace industrii. Statele membre UE, şi România nu e o excepţie, au posibilitatea de a consolida acest sistem de urmărire şi pot solicita mai multă transparenţă în privinţa combustibililor aduşi pe pieţele lor.

Transportul poate deveni cea mai mare sursă de emisii de CO2 dacă politicienii nu iau măsuri ambiţioase şi nu actioneaza in mod decisiv – avertizau în 2014 experţii din cadrul Comitetului Interguvernamental pentru Schimbări Climatice (IPCC – Intergovernmental Panel of Climate Change). Transportul depinde aproape în întregime de petrol; el e cauza a 31% din totalul emisiilor de CO2 din UE. După 2020 transportul va fi cea mai mare sursă de emisii de gaze cu efect de seră. Directiva privind calitatea carburanţilor (FQD) este legea esenţială, o piatră unghiulară în reducerea poluării din transporturi şi parte din scopul extins al UE de a reduce emisiile de CO2 cu 20% până în 2020.