Cum se poate măsura performanţa la clasă a unui profesor

Este întrebarea care revine mereu când este vorba de a lega salarizarea profesorilor de performanţa lor la clasă. Cert este că educaţia în România este de foarte slabă calitate. Ne spun asta testele PISA, în care România se clasează pe ultimul loc în Europa, nivelul de 45% de analfabeţi funcţionali a tinerilor de 15 ani, procentul de 50% a reuşiţilor la examenele de absolvire, dacă îi raportăm la numărul celor înscrişi în anii terminali.

FOTO Shutterstock

Am mai scris cum se poate evalua performanţa la clasă a unui profesor măsurând, an de an,  progresul şcolar al elevilor.

Un cititor ridică această problemă şi, probabil, nu este singurul care judecă la fel.

„Acum tot reia ideea salarizării în învăţământ pe criterii de performanţă, dar neglijează să ia în calcul faptul că aceste criterii sunt extrem de greu sau imposibil de definit, sunt extrem de subiective şi ar fi la fel de greu de aplicat, dar ar putea foarte bine să fie suficient de distorsionate pentru a deveni aplicabile. Ce înseamnă, de fapt, performanţă la clasă a dascălului? Ce înseamnă progresul la clasă al elevului? Cât sunt de relevante notele obţinute sau rezultatele la diferite teste? În primul rând, ne raportăm la programe şcolare învechite şi destul de încărcate, la o metodologie şcolară la fel de învechită şi prea puţin adaptată nevoilor reale ale elevilor şi societăţii”.

Cititorul nu a citit, probabil, articolele mele anterioare, aşa că reiau ideile expuse anterior.

Bazine de itemi standardizate, unice la nivelul ţării, pentru evaluare sumativă

Aceste bazine de itemi sunt alcătuite pentru fiecare disciplină şi an de studiu, în sistem grilă. Sunt numiţi, şi plătiţi, coordonatori pentru fiecare bazin, de exemplu la matematica clasa a VII-a de gimnaziu. Coordonatorul selectează itemii propuşi de profesori, sau existenţi în diferite culegeri şi/sau daţi la examene în anii anteriori, la nivel de 450-600 de itemi pentru fiecare bazin. Tot coordonatorul împarte itemii în trei categorii,  minim, mediu şi de aprofundare. În bazin trebuie preluate exemple de itemi din curricule străine şi din teste PISA, cu caracter aplicativ-practic şi interdisciplinar.  Testele de evaluare date elevilor  vor conţine o treime (exemplu 5 itemi) din categoria minim, care asigură nota 6, o treime mediu-pentru nota 8 şi o treime de aprofundare pentru nota 10.

Testele sunt alcătuite de aplicaţii informatice cu itemi din bazinele standardizate

La sfârşitul fiecărui an şcolar, elevii primesc de la aplicaţia informatică teste similare dar nu identice, în alcătuirea de mai sus (o treime itemi minim, o treime medii şi o treime de aprofundare). Similare, adică, de exemplu, fiecare elev va avea de rezolvat propria ecuaţie de gradul al doilea, sau propriul determinant, nu toţi aceeaşi ecuaţie, pentru a evita fraudele. Programatorii ştiu să rezolve astfel de situaţii.

Elevii rezolvă itemii, de la cei simpli la cei complicaţi, fiecare cât poate. Fişa cu răspunsurile de tip grilă, având un cod de bare  (se încercuieşte litera ce corespunde răspunsului pe care elevul îl consideră corect) se introduce în computer, care stabileşte nota elevului. Aşa se procedează în ţările cu educaţia avansată la testele sumative.

Notele elevilor se centralizează la un centru naţional de evaluare, care calculează şi media notelor elevilor unui profesor. Diferenţa dintre mediile a doi ani consecutivi reprezintă progresul şcolar al elevilor.

Supravegherea în timpul testării elevilor poate fi făcută de profesori de altă disciplină decât cea la care sunt testaţi elevii.

Dacă un profesor ia elevii de la media 3-4 şi îi duce la media 6-7, este foarte bine, ia salariu maxim. Dacă îi menţine la 8-10, iarăşi e foarte bine.

Dacă elevii rămân (statistic este vorba de peste 100-150 de elevi la un profesor) la aceeaşi medie (3-4), profesorul nu şi-a făcut datoria.

Problema programelor învechite şi încărcate

Trebuie înţeles că profesorul nu este prizonierul programelor şcolare. Le poate adapta la nivelul clasei şi poate lucra la clasă  itemi din bazinele standardizate, minime, medii sau de aprofundare.

Profesorii pot face ore de remediere sau de aprofundare a disciplinei predate, ore plătite şi puse în Curriculum la decizia şcolii (CDȘ).

Rolul esenţial al unui profesor este să facă din materia sa un „cadru atractiv de învăţare”, elevii să vină cu drag la orele sale. Sigur, pentru asta îţi trebuie vocaţie şi dragoste pentru elevi şi pentru materia predată. Unii le au,  alţii nu. Alături de cunoaşterea materiei predate, dorinţa de a face bine la locul de muncă este la fel de importantă.

Fără evaluarea performanţei la clasă, nimic nu se va schimba în educaţie românească

Este vorba de principiul capitalist, „a obţine foloase maxime cu eforturi minime”. Sau, muncesc sau nu muncesc, acelaşi salariu primesc.

În mediul privat nu se aplică aceste „principii”, pentru că te dă afară patronul. La stat se acceptă orice, nu există posibilitatea eliminării profesorilor neperformanţi, pentru că nici nu se măsoară performanţa.

În Suedia, părinţii decid, în fiecare vară, care profesori rămân la şcoală în anul următor. Şi la noi ar trebui întrebaţi părinţii, care şi plătesc salariile şi funcţionarea şcolilor. Nu-i întreabă nimeni iar managementul este politizat, ţine cont de clientela de partid mai degrabă, nu de interesul elevilor şi al părinţilor.

Nu pot fi stabilite şi descrise toate amănuntele măsurării progresului şcolar al elevilor într-un articol. Grav este faptul că nimeni din conducerea Educaţiei nu-şi pune problema necesităţii realizării acestui proces elementar şi foarte important.