Vaslui: Vând cărţi pentru a-şi ajuta colegul bolnav de cancer

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Silviu Cărămidaru se înţelegea foarte bine cu ceilalţi elevi din clasă

Elevii Colegiului Naţional „Gheorghe Roşca Codreanu" au început o campanie umanitară pentru a-l ajuta pe Silviu Cărămidaru, un coleg de al lor bolnav de cancer

Liceenii vor organiza în acest weekend un târg de carte, iar toate fondurile care se vor strânge vor fi direcţionate în contul lui Silviu.

Volumele, peste o sută la număr, vor fi scoase la vânzare, sâmbătă şi duminică, între orele 9.00 şi 15. Ele au fost donate de către foşti sau actuali elevi ai liceului bârlădean.

 Are nevoie de 100.000 de euro pentru a trăi

Sperăm ca prin intermediul acestui eveniment să atragem atenţia opiniei publice cu privire la cazul colegului nostru. Ajutorul nostru, cât de mic, îi este de ajutor. De aceea sperăm să vină cât mai multe persoane la târgul de carte şi să ne ajute să salvăm o viaţă", ne-a spus Alice Donosă, organizatoare a evenimentului, elevă în clasa a XI-a.

Silviu Cărămidaru (17 ani) a fost diagnosticat, în vara anului trecut, cu cancer osos. Pentru a supravieţui băiatul are nevoie de o operaţie foarte costisitoare, estimată la 100.000 de euro, care nu s-ar putea efectua decât la o clinică din străinătate. Băiatul este elev în clasa a XI-a , iar profesorii şi colegii săi nu au decât cuvinte de laudă despre el. „E sociabil. Ne înţelegeam foarte bine. Sper să se întoarcă la şcoală ca să jucăm din nou fotbal împreună", a spus Cristian Angheluţă, coleg de clasă.

Cei care vor să doneze bani pentru Silviu o pot face şi la târgul de carte din acest weekend dar şi prin intermediul unui cont bancar. Acesta este: RO27 BRDE 380SV 302 599 33800.

Mai multe pentru tine:
România a încasat deja despăgubirile pentru tezaurul dacic furat în Olanda. Ce se întâmplă dacă artefactele sunt găsite
Autorul cărții „Codul lui Da Vinci”, logodit cu una dintre cele patru amante ale lui! E cu 27 de ani mai tânără decât el!
Mihai Bendeac, destăinuiri despre viața amoroasă. De câți ani nu a mai ieșit actorul la o întâlnire romantică: „Îmi place foarte mult să fiu singur”
Cât au plătit Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin, pentru o săptămână de vis în Grecia: „Am învățat să călătorim «light»”. Actrița a împărtășit secretul vacanțelor accesibile
Un tablou de Rubens, dispărut timp de peste 400 de ani, descoperit la Paris
Jurnalistul Charlie Ottley a dezvăluit ce apreciază la țara noastră: „Unul dintre principalele puncte forte”. Ce expresii românești îl amuză
Cât costă cazarea în perioada sărbătorilor de iarnă la hotelul Simonei Halep din Poiana Brașov? Gică Hagi vă așteaptă la Mamaia: „Întâlnire cu Moș Crăciun”
Fermecată de Kate Middleton, Melania Trump a avut o atitudine flagrant diferită față de Regina Camilla
Transformarea soției lui Lucian Viziru, după ce a fost criticată că arată ca o femeie de 60 de ani. Apariția îndrăzneață a Emei l-a eclipsat pe actor
Descinderi DIICOT la Motru: tânăr de 30 de ani, prins cu saci de cannabis și plantație în serele părinților din Samarinești
Bujduveanu: Cea mai bună opţiune pentru Primăria Capitalei, „un candidat comun al coaliţiei”