Care creştere economică? Românii trăiesc mai greu, mediul de afaceri este blocat, iar statul ţine infrastructura pe loc

Am văzut că, la nivelul dezbaterii publice din România, se enunţă destul de mult teza unei creşteri economice de 2% a economiei naţionale în 2013. Deşi o asemenea veste poate să fie un motiv de optimism în ceea ce priveşte îmbunătăţirea calităţii vieţii românilor, dar şi catalizatorul necesar creşterii încrederii în economie, ceea ce ar putea genera investiţii mai mari, realitatea obiectivă este fundamental diferită.

Există o disonanţă majoră între datele cu privire la creşterea economică şi alte cifre care dau măsura situaţiei reale a României.

Aşa se face că, deşi onor-Premierul ne-a promis investiţii de 10 miliarde de euro în anul 2013, ţinta este departe de a fi atinsă. Prima jumătate de an a adus doar 666 de milioane de euro investiţii străine în România. Lăsând la o parte numărul aproape predestinat lui Victor Ponta, nu pot să nu constat că, după jumătate de an, obiectivul asumat este atins în proporţie de doar 7% sau că, de fapt, avem de-a face cu o scădere a investiţiilor străine cu 20% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, când străinii investiseră în România 826 de milioane de euro. Asta înseamnă că, deşi ţara este stabilă macroeconomic încă din perioada Guvernului Boc, iar USL are o majoritate consistentă în Parlament, există încă semne de îndoială faţă de actuala Putere de la Bucureşti. Şi cum să nu existe reţineri când singurele semnale economice transmise de Victor Ponta & Co. sunt reprezentate de taxe şi impozite mai mari?

Nu pot înţelege cum putem avea un Guvern socialist, care anunţă creştere economică, dar salariul mediu real al oamenilor scade. Deşi în termeni nominali, valoarea din iunie (1.606 lei net) este mai mare decât cea din iunie 2012 (1.552 lei net), în termeni reali, avem de-a face cu o pierdere de aproape 2% a puterii de cumpărare în această perioadă pentru românii angajaţi, dacă luăm în considerare inflaţia de 5,73%, cea mai mare din Uniunea Europeană. Poate au românii mai multe hârtii prin buzunare ca în urmă cu un an, dar acestea îi ajută prea puţin în a-şi cumpăra cele trebuincioase vieţii de zi cu zi. Ca să nu mai spun că, având în vedere creşterea veniturilor bugetarilor începând cu ianuarie 2013, avem o imagine destulă de clară a faptului că salariile (chiar şi în termeni nominali) s-au diminuat în mediul privat.

Dificultăţile prin care trec românii sunt evidente şi din numărul tot mai mare a celor care nu-şi mai pot plăti ratele. Am ajuns pe locul III în Europa la rata creditelor neperformante aflate în portofoliile băncilor. Peste 20% din împrumuturile acordate populaţiei de către bănci nu sunt rambursate, iar nivelul este în creştere continuă şi, în afară de declaraţii sporadice ale Guvernatorului BNR, nimeni nu vrea să atace această problematică.

Faptul că românii au, în mod real, venituri mai mici ca în urmă cu un an este confirmat şi de faptul că aceştia sunt mai reţinuţi atunci când merg la cumpărături. Deşi propagandiştii economici ai USL nu mai pridideau în urmă cu ceva timp să ne vorbească despre faptul că economia se poate relansa şi prin consum, iată că venirea la guvernare a PSD-PNL-PC nu a adus plusul acela de încredere la nivelul consumatorilor. Confirmarea vine din scăderea cu 4,2% a consumului în iunie 2013 faţă de aceeaşi lună a anului 2012. Efectul este dublu: nivelul de trai al populaţiei se contractă, la fel cum se contractă şi încasările bugetare din TVA. Iată de unde vine deficitul de aproape 1 miliard de euro de care vorbesc diverse publicaţii în ceea ce priveşte încasările bugetare.

Un consum mai mic înseamnă o presiune în plus pe mediul de afaceri privat. Chiar dacă ni se spune că acesta se descurcă, adevărul este că năduşeşte din ce în ce mai tare. Iar asta se vede din ratele de profit din ce în ce mai mici ale firmelor. Statul a încasat cu 5,5% mai puţin în prima jumătate a anului din impozitul pe profit faţă de aceeaşi perioadă din 2012. Semn că, în loc să se îmbunătăţească, aşa cum era de aşteptat pe fondul stabilităţii monedei naţionale şi a stabilităţii politice, condiţiile din piaţă se înrăutăţesc. Şi ce face luminatul Guvern al României în condiţiile acestea? Anunţă noi taxe şi impozite în scrisoarea de intenţie adresată Fondului Monetar Internaţional. E un semn că Premierul şi subalternii săi sunt fie rupţi de realităţile economiei reale, fie au intrat în panică şi nu ştiu cum să mai iasă din marasmul în care au intrat.

Nu e de mirare, deci, că milionul de locuri de muncă promis de Ponta&Antonescu a început să devină mai degrabă un banc prost decât o realitate. Asta în condiţiile în care de anul trecut şi până acum au apărut nu mai puţin de 40.000 de noi şomeri.

Presiunea pe mediul de afaceri privat nu se vede însă numai prin taxe şi impozite, ci şi prin tăierea semnificativă a investiţiilor în infrastructură, care reuşeau să stimuleze economia privată. Acestea au scăzut cu 10,5% faţă de prima jumătate a lui 2012 la proiectele mari de infrastructură şi într-o proporţie mult mai mare (încă necalculată) la proiectele administraţiilor locale. Personal am ajuns în situaţia să primesc telefoane, scrisori şi e-mail-uri de la primari din ţară, mulţi de la PSD şi PNL, care îşi exprimau regretul după perioada mea în fruntea Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului. Toţi îmi spuneau acelaşi lucru:

„Ăştia din Guvern parcă sunt nebuni. Nu numai că nu ne dau bani pentru lucrări noi, dar n-avem fonduri nici pentru a finaliza proiectele deja începute”. Sunt cazuri în ţară unde s-au început lucrările de alimentare cu apă şi canal, dar acestea sunt oprite din lipsă de fonduri. Dacă vrea cineva să caute motivele răscoalei primarilor împotriva Executivului, să privească şi dincolo de Legea ANI şi să vadă de ce alte lucruri se mai plâng aleşii locali.

Pretextul scăderii alocărilor bugetare pentru investiţii a fost creşterea cofinanţării pe proiectele cu fonduri europene. Ţintele însă nu au fost atinse. Ba din contră: sumele venite de la Bruxelles sunt cu 1,3% mai mici decât anul trecut (au cam început să se epuizeze facturile trimise de guvernele Boc şi Ungureanu), iar nivelul cofinanţării a scăzut cu 19,3% faţă de prima jumătate a lui 2012. Deci, deşi s-au alocat mai mulţi bani pentru fonduri europene, s-au cheltuit mai puţini ca anul trecut, iar decontările efective către Executiv sunt mai mici decât în 2012. „Eficient” Guvernul Ponta, n-am ce spune!

Aşa stând lucrurile, întrebarea la care trebuie să răspundă, după întoarcerea de pe însoritele plaiuri ale Miami-ului, Premierul Ponta şi gaşca sa de „specialişti de talie internaţională” este: pentru cine este creşterea economică? Pentru oameni, nu – puterea de cumpărare a scăzut, la fel şi consumul, iar numărul şomerilor a crescut. Pentru mediul de afaceri privat, nu – profiturile au scăzut, insolvenţele vin pe bandă rulantă, consumul nu le ajută deloc, iar băncile nu au dat drumul la creditare. Pentru stat, nu – infrastructura nu se dezvoltă, veniturile au crescut mai puţin decât era de aşteptat şi suntem în continuare dependenţi de umbrela acordului cu FMI.

Concluzia USL? Avem creştere economică: nu ştim de unde, nu ştim ce beneficii aduce şi nu ştim ce facem cu ea.