Afacerea cu uniforme şcolare, în creştere de la an la an. Oxford şi Harvard, modele pentru liceenii români

Uniformele şcolare redevin un trend printre elevii de liceu, după ce aceştia au văzut că studenţii de la universităţi precum Hardvard şi Oxford le poartă. Tinerii aleg modele care să semene cu cele din revistele de modă.

Dispărute o bună perioadă de pe scena românească pentru că erau considerate o practică comunistă, uniformele şcolare încep să prindă tot mai mult teren în rândul liceenilor români, dar şi a celor mai mici. Părinţii, principalii factori de decizie în acest sens, sunt tot mai deschişi faţă de ideea uniformelor şcolare atâta timp cât copiii lor au ultimul cuvânt de spus despre modul în care acestea să arate.

Firma Spencer din Satu Mare produce uniforme şcolare pentru peste 20 de unităţi de învăţământ din Sălaj, Maramureş şi Bihor. Managerul firmei, Ciprian Crăciun, afirmă că purtarea de uniforme şcolare este un trend în creştere în nord vestul României, vânzările lui în acest domeniu crescând natural, din inerţie, cu 10 -15 procente.

„Se simte un trend ascendent, o dorinţă sau mai mult o acceptare a părinţilor şi a elevilor de a avea uniforme şcolare. Am început acum trei ani de zile, cu doar câteva şcoli, prima fiind Colegiul Naţional Silvania din Zalău. De atunci au crescut comenzile de la an la an şi nu pentru că le-a impus cineva ci pentru că i-au văzut pe unii pe stradă cât de frumoşi erau în uniforme şi atunci şi-au dorit şi alţii. În aceşti am am ajuns să producem uniforme şcolare în peste 20 de şcoli, ca medie e vorba de undeva la peste 2000-2500 de elevi”, afirmă Ciprian Crăciun, managerul firmei.

Un factor important în implementarea uniformelor şcolare la licee în principal a fost comunicarea cu elevii şi explicarea necesităţii identităţii vizuale. Elevii şi părinţii au abandonat ideea că uniformele ar fi o practică din comunism şi au avut tendinţa să privească purtarea uniformei ca un trend, privind spre universităţile de prestigiu din străinătate, cele mai frecvent folosite modele fiind Hardvard şi Oxford. Totodată permisivitatea şcolilor de a lăsa elevii să aducă ajustări de personalitate uniformelor a avutun cuvânt important de spus.

„Nu mai priveşte lumea uniformele ca ceva comunist, le priveşte ca pe ceva la modă, cum sunt studenţii de la Hardvard sau Oxford. Nici uniformele nu mai sunt după vechile modele care ne oripilau pe noi în tinereţe, ci sunt făcute aşa cum le cer elevii. Noi comandăm o ţesătură rezistentă, specială pentru uniformele pe care le producem, dar ei aleg cum să arate în final uniforma. Avem comenzi pentru sacouri cambrate cu coate sau în doi nasturi sau cămăşi slim. Elevii se uită prin reviste demodă, văd ce le place, vin la noi, discutăm cam cum să arate. Şcoala vine cu cerinţe doar de identitate vizuală, cum ar fi emblema şi anumite elemente pe guler sau manşete”, explică Ciprian Crăciun.

„A fost nevoie de o campanie de comunicare cu părinţii de doi ani de zile până au înţeles necesitatea introducerii uniformei, căreia noi nici nu îi spunem uniformă, ci ţinută şcolară, pentru că are cu totul un alt impact. Este o chestiune de identitate, de diferenţiere. Noi suntem şi un colegiu de elită şi oarecum ţinuţa şcoalară e mai uşor acceptată,venind la pachet cu beneficiul de a fi la liceul nostru”, afirmă Vasile Bulgărean, directorul Colegiului Naţional Silvania din Zalău.

Ca afacere, producerea de uniforme şcolare are potenţial pe termen lung, Ciprian Crăciun estimând că în următorii ani toate şcolile vor adopta uniforma şcoalară. Cea mai mare problemă a firmelor care le produc este însă termenul scurt în care acest domeniu este activ, de la începutul lui septembrie până la sfârşitul lunii octombrie trebuind să aibă loc tot procesul de producţie.

„Timpul efectiv în care avem de muncă pe acest domeniu este foarte scurt, două, maxim trei luni pe an şi pe urmă s-a terminat. Dacă am produce tot anul, ar fi altceva, dar uniforme se comandă doar o perioadă scurtă. Acum ne-am învăţat şi producem din timp anumite piese comune, cum sunt de exemplu vestele, care le poartă şi băieţii şi fetele şi pantalonii pentru bărbaţi, ca în perioada de vârf să putem produce mai mult din celelalte. Ţinem stocuri de sute de milioane de la un sezon la altul”, afirmă Ciprian Crăciun.

O uniformă şcolară are minim două piese, respectiv  o vestă şi la alegere o cămasă sau un sacou, dar sunt unităţi de învăţământ care recomandă minim trei piese pentru elevi, completându-se cu pantalonii. În cazul fetelor numărul de piese poate să crească la cinci, ţinuta completă fiind compusă din vestă, sacou, pantaloni, fustă şi sarafan. O astfel de ţinută poate fi purtată fără probleme cel puţin doi ani de zile. Ca şi costuri, acestea fluctuează în funcţie de cerinţe, dar părinţii consideră că fac o economie cu introducerea uniformelor şcolare.

„Dacă vorbim de o ţinută masculină de trei piese, sacou, pantaloni şi vestă, discutăm undeva la 200 de lei.La fete dacă mai adăugăm sarafan şi fustă, cam cu 150 de lei mai scump. Eu le ofer beneficiul că dacă li se rup peste an anumite piese le pot cumpăra din magazine la preţul la care le-am produs uniforma. De asemenea la înţelegere cu anumite şcoli, facem preţuri speciale acolo unde sunt mai mulţi fraţi la aceeaşi şcoală sau unde sunt cazuri sociale grave”, explică Ciprian Crăciun

„Ca şi costuri este acceptabil. Adică preţul unei ţinute este unul mediu, bani care nu mi-ar fi ajuns pentru haine pe tot parcursul a doi sau trei ani de liceu. 300 de lei o ţinută e un preţ bun, îi mai cumpăr doar cămaşi şi nu e problema în fiecare zi cu ce merge îmbrăcată la ore”, explică mama unei eleve de la Colegiul Emanuel Gojdu din Oradea.

„Dacă ar fi să îi întrebăm pe cei care se îmbracă de la Armani ar zice că sunt ieftine şi nu sunt de calitate. Dacă e să ţinem cont de părerea celor cu anumită situaţie socială, pot fi considerate scumpe şi bune. Eu zic că e ceva mediu ca şi costuri şi avem elevi care au terminat în vară clasa a XII-a şi le-au purtat din clasa a IX-a fără probleme, deci sunt rezistente şi de calitate”, afirmă Vasile Bulgărean, directorul Colegiului Naţional Silvania.

Odată cu cererea tot mai mare de uniforme şcolare se diversifică şi oferta acestora, pe lângă uniformele din ţesătură clasică, rezistentă la frecare şi purtare repetată au apărut şi alte materiale, cum ar fi cele care imită blugul sau altele elastice, dar care scad din eleganţa ţinutei şcolare.