Timişoara: A fost la un pas avionul morţii în Brazilia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Bănăţeanca a ajuns marţi seara în România, după trei escale şi 12 petrecute cu mari emoţii în aer.

Oana a povestit după câteva ore de somn că a plecat din Brazilia împreună cu fetiţa ei, Anais, în cursul zilei de luni. A ajuns marţi seară pe aeroportul din Budapesta, unde a fost aşteptată de familia ei.  A mărturistit că i-a fost teamă, dar că s-a rugat tot timpul drumului. „Mi-a fost greu să mă urc acum în avion. Am avut emoţii mari. Dumnezeu are grija de noi. Scrie şi în Biblie că nici măcar două vrăbii nu cad fără ştirea Lui. Şi asta ne-a dat curaj şi linişte”, a spus Oana.

După tragedia AirFrance a citit o carte de rugăciuni. „Ne-am lăsat vieţile în mâinile Domnului. Nu am nicio icoană, nicio rugăciune anume. Dar îmi place tare mult să ascult acatistul de mulţumire «Slava lui Dumnezeu pentru toate». Rugăciune? Spun ce îmi este pe suflet. Când îmi e greu şi nu îmi găsesc cuvinte, cum s-a întâmplat după accident, atunci am citit într-o carte de rugăciuni pe care am primit-o de la mama. Când a ajuns pe pământ, Oana a spus „Doamne, te-ai miluit de noi. Îţi mulţumim că ne-ai adus cu bine în România”.

Se revede cu familia din ţară după un an şi jumătate. „Am plecat de acasă singură şi m-am întors, cu familie, căsătorită şi cu Anais”, a spus Oana. A mărturisit că îi era dor de tot ce e în România. „Mai ales de mami şi de tati. De prieteni. Să aud româneşte. Şi de eclerul cu ness”, a adăugat Oana.

Mai multe pentru tine:
„O oră pe săptămână poate schimba un destin”. Cum au reușit în viață copiii din centre, sprijiniți de voluntari – INTERVIU
Alimentul care nu trebuie să lipsească din farfuriile românilor. Dr. Virgiliu Stroescu îl recomandă în fiecare zi: „Ne curăță și ne vindecă tot organismul”
Mihai Trăistariu intervine în scandalul burselor: „Unde să lucreze studenții, să facă striptease noaptea?” Mesaj dur pentru guvernanți: „Asta nu mai e carte!”
Vieți ca-n povești? Destinul tulburător al surorilor Guinness: blestemul unei dinastii de aur. Adevărul ascuns despre surorile Guinness
Octavian Ursulescu rupe tăcerea. Ce relație era, de fapt, între Alexandru Arșinel și Stela Popescu? Mulți îi credeau soț și soție: „Un cuplu sudat numai pe scenă”
Femeile care au copilărit în sărăcie poartă adesea aceste accesorii. Ce semnifică?
Un obiect unic pe teritoriul fostei provincii romane Dacia, descoperit la Turda
Bombardamente la puţin peste un kilometru de perimetrul centralei nucleare din Zaporojie. AIEA avertizează cu privire la riscul unor consecinţe catastrofale
Amal Clooney a îmbrăcat culoarea vedetă a toamnei! Avocata și-a făcut încă o dată celebrul soț extrem de mândru
Eduard, un copil de 10 ani, crescut de bunici și abandonat de părinți, luptă pentru viață! A vomitat sânge și are nevoie de o operație urgentă la inimă. AJUTĂ ȘI TU!
Rețetă turcească de salată de vinete cu iaurt și usturoi. E dietetică, delicioasă și sănătoasă