Timişoara: Artizanii fraudei de 2,6 milioane de euro de la BCR Curtici cer eliberarea

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Timişoara: Artizanii fraudei de 2,6 milioane de euro de la BCR Curtici cer eliberarea

Procurorii DNA au reţinut vineri nouă persoane suspecte că ar fi luat credite cu acte false. Judecătorii Tribunalului Timiş i-au arestat vineri seara pe şapte dintre cei nouă reţinuţi.

Citiţi şi:

Timişoara: Nouă persoane suspectate că au luat credite de peste 2 milioane de euro cu acte false, audiate de DNA

Timişoara: Şapte persoane arestate pentru credite de la BCR de 2,6 milioane de euro, luate cu acte false

În dosarul de la BCR Curtici au fost reţinute trei foste angajate ale băncii printre care şi directoarea agenţiei, Danielei Szirka. Aceasta împreună cu consilierii de credite, Viorica Stanciu şi Elena Mare, sunt acuzate că ar fi acordat credite fără a verifica beneficiarii.

În acelaşi dosar au fost arestate şi patru persoane, Nicola Daniel, Brandais Flaviu, Aivănesei Dumitru Viorel şi Jurcă Florin Alin, patroni sau administratori ai unor firme care au eliberat adeverinţe de venit false în baza cărora s-au luat creditele. Pe lângă cei patru au mai fost arestaţi Liviu Daniel şi Raţ Patrick Dragan, acuzaţi de complicitate la înşelăciune.

Dintre cele nouă persoane implicate în dosar doar consilierii de credite, Viorica Stanciu şi Elena Mare au fost eliberate, iar astăzi se judecă la Curtea de Apel atât recursul procurorilor la decizia de eliberare cât şi a celorlalţi şapte la decizia de arestare preventivă.

În dosar sunt implicate alte 200 de persoane pe numele cărora s-au luat creditele şi care au primit în schimb sume între 300 şi 1.500 de euro, cea mai mare parte din bani mergând la cei patru administratori de firme.

CITEŞTE ŞI:

Unde a cheltuit banii băncilor bossul reţelei spărgătorilor de bancomate FOTOREPORTAJ

Fasificatorii de carduri se aprovizionau cu aparatură high-tech de zeci de mii de euro din Capitală

Hackerii Adam, Eva şi Jack Daniels îi umilesc pe procurorii DIICOT

Poliţiştii au tradus codul spărgătorilor de bancomate

Mai multe pentru tine:
Noua platformă digitală a Casei de Asigurări de Sănătate va fi lansată la finalul acestui an. Anunțul ministrului Sănătății
O dulce poveste lipovenească în episodul 2 al seriei „Portret gastronomic local”: „La Grisha” și Tortul Medovik
Pe ce sumă uriașă a apărut goală Andreea Antonescu în revista cu „iepurași”: „Puteai cumpăra cinci garsoniere”. De ce Andreea Bălan a refuzat cei 20.000 de dolari?
Transformarea soției lui Lucian Viziru, după ce a fost criticată că arată ca o femeie de 60 de ani. Apariția îndrăzneață a Emei l-a eclipsat pe actor
Insula din Grecia care ascunde un pericol uriaș. Mai mulți români trag un semnal de alarmă: „Nu știu prin ce minune am reușit să mă ridic”
De ce iarna sunt zilele mai scurte și ce se întâmplă după echinocțiul de toamnă: tradiții și superstiții fascinante. Ce să faci pe 22 septembrie
Autorul cărții „Codul lui Da Vinci”, logodit cu una dintre cele patru amante ale lui! E cu 27 de ani mai tânără decât el!
Filmul spectaculos care a cucerit topul Netflix la început de toamnă. Are o poveste diferită și te ține lipit de televizor
Descinderi DIICOT la Motru: tânăr de 30 de ani, prins cu saci de cannabis și plantație în serele părinților din Samarinești
Prințesa Kate i-a arătat Melaniei Trump cum te îmbraci informal, dar șic! Prințesa de Wales dă ora exactă în modă în Marea Britanie
Cine este mama lui Toto Dumitrescu? Fosta soție a lui Ilie Dumitrescu a fost poreclită „Monica Bellucci de România”. FOTO