Târgu-Jiu: Popete, prima dată pe locul I

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Târgu-Jiu: Popete, prima dată pe locul I

Florin Popete este singurul jucător gorjean care joacă la Pandurii de la promovarea în Liga I. Fundaşul pandurilor nu a apucat până acum, în cei aproape şapte ani de liga I, cinci cu Pandurii şi doi la Farul, să ajungă pe locul I în clasamentul primei ligi.

Popete crede că Pandurii e acum o echipă cu jucători de valoare, omogenitatea lotului actual fiind un atu al echipei sale. „Cred că suntem o echipă cu jucători valoroşi de aceea am avut acest debut bun de sezon. Nu ştiu dacă aceasta e poziţia reală pe care o merităm, cea pe care suntem acum, dar sunt convins că nu ne vom mai bate la retrogradare pentru că suntem o echipă omogenă şi locul nostru e undeva la jumătatea clasamentului. Ne-am pregătit bine înaintea debutului de sezon şi cred că putem să continuăm în acelaşi ritm în care am început.”

Norocul lor şi ghinionul altora


Secretul locului I pe care sunt acum Pandurii este în opinia lui Popete doar norocul, sau mai bine zis ghinionul echipelor care au remizat în această etapă, multe dintre acestea putând fi pe locul I în caz de victorie:„Norocul e secretul faptului că avem punctaj maxim şi e şi conjunctura primelor etape când oricine poate fi pe primul loc date fiind meciurile de debut când echipele îşi caută ritmul.” Pandurii e singura echipă care are punctaj maxim după primele două etape şi prin prisma programării favorabile ocupă locul I în clasament.

A participat la două promovări

Până la începutul acestui sezon Popete era singurul gorjean din lot, după ce Adi Popescu a fost cedat la echipa a doua a clubului iar Bălăeţ s-a retras, fiind cooptat în conducerea clubului.  Fiind de mai bine de zece ani la Pandurii, Popete a participat la două dintre promovările echipei din Târgu Jiu fiind acum mândru de realizarea sa: „Mă bucur că am participat la cele două promovări ale echipei din divizia C în B şi apoi în Liga I. Nu mă gândeam că vom fi pe Locul I că nu ne-am propus nicipdată asta dar e o situaţie de conjunctură doar, nu e acesta locul nostru! Pentru locul I se bat tot Dinamo, Steaua, Rapid, Craiova sau CFR.”

Mai multe pentru tine:
Cum arată fiica adolescentă a lui Kim Jong Un. Apariția spectaculoasă a lui Kim Ju Ae alături de liderul corean la Beijing, la prima ieșire internațională
Homosexualitatea și desfrâul din Biserica Română. Schimb de mesaje halucinant între un preot protosinghel și un tânăr + filmări în care bea vodcă și dansează pe manele. Dans din buric și în lăcașul sfânt: „Așa, iubirea mea” VIDEO
Schimbarea la față după vacanță. Kate Middleton, prima apariție după două luni, cu o coafură care ridică semne de întrebare
Brigitte, câștig de cauză în procesul cu Raluca Podea! „Și-a făcut imagine pe spatele meu că am fost nevasta lui Ilie Năstase! Aștept banii!” Nevasta lui Pastramă a fugit iar la Dubai!
Prințesa uitată Ka’iulani, frumusețea exotică și tragică a Hawaii-ului. Ea a sfidat America
De ce tot amână Prodanca nunta cu Ronald Gavril? „Nu-l mai vedeți!”
Cine mai beneficiază de servicii medicale fără plata CASS și cât trebuie să plătească angajații pentru a-și coasigura soțul fără venituri
Divinitatea va fi alături de două zodii începând cu 8 septembrie. Este ziua zero, multe lucruri se schimbă, iar o perioadă cu adevărat înfloritoare începe
Eclipsa de Lună din 7 septembrie. Ce schimbări aduce pentru fiecare zodie. Semnul zodiacal ce va trage lozul câștigător
Alexandru cel Bun – domnitorul Moldovei cu patru soții. Cum a ajuns să se căsătorească cu propria mătușă
Ştrudel cu nuci aşa cum n-ai mai gustat până acum