Sibiu: Spulberaţi de tren (GALERIE FOTO)

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sibiu: Spulberaţi de tren (GALERIE FOTO)

Doi tineri din localitatea Veştem au murit aseară, în jurul orei 21.30, după ce maşina în care se aflau a fost lovită în plin de un tren.

După tragedia de vineri seara, când trei persoane şi-au pierdut viaţa pe drumul ce leagă Sibiul de Sebeş, un alt accident dramatic a avut loc aseară, de data aceasta în dreptul localităţii Veştem. Doi tineri de 16 şi 22 de ani au murit pe loc, după maşina în care se aflau a fost lovită în plin de trenul accelerat Budapesta-Braşov. Tinerii se grăbeau să ajungă la o nuntă şi nu au luat în considerare semnalele acustice şi luminoase care anunţau sosirea trenului, iar conductorul locomotivei nu a putut evita impactul. Maşina a fost târâtă aproape un kilometru pe calea ferată, iar echipele de la Descarcerare au intervenit pentru scoaterea tinerilor dintre fiarele contorsionate ale autoturismului.
În urma impactului, locomotiva trenului a fost înlocuită, cea implicată în accident fiind avariată,  iar călătorii au ajuns la destinaţie cu aproape două ore întârziere.

Sub imaginea principală puteţi vedeao galerie foto de la tragicul accident, realizată de Sebastian Marcovici.

Mai multe pentru tine:
Alimentul care nu trebuie să lipsească din farfuriile românilor. Dr. Virgiliu Stroescu îl recomandă în fiecare zi: „Ne curăță și ne vindecă tot organismul”
I-a donat propriul rinichi, dar n-a fost invitată la nunta Selenei Gomez. Cum explică donatoarea trădarea
Cum și-a dezvăluit secretele încercând să scape de sancțiuni șeful industriei ruse de apărare
Cauza morții bateristului Marius Keseri de la Direcția 5. Prietenii rup tăcerea. „Boala cumplită îl schimbase, nu-l mai recunoșteai. Venea la biserică să se roage”. Ultimele fotografii
Eduard, un copil de 10 ani, crescut de bunici și abandonat de părinți, luptă pentru viață! A vomitat sânge și are nevoie de o operație urgentă la inimă. AJUTĂ ȘI TU!
Femeile care au înfruntat foamea, frica și moartea: adevărul despre cum a distrus Uniunea Sovietică Moldova anilor ’40
„Plătesc milioane la stat, dar pentru copilul meu nu mai sunt fonduri”. Povestea reală care a revoltat o țară întreagă
Un obiect unic pe teritoriul fostei provincii romane Dacia, descoperit la Turda
De ce Eugen Cristea și Anca Pandrea simt în casă energia persoanelor moarte: „Nu oricine poate”. Și Mihai Onilă are o legătură paranormală cu fiica-înger: „O aud mental”
Neliniște la palat! Ce crede familia regală britanică despre apariția lui Meghan Markle la Săptămâna Modei de la Paris
Oana Roman nu îl mai menajează pe Botezatu! „Se îmbracă de zici că vrea să impresioneze un extraterestru cocalar”