Câţi bani câştigă un medic de familie. Un doctor cu mai mult de 2.000 de pacienţi încasează peste 10.000 de lei lunar

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Medicii de familie suceveni primesc sume considerabile de bani de la CAS. FOTO www.jenskiymir.com

În judeţul Suceava sunt medici de familie cu peste 2.000 de pacienţi pe liste care, la sfârşitul lunii, rămân cu un profit rezonabil, dar marea majoritate abia supravieţuiesc.

Medicii de familie din judeţul Suceava întâmpină aceleaşi probleme cu care se confruntă sistemul medical general. În general, pacienţii nu au răbdare pentru că sunt preocupaţi de suferinţa lor şi nu de raţiunile sistemului medical. În fiecare an apar reguli noi, se încearcă implementarea unor noi programe, dar problemele pacienţilor care se răsfrâng şi asupra medicilor rămân aceleaşi.

Dacă unii medici de familie câştigă cu greu câţiva bănuţi cu care să-şi plătească facturile de la cabinet ca să le poată purta de grijă celor câţiva pacienţi pe care îi au pe liste, alţii încasează sume ce pot fi considerate mulţumitoare de la Casa de Asigurări de Sănătate Suceava.

Legea asistenţei primare prevede numai un număr minim al pacienţilor arondanţi unui medic, dar nu şi unul maxim. Altfel spus, un medic de familie este obligat să aibă minimum 800 de pacienţi, însă nimeni nu-i poate interzice acestuia să-şi arondeze 10.000 de persoane, chiar dacă fizic, îi este imposibil să se ocupe de toţi. Aşa se face că în judeţul Suceava s-a ajuns ca mai mulţi medici de familie să aibă mii de pacienţi pe liste.

Pentru fiecare om sănătos de pe listă, medicul primeşte de la Casa de Asigurări de Sănătate aproximativ 3,7 lei pe lună, indiferent dacă persoana îi trece pragul sau nu. Pe lângă asta, medicul de familie mai primeşte o finanţare şi pentru serviciile medicale oferite, adică pentru munca efectivă, unde punctul valorează aproximativ 1,8 lei, doar jumătate din punctul de capitaţie. Filosofia acestei legi pare să încurajeze cantitatea, şi nu calitatea actului medical. E mai important câţi pacienţi au pe listă decât ce fac efectiv pentru ei.

Astfel, medicii de familie suceveni se împart în două mari categorii. Cei care au avut grijă să-şi adune pe liste cât mai multe persoane, de preferat asiguraţi, şi cei care abia au ajuns să îndeplinească minimum de 800 de persoane înscrise pentru a-şi putea deschide un cabinet. La fel se împart şi sumele pe care lunar le ridică de la Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Suceava. Sunt medici de familie care primesc 5 – 6.000 de lei pe lună, dar sunt alţii care se pot mândri cu venituri şi de peste 200.000 de lei pe an. Mulţi dintre ei sunt abonaţi şi la deconturile centrelor de permanenţă, astfel că sumele pe care un medic de familie le câstigă anual pot stârni invidia oricui.

Potrivit reprezentanţilor Casei de Asigurări de Sănătate, în judeţul Suceava sunt medici de familie care abia îndeplinesc criteriul minim de asiguraţi, 800, dar sunt şi medici cu peste 3.000 de asiguraţi pe liste.

Cel mai bine plătit medic de familie sucevean încasează peste 17.000 de lei pe lună de la CAS

După cum reiese din datele statistice ale Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate, cel mai bine plătit medic de familie din Suceava este doctorul Petru Marocico, care încasează peste 17.000 de lei pe lună de la CAS, având pe liste peste 2.900 de pacienţi. Medicul Marocico profesează într-un cabinet individual de Medicină de Familie în comuna Valea Moldovei.

„Am peste 2.900 de pacienţi, dintre care aproximativ 2.200 sunt de etnie rromă. Sunt justificate încasările deoarece este un volum mare de lucru, mai ales dacă ne referim la faptul că jumătate din încasări se duc pentru curăţenie şi dezinfecţie. La ce rămâne în sala de aşteptare după ei, cheltuiesc jumătate din bani doar pentru asta. E greu să lucrezi uneori cu două persoane de etnie rromă, dar cu 2.200. După 12 ani în mijlocul lor, le-am învăţat CNP-urile, codurile PIN de la cardurile de sănătate, pentru că ei le uită în permanenţă. Ca să mă impun în faţa lor a trebuit să trasez nişte reguli clare pe care să le respect eu, în primul rând. Au mai fost şi cazuri în care m-au ameninţat că vor pune câinii pe mine, că o să-mi rupă picioarele când mă vor prinde, dar am rezolvat într-un final toate conflictele”, a povestit medicul Petru Marocico.

La polul opus se află medici care primesc într-o lună sume de aproximativ 1.500 de lei. Medicul Elena Raluca Pal trebuie să se descurce cu suma de 2.854 lei, iar medicul Nicola Bologan primeşte lunar puţin peste suma de 4.000 de lei. În topul celor mai bine plătiţi medici de familie din judeţ se află şi medicul Mariana Carmen Mogârzan. Acesteia i se decontează de către Casa de Asigurări de Sănătate, lunar, sume de aproximativ 16.000 de lei, urmată în clasament de medicul Irina Franciuc, care încasează câte 15.000 de lei pentru o singură lună.

De cealaltă parte, medicii de familie susţin că fondurile primite de la CAS nu sunt foarte mari, pentru că banii care îi rămân în mână medicului după scăderea tuturor cheltuielilor cu cabinetul sunt de fapt foarte puţini. Medicul de familie Mirela Andricioaie, din comuna Siminicea, nu se plânge din cauza banilor, din contra, se simte norocoasă că are aproape 2.000 de pacienţi pe lună, iar veniturile lunare sunt onorabile.

„Cu pacienţii mă înţeleg pentru că sunt din zonă şi ne cunoaştem, cât despre bani pot să spun că am colegi în situaţii mai grele decât a mea”, e explicat medicul de familie Mirela Andricioaie.

La nivelul judeţului Suceava sunt aproape 300 de medici de familie care au încheiat Contract-Cadru cu Casa de Asigurări de Sănătate Suceava.

Alte ştiri pe această temă:

Nervi la cabinetele medicilor de familie. Sistemul informatic dă rateuri şi împiedică eliberarea medicamentelor de pe reţete

Cardul de sănătate, în moarte clinică, pe termen nedefinit. Medici: „CNAS să îşi asume acest eşec naţional şi să ofere o soluţie care să nu mai pună pacienţii şi medicii în dificultate”

Aglomeraţie la cabinetele medicilor de familie. Vaccinurile primite cu o întârziere de două luni provoacă haos la uşile doctorilor