Arhitectul şef al Consiliului Judeţean Vaslui, găsit mort în birou

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Astăzi la prânz, un angajat al Consiliului Judeţean (CJ) Vaslui a fost găsit decedat în birou de către o colegă. Aceasta a crezut iniţial că bărbatul a leşinat, motiv pentru care a solicitat o ambulanţă.

Din nefericie, medicii de pe ambulanţă nu au putut face nimic, aceştia trebuind să constate decesul lui Ioan Surmei, arhitectul şef al CJ. „Noi am primit un apel prin care am fost anunţaţi că un angajat al CJ este leşinat în birou. Echipajul nostru a ajuns imediat, însă nu a putut decât să consate decesul bărbatului", a spus Ana Maria Ungureanu, directorul medical al Serviciului de ambulanţă Judeţean Vaslui.

Poliţişii au demarat şi ei o anchetă, însă concluziile vor fi trase abia după efectuarea necropsiei. Potrivit inspectorului Mihaela Ştraub, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Vaslui, Ioan Surmei suferea de mai multe afecţiuni cronice, iar din primele cercetări nu au fost puse în evidenţă elemente constitutive ale vreueni infracţiuni.

Mai multe pentru tine:
Homosexualitatea și desfrâul din Biserica Română. Schimb de mesaje halucinant între un preot protosinghel și un tânăr + filmări în care bea vodcă și dansează pe manele. Dans din buric și în lăcașul sfânt: „Așa, iubirea mea” VIDEO
Prințesa uitată Ka’iulani, frumusețea exotică și tragică a Hawaii-ului. Ea a sfidat America
Eclipsa de Lună din 7 septembrie. Ce schimbări aduce pentru fiecare zodie. Semnul zodiacal ce va trage lozul câștigător
Arheologii descoperă o inscripție veche bulgară și numeroase artefacte la săpăturile cetății Nikopol
Cum arată fiica adolescentă a lui Kim Jong Un. Apariția spectaculoasă a lui Kim Ju Ae alături de liderul corean la Beijing, la prima ieșire internațională
Nicușor Dan, despre ruptura din societate: „Putin vrea să ne spargem capetele între noi.” Cum a interferat președintele cu „sistemul”
De ce tot amână Prodanca nunta cu Ronald Gavril? „Nu-l mai vedeți!”
Ştrudel cu nuci aşa cum n-ai mai gustat până acum
Divinitatea va fi alături de două zodii începând cu 8 septembrie. Este ziua zero, multe lucruri se schimbă, iar o perioadă cu adevărat înfloritoare începe
Brigitte, câștig de cauză în procesul cu Raluca Podea! „Și-a făcut imagine pe spatele meu că am fost nevasta lui Ilie Năstase! Aștept banii!” Nevasta lui Pastramă a fugit iar la Dubai!
Schimbarea la față după vacanță. Kate Middleton, prima apariție după două luni, cu o coafură care ridică semne de întrebare