
Biserici bucureştene proiectate de arh. Dimitrie Ionescu-Berechet
0
Cu 44 de ani în urmă se stingea Dimitrie Ionescu-Berechet (1896-1969), câmpulungean de origine, fost arhitect - şef al Patriarhiei Române mai bine de 30 de ani. Este greu de identificat numărul exact al edificiilor de cult, proiectelor de restaurare, lucrărilor de decoraţie interioară proiectate de el. Numai în oraşul natal şi în împrejurimile argeşene şi muscelene se cunosc peste 90 de vile, case parohiale, cămine culturale.
Arhitect-şef al Patriarhiei Române între 1930 şi 1963, Dimitrie Ionescu-Berechet şi-a desfăşurat activitatea cu precădere în timpul patriarhului Iustinian (1948-1977). Chiar şi în perioade dificile din punct de vedere politic, s-a reuşit construirea a sute de biserici noi şi repararea, restaurarea sau repictarea a altora mii. Aportul arhitectului Ionescu-Berechet ca membru al Comisiei Monumentelor Istorice, şef al Direcţiei Arhitecturii din Ministerul Culturii, creator, restaurator, şef de şantiere trebuie cu siguranţă redescoperit şi reanalizat în contextul acelor vremuri dificile.
În Bucureşti putem închipui un tur-pelerinaj pe la bisericile la care şi-a pus amprenta, unele foarte cunoscute, altele ce merită descoperite, urmărind bogatele surse de inspiraţie şi căutând marca definitorie a arhitectului Ionescu-Berechet.
Sector 1
Sf. Nicolae şi Sf. Miron
str. Victor Daimaca nr. 1, sector 1
după planuri Ionescu-Berechet între 1946-1947

Biserica Caşin cu hramul Sf. Arhangheli
blvd. Mărăşti nr. 16, sector 1
1936-38, 1946-59
locul de înmormântare al arhitectului


Biserica Sf. Vineri nouă
blvd. N. Titulescu nr. 159, sector 1
planuri Ionescu-Berechet, 1940-1942 antrepriza T. Eremie


Biserica Toţi Sfinţii
str. Hotin nr. 18, sector 1
planuri Ionescu-Berechet, 1942

Sector 2
Sf. Antonie cel Mare Colentina
str. Trei scaune nr. 20, sector 2
planuri Ionescu-Berechet, 1946-48, 1968-1971, antreprenori arh. Ghe. Naumescu, ing. Luigi Cora

Sector 3
Cuvioasa Paraschiva Mihai Bravu
str. Cerceluş 18, sector 3
1948 Ionescu-Berechet a definitivat planurile arh. Dan Ionescu

Biserica Sf. Cornelie Sutaşul (Diham)
str. Brăneşti nr. 3, sector 3
planuri Ionescu-Berechet, 1939, antreprenori arh. C.N. Simionescu şi Ghe. Naumescu

Sector 4
Schitul Maicilor
str. Mitropolit Antim nr. 49, sector 4
Ionescu-Berechet a coordonat restaurarea 1955-1958, Richard Liablich, ing. Dumitru Ionescu, meşterilor Alfredo Mella şi Ioan Bizon

Sector 5
Biserica Naşterea Maicii Domnului Ghencea
str. Mărgeanului nr. 107, sector 5
planuri Ionescu-Berechet, 1944-1946, meşter constructor Gr. Voiculescu


Biserica Sf. Împăraţi Constantin şi Elena
str. Mărgeanului nr. 6, sector 5
planuri Ionescu-Berechet, 1931-1932

Sector 6
Cuvioasa Paraschiva Militari
str. Dreptăţii nr. 24, sector 6
planuri Ionescu-Berechet, 1943, 1946-52, antrepriza Alex. Mateescu

Biserica Sf. Spiridon Ghencea
blvd. Ghencea nr. 41, sector 6
planuri Ionescu-Berechet, 1957-58, reluarea lucrarilor in 1975

Am pornit de la informaţii publicate în Lucia Stoica, Neculai Ionescu-Ghinea, Dan D. Ionescu, Petre Iliescu, Cecilia Luminea, Minerva Georgescu, Istoria si arhitectura lacasurilor de cult din Bucuresti, Atlas-Ghid, Editura Universalia, 2006