Polițiștii locali vasluieni au depus jurământul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Deși, în mod oficial, noua Poliție Locală funcționează la Vaslui de la data de 1 martie 2011, angajații acestei instituții au depus jurământul astăzi.

În fața primarului municipiului Vaslui, a mai multor oficialități locale și a șefilor Inspectorului Județean de Poliție, Inspectoratului Județean de Jandarmi și Inspectoratului pentru Situații de Urgență din Vaslui.

La ceremonie au luat parte oficialitățile locale, dar și șefii instituțiilor ce aparțin MAPN și MAI

La ceremonie au participat și oameni simpli care au putut admira noile uniforme ale foștilor polițiști comunitari.

După o slujbă religioasă ținută de preotul protopop Vasile Pârcălabu, polițiștii locali au fost felicitați de cei prezenți la eveniment, ceremonia încheindu-se cu defilarea celor peste 100 de angajați ai Poliției Locale.

Citește și: Comunitarii disponibilizați în vară revin pe posturi

Potrivit legii în baza căreia a fost înființată noua instituție, pe lângă atribuțiile privind ordinea și liniștea publică, Poliția Locală va avea competențe în domeniul circulației pe drumurile publice, disciplinei în construcții și al afișajului stradal, protecției mediului, în domeniul activității comerciale și evidența persoanelor. Pentru a face față noilor atribuțiii, polițiștii au fost instruiți de cadre ale Ministerului Administrației și Internelor.

Mai multe pentru tine:
Un tablou de Rubens, dispărut timp de peste 400 de ani, descoperit la Paris
Privilegiu, nu obligație. Cum se construiește relația copiilor cu bunicii. „Un adolescent care-ți apasă butoanele îți face o favoare”
Transformarea soției lui Lucian Viziru, după ce a fost criticată că arată ca o femeie de 60 de ani. Apariția îndrăzneață a Emei l-a eclipsat pe actor
Jurnalistul Charlie Ottley a dezvăluit ce apreciază la țara noastră: „Unul dintre principalele puncte forte”. Ce expresii românești îl amuză
Fermecată de Kate Middleton, Melania Trump a avut o atitudine flagrant diferită față de Regina Camilla
Descinderi DIICOT la Motru: tânăr de 30 de ani, prins cu saci de cannabis și plantație în serele părinților din Samarinești
Cât au plătit Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin, pentru o săptămână de vis în Grecia: „Am învățat să călătorim «light»”. Actrița a împărtășit secretul vacanțelor accesibile
Mihai Bendeac, destăinuiri despre viața amoroasă. De câți ani nu a mai ieșit actorul la o întâlnire romantică: „Îmi place foarte mult să fiu singur”
Autorul cărții „Codul lui Da Vinci”, logodit cu una dintre cele patru amante ale lui! E cu 27 de ani mai tânără decât el!
Cât costă cazarea în perioada sărbătorilor de iarnă la hotelul Simonei Halep din Poiana Brașov? Gică Hagi vă așteaptă la Mamaia: „Întâlnire cu Moș Crăciun”
Nazare nu vrea desființarea ANAF: „România are nevoie de venituri, nu își permite să piardă o instituție esențială pentru colectarea lor”