Criză, monşer! VIDEO
0
PUTRED Realizatorii filmului „The Big Short“ / „Brokerii apocalipsei“ demonstrează încă o dată, dacă mai era nevoie, că sistemul pe care se bazează societatea actuală este o mizerie, şi încă una extrem de urât mirositoare. Filmul este o vizionare obligatorie pentru oricine vrea să aibă cât de cât habar despre lumea în care trăieşte.
Cu toată alura sa entertaining, este de preferat ca cine vrea să înţeleagă cu adevărat filmul „The Big Short“ (şi toate noţiunile economice vehiculate în el) să aibă câteva cunoştinţe prealabile despre ce s-a întâmplat cu economia mondială, mai exact cea americană, de la începutul anilor 2000 până la marea criză din toamna lui 2008. Acum destui ani, un documentar excelent şi percutant precum „Capitalism: A Love Story“ (2009) al lui Michael Moore – care, de altfel, s-a făcut tot posibilul pentru a fi ocultat pe toate reţelele de distribuţie – expunea în primul rând consecinţele teribilului crah şi felul în care principalele bănci, salvate de statul american, şi-au bătut joc în continuare de contribuabil.
Au „scurtcircuitat“ lăcomia
De data aceasta, „Brokerii apocalipsei“ detaliază pe larg ceea ce s-a întâmplat mai înainte şi cum a fost posibil să se ajungă la situaţia care să tragă toată lumea pe marginea unei catastrofe. Pentru aceasta, alege o poveste foarte spectaculoasă, cea a câtorva tipi foarte înzestraţi şi mobilaţi la minte, să nu le spun chiar genii financiare, care şi-au dat seama cu câţiva ani mai devreme unde va duce inexorabila spirală a lăcomiei şi a ilegalităţilor financiare.
Prin urmare, au început să parieze contra băncilor şi a coruptei pieţe imobiliare, să le „scurtcircuiteze“, cu un termen tehnic (acesta e „marele scurt“ la care se referă titlul), ceea ce le-a permis o frumoasă şi uriaşă îmbogăţire în 2008, când lucrurile s-au dovedit că stăteau aşa cum tot spuneau ei. Povestea, puţin cunoscută până acum, este extrasă din cartea best-seller a lui Michael Lewis „The Big Short: Inside the Doomsday Machine“ (apărută şi la noi sub titlul „Marea contradicţie economică – În interiorul maşinii infernale“).
Selena Gomez explică economie grea
Este cert un act de mare curaj din partea regizorului Adam McKay (şi coscenarist) să realizeze un film mainstream, pentru marele public, cu noţiuni atât de abstracte, care – pare greu de crezut – sunt prezente în faţa spectatorilor pe tot parcursul celor două ore de proiecţie. Dându-şi seama, probabil, de ariditatea în care risca să cadă, McKay a ales varianta unui film antrenant, sprinţar, plin de un incredibil umor, reuşind astfel să realizeze, pe un subiect atât de dificil, unul dintre cele mai entertaining filme ale anului. L-a ajutat la aceasta, cu siguranţă, experienţa sa ca realizator de comedii, gen în care se afirmase exclusiv până acum (în parteneriat cu actorul Will Ferrell), ceea ce face şi mai miraculoasă apariţia neaşteptată a acestui „The Big Short“.
Astfel, noţiunile cele mai complicate, pe măsură ce apar în poveste, sunt explicate spectatorilor, în paranteze ale naraţiunii, de diverse vedete: bucătari celebri, dansatoare la bară, culminând cu Selena Gomez, lămuresc pe înţelesul oricui principalele aspecte legate de „ipotecile toxice“ (subprime-uri) care-au dus la prăbuşirea economiei americane şi mondiale. Dincolo de umorul situaţiilor şi al replicilor, personajele se întorc des şi vorbesc la cameră, explicându-şi a posteriori diverse gesturi, ca în sitcom-urile proaste. În general, structura este una discontinuă, dar relativ cronologică, susţinută de vocea din off a unuia din personaje, „rechinul“ interpretat de Ryan Gosling, şi de diverse inserturi care apar din când în când pe ecran. Ciudat, filmul are aparenţa unui „mockumentary“, deşi faptele expuse sunt absolut reale.
„Apocalipsa veselă“
Sunt incredibile performanţele actoriceşti din acest film, la fel şi folosirea perfectă a muzicii pop pe coloana sonoră. Christian Bale este literalmente de nerecunoscut în rolul lui Michael Burry, „geniul“ torturat de la care pleacă totul, dar acelaşi lucru se poate spune şi despre Steve Carell şi Ryan Gosling, ceilalţi doi interpreţi principali. Brad Pitt, principalul producător al filmului, îşi rezervă, ca şi în „12 ani de sclavie“, rolul unui outsider, al unui raisonneur care comentează sarcastic şi oarecum superior lumea infectă de care-a reuşit să se desprindă.
Pare de râs, dar de fapt nu este nimic de râs. Până la urmă, în acumularea sa de evenimente incredibile, „Brokerii apocalipsei“ reuşeşte oarecum să atingă şi metafizicul, prin voluptatea dezastrului căreia par să-i fie subjugate toate personajele, şi împreună cu ei întreaga lume. Conştienţi poate, realizatorii inserează, prudent, un citat din „1Q84“ al lui Haruki Murakami: „Nu există nimeni care să nu-şi dorească, în secret, sfârşitul lumii“.
Info
Brokerii apocalipsei / The Big Short (SUA, 2015)
Regia: Adam McKay
Cu: Christian Bale, Steve Carell, Ryan Gosling, Brad Pitt, Marisa Tomei
4 stele
PORTRET DE REGIZOR
Walt Disney – omul care a imprimat o direcţie istoriei filmului
Suntem în plin sezon al Oscarurilor, şi se cuvine să marcăm că realizatorul încununat cu cele mai multe statuete, 22 la număr, este nimeni altul decât Walt Disney (1901-1966). Majoritatea premiilor şi nominalizărilor au fost pentru scurtmetraje – desene animate („cartoons“), dar şi „live action“ sau documentare –, câteva însă şi pentru lungmetraje sau „cel mai bun film“ („Mary Poppins“, în 1965). Primul Oscar a venit în 1932, pentru „scurt“-ul „Flowers and Trees“, cel din urmă, postum, în 1969, tot pentru un „scurt“, „Winnie the Pooh and the Blustery Day“ (distincţia a fost ridicată de regizorul filmului, Wolfgang Reitherman).
Vocea lui Mickey
Deşi şi-a pus semnătura ca regizor pe foarte puţine filme (120, dar majoritatea în anii ’20, înainte de marele succes al primului film cu Mickey, „Steamboat Willie“, din 1928; ulterior, a lucrat mai mult necreditat, ultimul film regizat fiind din 1935), iar la marea majoritate a filmelor al căror producător a fost (660!) nu s-a creditat (fiind mai mult un fel de „eminenţă din umbră“), Walt Disney poate fi socotit unul din marii creatori de formă din istoria cinematografului, unul dintre cei care i-a imprimat acestuia o direcţie, un sens. Este vorba de dimensiunea populară, deschisă marelui public şi, în primul rând, copiilor şi adolescenţilor, din moment ce vorbim acum despre concepte ca „disney-izare“ sau „Disney World“. Nu altceva au făcut Lucas şi Spielberg în anii ’70, reorientând cinematograful american spre acelaşi public adolescentoid.
Probabil, acest lucru a fost simţit de la început de Academia Americană de Film, din moment ce, în acelaşi an 1932, Walt Disney primeşte primul Oscar onorific, „pentru crearea personajului Mickey Mouse“. Vor urma încă două „Honorary Award“: în 1939, pentru „Albă-ca-Zăpada şi cei şapte pitici“ (1937), „recunoscut ca o semnificativă inovaţie în film, care a fermecat milioane şi a făcut pionierat ca un nou şi măreţ domeniu al divertismentului“ (o statuetă normală şi şapte statuete miniaturale!), şi în 1942, pentru „Fantasia“ (1940), „pentru contribuţia uimitoare la perfecţionarea utilizării sunetului în filmele de cinema“.
Un fumător înrăit
Ar fi multe de spus despre povestea lui Walt Disney şi despre de câte ori a revoluţionat arta filmului: tenacitatea dovedită în anii ’20, până la succesul imens cu „Steamboat Willie“ (1928, 8 min.), de el şi de colaboratorul său de-o viaţă, Ub Iwerks (1901-1971), primul lungmetraj animat, „Albă-ca-Zăpada...“, pe care toată lumea-l numea, până la premieră, „Disney’s Folly“ / „Nebunia lui Disney“, lungmetrajele live-action din anii ’50-’60, culminând cu mix-ul de tehnici din „Mary Poppins“ (1964), înfiinţarea parcurilor tematice Disneyland etc., dar nu e loc aici.
Să menţionăm doar câteva mărci distinctive ale autorului: happy end-uri la absolut toate filmele produse de el, personaje principale purtând mănuşi mari albe (Mickey Mouse, Goofy, Peter Pete, Jiminy Cricket etc.), mustaţa sa şi vocea distinctă, adâncă, pe care i-a „împrumutat-o“ lui Mickey în toate filmele cu acesta până în 1947 (dar şi lui Minnie), anticomunismul său activ. Şi mai este ceva: toată viaţa a fumat ţigară de la ţigară, ceea ce până la urmă i-a adus şi sfârşitul. În 1965, a murit în spital în urma unei intervenţii chirurgicale pentru cancerul la plămâni de care suferea. S-a zvonit că şi-a criogenizat corpul sau că este înmormântat sub Disneyland, dar în realitate cenuşa sa a fost îngropată în Forest Lawn Cemetery din Los Angeles, California.
Top 5 filme importante
1. Steamboat Willie (SUA, 1928)
2. Albă-ca-Zăpada şi cei şapte pitici (SUA, 1937)
3. Cartea junglei (SUA, 1967), regia Wolfgang Reitherman
4. Fantasia (SUA, 1940)
5. Pinocchio (SUA, 1940)
Se încarcă comentariile...
