Slatina: Un tânăr de 21 de ani din Caracal a murit de gripă porcină

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un tânăr în vârstă de 21 de ani din municipiul Caracal a murit astăzi la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina de gripă porcină. În primele zile ale lunii ianuarie alte două persoane din judeţul Olt au murit din aceeaşi cauză.

Boala a debutat pe 20 decembrie, iar pe 25 decembrie tânărul s-a prezentat la Spitalul Municipal caracal, la Secţia Boli Infecţioase. „Data de debut a fost 20 decembrie, iar simptomele febră, tuse seacă, dureri toracice şi cefalee. A fost internat la Spitalul din Caracal cu diagnosticul sindrom febril şi infecţie urinară“, a spus asistent Gabriela Gogiu, din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică Olt. Ulterior starea de sănătate a bolnavului s-a agravat şi a fost trasferat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina, la Secţia Terapie Intensivă. Pe 29 decembrie s-a început administrarea tratamentului cu Tamiflu, iar astăzi dimineaţă tânărul a decedat. Băiatul nu suferea de alte boli.
De la începutul pandemiei în Olt au fost înregistrate 115 cazuri suspecte, dintre care 52 au fost confirmate.