Ciudăţeniile comasării a două spitale. Farmacistul devine operator, tehnicianul va lucra ca fochist!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La sfârşitul săptămânii trecute a fost definitivat procesul de comasare ale celor două spitale din Bârlad. Toţi angajaţii fostului Spital de copii au fost preluaţi de Spitalul de Adulţi, însă o parte dintre aceştia au trebuit să se mulţumească cu posturi inferioare pregătirii lor profesionale.

Potrivit unei Hotărâri de Consiliu Local a edililor bârlădeni, unii angajaţi cu funcţii superioare din aparatul administrativ al Spitalului de copii „Sfântul Nicolae" din Bârlad vor fi nevoiţi să se mulţumească cu posturi inferioare. Astfel se face că un post de farmacist ce a existat până la sfârşitul săptămânii trecute la această unitate a fost înlocuit cu unul de operator calculator. Un alt tehnician din aparatul administrativ al spitalului va fi nevoit să se mulţumească în continuare doar cu postul de fochist.

Din documentele oficiale reiese că, în urma comasării, alte trei posturi din cadrul Compartimentului de Neonatologie vor fi redistribuiţi în organigrama Spitalului de Urgenţă în funcţiile de registrator medical.

 „Exista posibilitatea ca aceste persoane să fie trimise la alte unităţi din judeţul nostru sau chiar din alte judeţe. De aceea s-a luat această decizie, pentru a nu rămâne nimeni fără loc de muncă sau pentru a nu fi nevoit să facă naveta la zeci de kilometri", ne-a spus directorul medical al Spitalului de Urgenţă din Bârlad, Gabriela Daniş. Aceasta a mai precizat că, pe viitor, există posibilitatea ca alte posturi să fie înfiinţate, însă până atunci cei care au fost retrogradaţi în funcţie vor trebuie să se mulţumească cu ce au primit.

În urma comasării celor două unităţi spitaliceşti din Bârlad, pe locul fostului Spital de copii au apărut două secţii de pediatrie arondate Spitalului de Urgenţă. Magdalena Cozma, managerul unităţii ce tocmai şi-a pierdut personalitatea juridică, va fi şefa uneia dintre aceste secţii.

Mai multe pentru tine:
Jurnalistul Charlie Ottley a dezvăluit ce apreciază la țara noastră: „Unul dintre principalele puncte forte”. Ce expresii românești îl amuză
Descinderi DIICOT la Motru: tânăr de 30 de ani, prins cu saci de cannabis și plantație în serele părinților din Samarinești
Autorul cărții „Codul lui Da Vinci”, logodit cu una dintre cele patru amante ale lui! E cu 27 de ani mai tânără decât el!
Bujduveanu: Cea mai bună opţiune pentru Primăria Capitalei, „un candidat comun al coaliţiei”
Mihai Bendeac, destăinuiri despre viața amoroasă. De câți ani nu a mai ieșit actorul la o întâlnire romantică: „Îmi place foarte mult să fiu singur”
Cât costă cazarea în perioada sărbătorilor de iarnă la hotelul Simonei Halep din Poiana Brașov? Gică Hagi vă așteaptă la Mamaia: „Întâlnire cu Moș Crăciun”
Cât au plătit Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin, pentru o săptămână de vis în Grecia: „Am învățat să călătorim «light»”. Actrița a împărtășit secretul vacanțelor accesibile
Transformarea soției lui Lucian Viziru, după ce a fost criticată că arată ca o femeie de 60 de ani. Apariția îndrăzneață a Emei l-a eclipsat pe actor
Fermecată de Kate Middleton, Melania Trump a avut o atitudine flagrant diferită față de Regina Camilla
România a încasat deja despăgubirile pentru tezaurul dacic furat în Olanda. Ce se întâmplă dacă artefactele sunt găsite
Un tablou de Rubens, dispărut timp de peste 400 de ani, descoperit la Paris