Târgu-Jiu: Carderii craioveni, reţinuţi pentru 24 de ore

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Târgu-Jiu: Carderii craioveni, reţinuţi pentru 24 de ore

Toţi cei opt tineri din Craiova, care au clonat peste o sută de carduri bancare, au primit ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore. În faţa procurorilor DIICOT a fost prezentat aseară încă un tânăr, din Prahova, care face parte din acelaşi grup infracţional specializat în operaţiuni bancare frauduloase.

Carderii care au fost prinşi ieri-dimineaţă de poliţiştii din cadrul Serviciului de Combatere a Crimei Organizate Gorj au fost audiaţi de procurorii DIICOT pe parcursul întregii nopţi, după care care au fost introduşi în arestul Inspectoratului de Poliţie Gorj. Este vorba despre opt tineri din Craiova şi unul din Prahova, specializaţi în clonarea de carduri, cu ajutorul cărora au reuşit să obţină peste două sute de mii de euro. Banii erau scoşi din bancomatele din mai multe judeţe din ţară, printre care se află şi judeţul Gorj. Membrii grupului vor fi prezentaţi astăzi, la ora 14.00, în faţa instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă.

Mai multe pentru tine:
Copiii care merg la școală cu ghiozdane goale, manuale lipsă și haine insuficiente: „Pentru mulți rămâne un loc al stresului și rușinii.” Studiul care dezvăluie realitatea cruntă
Satul din România care are un singur locuitor: „Nu a vrut în ruptul capului să plece”
Cum arată fiica adolescentă a lui Kim Jong Un. Apariția spectaculoasă a lui Kim Ju Ae alături de liderul corean la Beijing, la prima ieșire internațională
Daciana Sârbu și-a refăcut viața după divorțul de Victor Ponta. Cine este bărbatul care l-a înlocuit pe fostul premier al României?
Regele care n-a reușit să-și consume noaptea nunții a devenit marea rușine de la Palat. De ce și-a respins regina timp de șapte ani
Depășire fatală în Argeș: un mort și șapte răniți într-un accident provocat de un șofer care se grăbea să ajungă la o lucrare
Aşa arată acum şcoala unde s-a filmat celebra peliculă „Liceenii”. Clădirea liceului „Alexandru Ioan Cuza” din București a rămas doar un schelet de beton
Motivul despărțirii dintre Dan Bittman și Liliana Ștefan, mama celor trei copii ai artistului: „De asta s-a și ajuns unde s-a ajuns”
Catherine Zeta-Jones, pusă la zid din cauza unui comentariu deplasat despre un băiat de 12 ani
ADIO Coiful de la Coțofenești, furat la Muzeul Drents! Olandezii întrerup urmărirea pentru 3 din suspecți
Hobby-ul îndrăgit pe care îl vor putea practica în noua lor casă! William, Kate și copiii sunt încântați de idee