Calea dreapta

Calea dreaptă spre haos a fost dibuită şi este urmată cu avant tineresc în România 2014. Nu este doar meritul guvernării USL. Şi cei dinainte, i-au dat târcoale, dar din superficialitate, amatorism şi o oarecare timiditate au sfârşit prin a bâjbâi fără rezultat, sub privirea severă şi riguroasă a FMI, UE şi altor instanţe supreme.

O majoritate zdrobitoare a fost de fapt carenţa majoră prin care antecesorii au rămas pe margine. Dar acum aceasta turmă  zburdalnică  tropăie de zor  în clădirea Parlamentului României, plină de energie şi sub impulsurile spasmodice, pipărate cu cinism, ambiţie şi o viclenie ieftină de vremelnicii chiriaşi din Palatul Victoria.

Calea spre haos nu e chiar aşa de simplă, deşi ea produce în principal simplificare, ariditate şi o bulversare generală a structurilor formale. Formale în România. Adică ceea ce încă numim « statul de drept » , « economia de piaţă » , « dialogul social » , « libertatea de exprimare »  cât şi în reacţiile unei populaţii  în plină rătăcire naţională.

Totuşi,  ea - calea spre haos-  se conturează treptat dar  sigur , în contexte din cele mai variate care depăşesc la un moment dat un punct critic, un moment de cotitură, o răspântie. Mecanismul este aparent simplu deşi, haosul se exprimă printr-o complicare exponenţială a vieţii, a proceselor şi stărilor ce acoperă arii întinse în lumea prezenta.

Într-o abordare sintetică şi preliminară, se poate observă că mecanismul de instalare şi propagare a haosului rezultă din combinarea dinamică a trei tendinţe, alimentate de multă energie, ambiţie şi mai ales în absenţa oricărei forme de limitare, control, alternativă.Ceea ce în România 2013-2014, pare să fi devenit regula de baza.

Prima tendinţa se referă la fragmentarea celor mai importante structuri şi mecanisme de operare în domeniile cheie ale vieţii economice, sociale şi politice, la nivelul comunităţilor, grupurilor de interese, în respectarea şi aplicarea procedurilor legale, instituţionale s.a.m.d.

Lumea românească a devenit o adunătură de cioburi ! O adunătură de părţi înstrăinate deplin şi definitiv de starea de întreg . Sectoare economice înţepenite între bariere de netrecut, instituţii sparte în etaje şi birouri, deci în simple clădiri fiind de capul lor, adesea fără cap. Formaţiuni politice faramitate  de molima de nevindecat a traseismului politic, copleşite de impostură, trădare şi trafic de « organe » . Organe de partid şi de stat livrate la kilogram într-o corupţie convulsivă, de neoprit.

De aici decurge în mod « firesc » ( !?), - există şi aici lucruri fireşti…- tendinţa de izolare . Atât între fragmentele nou apărute cât mai ales între componente de baza ale sistemului. Cum ar fi : între central şi local, între conducători şi conduşi, între parteneri sociali, între domenii cheie menite să asigure stabilitatea şi siguranţă cetăţeanului.

Dincolo de nenorocirea şi suferinţă directă, « Criză avionului » , a luminat fără drept de apel nivelul ridicat de fragmentare şi izolare între componente din cele mai sofisticate şi riguroase  (pe hârtie), ale mediului instituţional. O stare care era deja instalată şi continuă, neatinsă şi acum. Nimic şi nimeni nu tulbură dezordinea instalată.

Motivul este simplu. Vine din a treia componentă. Desincronizarea ! Între fragmentele tot mai izolate ale lumii în care trăim, se impune nu doar un cost, consecinţă nedorită.  Dimpotrivă, ea apare ca un beneficiu, ca o condiţie a funcţionării nestingherite a unor “structuri  fantomă” care populează tot mai mult, arii importante. Păi,  cum s-ar putea destrăbălă evaziunea fiscală,  piaţa neagră a muncii, trficul de influenţă, agonia sistemului de sănătate, primitivismul expansiv din sistemul de educaţie s.a.  fără toate cele trei tendinţe dominante : fragmentare, izolare, desincronizare?!

O evoluţie aproape împlinită, din care rezultă o lume plină de dinamism, de evenimete, de confruntări sterile pe o scenă tot mai plină de scandaluri, arestări şi condamnări spectaculoase !

Dar că orice lume, România 2014,  trebuie condusă, stăpânită, urnită din loc pe o cale clar definită, cu o voinţă de neclintit, cu energie, ironie, hernie, păpădie etc.

Este tocmai ceea ce avem ! Un leadership strălucitor, susţinut şi urmat de o majoritate  densă, de neclintit, fremantand de nerăbdare pentru a dobândi o nouă victorie electorală. Zdrobitoare.

NB : Totuşi, dintr-o perspectiva gri, mai pricinoasă, fixată pe detalii s-ar putea spune că e doar un plagiat …Banal, dar  fatal. O simplă imitaţie a ceea ce s-ar putea numi  “calea spre haos”!