Capcana Licu pentru PSD. Se pregăteşte debarcarea lui Marcel Ciolacu?

0
0
Foto Inquam Photos
Foto Inquam Photos

CCR, devenită una dintre cele mai active instituţii în ultimii ani ca urmare a decalării alegerilor parlamentare de cele prezidenţiale, efectuată prin intermediul Legii de revizuire a Constituţiei României din anul 2003, şi a numeroaselor situaţii de coabitare tensionate pe care judecătorii Curţii au fost solicitaţi să le arbitreze, va intra într-o amplă schimbare ca urmare a expirării a mandatelor a trei dintre membrii săi.

Nominalizările pentru noile posturi de judecători la Curtea Constituţională, care se vor vacanta începând cu data de 10 iunie, au adus în lumina reflectoarelor uriaşul deficit de resurse umane existent la nivelul partidelor politice, o problemă care a început să se acutizeze tot mai mult în ultimii ani pe fondul promovării în diverse funcţii la nivel înalt a unor personaje a căror principală calitate a fost fie obedineţa oarbă faţă de liderul partidului, fie capacitatea de a răspunde la comenzile venite din alte zone ale puterii, şi mai puţin profesionalismul dovedit în domeniul de activitate.

De departe, în tot acest simulacru al nominalizărilor pentru CCR, Partidul Social Democrat a reuşit performanţa de a se face remarcat cu o propunere mai mult decât controversată, care are potenţialul de a genera un adevărat cutremur la vârful partidului. După scandaloasa nominalizare a Laurei Vicol, celebra avocată a clanurilor de interlopi, la şefia Comisiei juridice a Camerei Deputaţilor, social-democraţii au recidivat din nou cu desemnarea lui Bogdan Licu, actualul prim-adjunct al Procurorului General al României, pentru postul de judecător din partea Camerei Deputaţilor.

Procurorul Licu a intrat în ultimii ani în colimatorul presei atât prin relaţia sa extrem de apropiată cu lumea serviciilor de informaţii, relaţie care ar sta la baza ascensiunii sale fulminate în cariera de procuror şi la propulsarea acestuia în diverse funcţii cheie la nivelul Parchetului General, dar şi prin epopeea studiilor şi a celebrului proces de renunţare la titulul ştiinţific de doctor, obţinut la „prestigiosa” Academie de Informaţii a SRI.

Clarificarea tuturor „petelor negre” care apar în biografia sa, în faţa presei şi a întregii opinii publice, este de datoria lui Bogdan Licu, doar a ajuns la „o maturitate a activităţii sale ca jurist şi o maturitate ca om”, aşa cum a declarat în faţa deputaţilor în cadrul audierilor din Comisia juridică. În contrapondere, pentru a asigura echidistanţa, trebuie menţionat faptul că Bogdan Licu, în anul 2016, din poziţia de Procuror General interimar, în ciuda tuturor ameninţărilor pe care le-a primit la adresa sa şi a familiei sale, a avut curajul să ceară redeschiderea urmării penale în dosarul Revoluţiei, după ce pe 14 octombrie 2015, Parchetul Militar clasase dosarul privind evenimentele din decembrie 1989.

De asemenea, conform evaluărilor psihologice aflate la mapa sa profesională, dacă eşti pe câmpul de luptă şi se întâmplă să te nimerească un glonţ în cap, este foarte puţin probabil ca Licu să o ia la sănătoasa ca să-şi salveze propria piele, aşa cum obişnuieşte să facă, de exemplu, Lucică Pahonţu, bunul său camarad de şpriţuri. Însă, Bogdan Licu nu candidează pentru titulul de „Bunul Samaritean”, ci pentru un post de judecător de Curtea Constituţională, iar pentru acest lucru trebuie să demonstreze că deţine şi competenţele profesionale necesare pentru a îndeplini această sarcină.

Cum a ajuns Marcel Ciolacu, liderul PSD, să facă această nominalizare este un mare mister. Deşi social-democratul susţine că nominalizarea lui Bogdan Licu pentru funcţia de judecător este o propunere  care vine „din zona magistraţilor”, Ciolacu s-a trezit contrat chiar de către magistraţi care, prin vocea Asociaţiei Mişcarea pentru Apărarea Statutului Procurorilor (AMASP), i-au solicitat public să comunice cine sunt magistraţii la care face referire. De asemenea, trebuie remarcat faptul că Ciolacu a fost lăsat singur de către partid în această poveste, ceilalţi lideri de frunte ai PSD făcând un mare pas în spate.

Surse bine informate susţin faptul că Marcel Ciolacu nu ar mai fi de ceva timp în graţiile Cotroceniului şi că preşedintele Klaus Iohannis şi l-ar dori la conducerea PSD pe Sorin Grindeanu. Iar schimbarea lui Florin Cîţu şi propulsarea lui Nicolae Ciucă la şefia PNL ar putea genera o schimbare şi la vârful PSD. Iohannis are planuri mari cu generalul Ciucă, iar Ciolacu a făcut eroarea să anunţe că anul viitor doreşte să îi ia locul în fruntea guvernului.

De asemenea, Marcel Ciolacu stă foarte bine în sondaje la capitolul încredere, o situaţie care îl incomodează foarte tare pe generalul Ciucă care, în acest context, nu se poate profila ca liderul absolut al coaliţie de guvernare. Or, aducerea unui lider nou în fruntea PSD, cu o cotă de încredere mult mai mică în rândul electoratului, ar mai echilibra situaţia în favoarea lui Ciucă. Nu în ultimul rând, Ciolacu este un lider cu o experienţă politică foarte mare şi un personaj extrem de alunecos, care îi poate trage oricând preşul de sub picioare neexperimentatului Ciucă, aşa cum s-a şi întâmplat la conferinţa de presă pentru anunţarea pachetului de măsuri socio-economice (un gest care a generat o iritare foarte mare la Palatul Cotroceni).

Indierent dacă va trece sau nu de votul plenului Camerei Deputaţilor (liberalii pot face o alianţă ad-hoc cu USR pentru votul de la Senat), nominalizarea lui Bogdan Licu la Curtea Constituţională s-ar putea să fie o capcană întinsă cu foarte multă abilitate lui Marcel Ciolacu, care s-ar putea să genereze contextul necesar pentru debarcarea acestuia din fruntea PSD. Sorin Grindeanu aşteaptă la cotitură!

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite