FOTO/Turnu Severin: Canicula aruncă în aer vânzările la pepeni
0Comercianții veniți din localitățile limitrofe, precum Vânători sau Braniște susțin că vânzările sunt mai bune ca niciodată. Severinenii sunt dispuși să scoată câțiva lei din buzunar pentru a se răcori cu fructe reci.
În piața Mircea, vânzătorii abia fac față valului de clienți dornici să își umple frigiderele cu lubeniță și pepene galben.
„De când a venit canicula, lumea cumpără foarte mult. Am clienți care vin în fiecare zi și iau câte doi pepeni. Avem lubeniță cu 1 leu kilogramul și pepene galben cu 1,5 lei. Față de începutul lui iulie, facem cam de trei-patru ori mai multe încasări pe zi”, ne-a spus Maria Vânătoru, care aduce pepeni din comuna Braniște.
„Cumpăr zilnic lubeniță și pepene galben, pentru că la noi mănâncă toată familia. Le punem în frigider, iar după câteva zeci de minute sunt perfecte pentru combaterea caniculei”, ne-a spus și George Arcanu, unul din cumpărători.